Astăzi se împlinesc 73 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă, una din cele mai mari tragedii din istoria poporului român.
La 1 aprilie 1941, Armata Roşie a împuşcat aproape 3.000 de români bucovineni, care încercau să se refugieze în România, după ce Bucureştiul a fost obligat să cedeze Uniunii Sovietice Basarabia și Nordul Bucovinei. Victimele au fost aruncate în gropi comune.
În memoria victimelor de atunci, 1 aprilie a fost decretată “Ziua Naţională în memoria românilor victime ale masacrelor, deportărilor, foametei şi altor forme de represiune organizate de regimul sovietic în Bucovina, Ţinutul Herţei şi Basarabia”. Acest tragic eveniment din istoria românilor va fi rememorat într-un documentar cu titlul “Prinşi în plasa istoriei”, realizat de Sorina Man şi care va fi difuzat, în această seară, la 21:30, la Radio România Actualităţi.
Despre masacrul de la Fântâna Albă s-a putut vorbi abia în anul 2000. Până atunci acest subiect a fost considerat tabu, iar orice referire la acest eveniment a fost interzisă de către autorităţile sovietice şi mai apoi, de cele ucrainene.