Asa cum ne asteptam, IPS Teofan a luat atitudine fata de scandalosul eveniment din 28 noiembrie 2008, cand intr-o biserica ortodoxa din Iasi a avut loc un ritual masonic a cavalerilor de la Malta, oficiat de preoti ortodocsi. Mai jos, va prezentam comunicatul MMB :
Cu privire la imaginile difuzate pe internet în care este prezentată o ceremonie a Ordinului Cavalerilor de Malta, desfăşurată în Biserica Barnovschi din Iaşi, facem următoarele precizări:
1. Acest moment s-a desfăşurat pe data de 28 septembrie 2008, fără ştirea şi fără aprobarea Centrului Eparhial Iaşi.
2. Biserica Ortodoxă are rânduielile sale de ordin liturgic, dar o astfel de ceremonie nu este prevăzută în cultul nostru. De aceea, astfel de ritualuri nu pot primi binecuvântare din partea Bisericii.
3. În momentul de faţă se cercetează implicarea preotului paroh de la Biserica Barnovschi în cele întâmplate.Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iaşilor
Biserica Ortodoxa va dainui atata timp cat vor mai fi ierarhi marturisitori in fruntea ei, care sa condamne faradelegile dusmanilor lui Hristos. Nadajduim la mai multe acte de acest gen si asiguram de tot sprijinul pe cei ce nu au frica decat de Arhiereul Suprem, Mantuitorul nostru.