Avva Mina Dobzeu

Oricât aş ocoli, tot trebuie să vă întreb: cum e cu ecumenismul ăsta, părinte?

– Ce ecumenism? Când a venit papa la noi în România, ne‑a găsit cu genunchii plecaţi în faţa lui Hristos! Pentru ce să‑i mai plecăm şi‑n faţa „vicarului”?

Părintele Teofil, stareţul de la Pân­găraţi, spune că cei din ziua de as­tăzi sunt ultima generaţie de călugări… Pentru că cei ce vin acum caută Duhul doar acolo unde au semnal la telefonul mobil! Pentru monahii zilelor noastre, ce sfaturi aţi da?

– Calogheros, cum zic elinii… Aceş­tia vor pieri de foame şi de sete… du­hov­nicească! În vremurile din urmă! Şi iată că timpurile acelea vin! Să se oste­nească, să stăruie în rugăciunea inimii şi să stea în chilie!

Sfinţia voastră intraţi în contact cu fel de fel de ucenici. Credeţi că trăim nişte vremuri mai altfel?…

Să ne conducem după o raţiune sănă­toasă iar în fapte – după ce‑i normal. Domnul ne‑a dat normele în cele 10 porunci. Omul trăieşte la diferite niveluri: la nivelul de afecţiune a inimii sau la nivelul de cugetare. Trăim şi la nivelul vegetativ al naturii noastre sexuale că Dumnezeu ne‑a creat şi ca să dăm naştere la prunci şi nu să batjocorim aceste organe făcând din ele o desfătare spur­cată. Pentru a antrena fizicul sunt atatea mijloace: mun­ca, spre exemplu, care e binecuvântare de la Dumnezeu şi dă şi foloase şi ne aju­tă să ne îndrumăm viaţa spre cele du­hovniceşti, spre grija de suflet. Căci ce este sfinţenia? Este adevărul şi adevărul este sfinţenie. Noi creştinii avem adevărul nemuririi, al vieţii veşnice şi atunci trebuie să trăim după aceste învăţături sfinte care ne aduc nemurirea şi credinţa în uni­cul, adevăratul Dumnezeu pe Care Îl mărturisim prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Dar trebuie să ne dovedim ca fii ascultători ai lui Dumnezeu şi să slujim Domnului cu frică şi cu cutremur, cu atenţie, şi să nu ne lipsească rugăciunea şi faptele bune.

Mai sunt câteva zile şi vom intra în postul Sfintei Maria… Multă lume spune că mâncarea de post slă­beşte tru­pul şi că oamenii care muncesc nu pot să‑l ţină.

Abţinându‑te de la anumite mâncă­ruri şi de la băuturi devii mai spiritual şi mai preocupat de cele sufleteşti, mai dispus să înţelegi normele de îndrumare spirituală. Postul se deprinde prin edu­caţie. Eu sunt crescut într‑o familie cu mulţi copii şi de mici încă ţineam posturile împreună cu părinţii şi n‑am suferit niciodată. Toţi am crescut bărbaţi voinici şi sănătoşi. Nu ne lipseau lintea, mazărea, bobul, cartoful, prunele… Este adevărat că noi lucram în agricultură, dar muncitorul care lucrează în fabrică, pe şantier trebuie să se alimenteze mai bine şi poate ţine post în măsura posibilităţilor.

Şi un cuvânt de merinde pentru drum părinte…

– Uită răul, rabdă mult şi iartă mult! Dacă‑mi cere cineva sfat, asta îl îndemn, fiindcă eu numai aşa am rezistat în credinţa cea adevărată! Rabdă mult şi iartă mult! Eu am răbdat şi am iertat. Că niciodată n‑am ştiut cine mă trăda când veneau noap­tea la mine securiştii să mă aresteze. Dar nici n‑am vrut să ştiu!

Nu i‑am spus nici eu cine l‑ar fi putut trăda, ca să nu‑i stric inima, fiind­că părintele Mina Dobzeu nu ştie că peste drum, în palatul episcopal, unde se ne­vo­ieş­te, bolnav, episcopul Ioachim Ma­reş, au planat acuze de „co­laboraţioniste”, cu nume de cod „Matei Gheorghe”. Ca un paradox, la doar 50 de paşi de chilia „sfântului anticomunist” CNSAS a introdus îndoiala…

Mi‑am luat doar rucsacul şi binecuvântarea şi am plecat din nou pe drumuri despletite…

Trecerea prin veac a parintelui Mina Dobzeu

Părintele Mina Dobzeu

S‑a născut pe 5 noiembrie 1921, la Grozeşti, judeţul Lăpuşna, Basarabia şi a fost botezat Mihail. A fost unul din cei 7 copii ai părinţilor săi: 3 băieţi şi 4 fete. La vârsta de 13 ani intră ca frate la Mănăstirea Hâncu, unde rămâne până în1938. Este trimis apoi la Mănăstirea Căldăruşanu unde vreme de doi ani face ucenicia în sculptură bisericească. Se întoarce în 1940 acasă şi găseşte locul pustiit de ocupaţia sovietică. A luptat pe front la Timişoara şi apoi în Ungaria. Este veteran de război al Armatei Române.