Tag Archives: avaton

Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) dă speranță femeilor ce doresc să intre în Muntele Athos

UPDATE: Muntele Athos rămâne INTERZIS femeilor

Colegiul care administrează regiunea din Grecia în care trăiesc numai monahi a reconfirmat  decizia veche de aproape 2000  de ani, ca persoanele de sex feminin să nu  aibă acces pe acest teritoriu sacru al ortodoxiei.

Colegiul de monahi și guvernatorul Republicii Monastice de la Muntele Athos, Aristos Kasmiroglou, au decis să nu revoce decretul din 1046 care interzicea intrarea femeilor sau animalelor femele (cu excepția pisicilor) în Sfântul Munte.

Conform site-ului italian ilpost.it. cererea de anulare a acestei interdicții, considerată de unele voci drept discriminare, a fost înaintată oficial de către Consiliul Ecumenic al Bisericilor (World Council of Churches, WCC) care reunește diferite Biserici creștine din lume, în timpul Adunării Generale care a avut loc în Coreea de Sud, anul trecut, în noiembrie, dar informația a fost publicată de “Orthodox Typos”, ziar al Bisericii Ortodoxe din Grecia, abia la 2 august.

“Muntele Athos are o tradiție de 1200 de ani, mulțumită unui decret al Bizanțului. Acest statut trebuie păstrat pentru totdeauna” , a declarat, tranșant, părintele Nikodimos, secretarul Sfintei comunități care administrează Republica Monastica.

Republica Monastică de la Muntele Athos este administrată de către o Sfântă comunitate, formată din 20 de mănăstiri. Din 1045, când s-a decretat înlăturarea din acele locuri a femeilor, biserica și statul grec – care sunt inseparabile – au rămas pe aceeași poziție. În 2002 și în 2003, Parlamentul European a cerut Greciei, în numele principiului egalității sexuale, să suspende această interdicție, a cărei încălcare este încă pasibilă de închisoare de la două la douăsprezece luni.

 

orthodox-typos

Unul din cele 16 acorduri semnate în Consiliul Mondial al Bisericilor face referire la accesul liber în toate lăcașurile de cult, dând femeilor speranțe.

Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), o asociație internațională a bisericilor doritoare de unitate, a semnat 16 acorduri în timpul ultimei întruniri la Busan, Coreea de Sud. Conform publicației ortodoxe grecești ”Presa Ortodoxă”, trei dintre acestea fac referire la Muntele Athos din Peninsula Halkidiki, nordul Greciei. Guvernatorul Sfântului Munte, Dl. Aristide Kasmiroglou neagă faptul că interdicția de o mie de ani a femeilor va fi ridicată, indiferent de faptul că una dintre clauzele acordului CMB vizează abolirea ”Avatonului” ( însemnând ”necălcat” și ”neumblat”) care interzice intrarea femeilor în oaza spirituală a Muntelui Athos.

oikoumeneDl. Kasmiroglou a spus că avatonul este în vigoare de secole și este garantat de tratate internaționale, adăugând că regulile sfinte ale Muntelui Athos, chiar și legile uzuale, sunt garantate în tratatul de aderare a Greciei la UE.

De mai bine de 1000 de ani, femeile au fost excluse din locul care face parte din Patrimoniul Mondial. Femeile se pot apropia de locație, doar 500 de metri, cu vaporul. În ultimii ani, multe femei au protestat împotriva interdicției susținând că este dreptul lor să viziteze mănăstirile și să împărtășească bunul spriritual.

O Rezoluție a Parlamentului European din 2003 a criticat interdicția, ca fiind o încălcare a egalității între sexe și a libertății religioase a cetățeanului, cu toate acestea, interdicția, ratificată la 1926, continuă să rămână în vigoare.

CMB a fost înființat în 1948 numărînd ca membri- 349 de biserici globale, regionale și sub-regionale, naționale și locale – ce caută unitatea de credință creștină. Printre membri se numără confesiuni ce reprezintă 590 de milioane de oameni din 150 de țări, cu toate acestea însă, Biserica Catolică nu este membră.

Traducere pentru Blogul Sfântul Munte Athos de Elena Dinu. | Mt. Athos, a small step for women

 

Legea “avatonului” interzice intrarea femeilor in Sfantul Munte Athos! Cine are interes sa incalce aceasta lege?

Avatonul este legea care interzice femeilor a intra in Sfantul Munte Athos. “Avaton” inseamna “neumblat”, prin acest cuvant facandu-se referire la interdictia femeilor de “a umbla” pe pamantul Sfantului Munte Athos. Avatonul este actul care a permis locului sa ramana pana astazi unul sihastresc si monahal, singurul de acest gen din intreaga lume. Avatonul este un fel de granita naturala a Sfantului Munte.

Calugarii athoniti au ales locul, salbatic si neumblat, si tot ei au zidit manastirile si bisericile de pe stanci. Calugarii au sfintit locul, cu rugaciunile si sangele lor, si tot calugarii au hotarat, intr-un glas, ca “avaton-ul” sa ramana valid, indiferent de legile si poftele lumii pagane.

O randuiala asemanatoare mai pastreaza si alte manastiri ortodoxe din lume. Dintre acestea, le amintim aici pe urmatoarele: Manastirea Frasinei, Romania; Manastirea Sfantul Visarion – Dosikou, Grecia; Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit, Israel.

Sfantul Munte este ales, zidit si pastrat de calugari cu pretul vietii

Muntele Athos a fost declarat loc sfant al calugarilor in urma decretului imparatului bizantin Vasile I Macedoneanul, emis in secolul al IX-lea. De-a lungul anilor, nenumarati calugari si-au jertfit viata spre a pazi Sfantul Munte, impotriva piratilor si a paganilor, care au cautat sa pangareasca si sa distruga locul.

Muntele Athos a inceput sa fie un loc de retragere pentru calugari inca din timpul ultimelor persecutii romane impotriva crestinilor, iar in anul 726 cand a fost dat primul edict impotriva icoanelor si pana in anul 843, un insemnat numar de calugari de pe intreg teritoriul bizantin a venit la Muntele Athos. Ei au dus aici acte, documente, moaste, obiecte de arta, numeroase icoane. Din aceasta perioada au inceput sa se zideascasi primele “lavre” athonite. continuare »