Tag Archives: cetatean de onoare

S-a reluat lupta pentru titlul de cetăţean de onoare al oraşului Tg. Ocna, acordat mucenicului Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor

431785_647953198552701_1034347038_nVineri, 28.11.2014, la Tribunalul Bacău, a fost admisă cererea prin care Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu a cerut anularea Hotărârii emise de Consiliului Local Tîrgu Ocna privind retragerea “Titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului Tîrgu Ocna” – acordat postmortem lui Valeriu Gafencu.

Fiindcă în acest caz sentinţa nu este definitivă, asupra acesteia putându-se exercita o cale de atac, atragem atenţia asupra faptului că maniera corectă de interpretare este una singură: sentinţa pronunţată este rezultatul unui circuit legal şi democratic, specific unui stat de drept, în care unei instanţe de judecată i s-a cerut să se pronunţe asupra unei proceduri netransparente, nelegale şi afectate de imixtiuni nepermise, prin care autoritatea locală a procedat la retragerea unei distincţii civice acordate în deplină cunoştinţă de cauză şi asupra căreia se pronunţase anterior, la o distanţă de timp foarte mică. continuare »

Târgu Neamț – Alt oraș care îl declară cetățean de onoare pe Părintele Justin Pârvu

Parintele Justin - Targu Neamt

Joi, 28 august, Părintele Justin Pârvu a primit post mortem titlul de cetățean de onoare al orașului Târgu Neamț, în semn de recunoaștere și apreciere a activității sale.

Consilierii locali au aprobat, în unanimitate, proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de “Cetățean de Onoare” Arhimandritului Justin Pârvu. Inițiativa a aparținut lui Valeriu Bârsan, consilier local PSD și a fost susținută de primarul Daniel Harpa:

Părintele Justin Pârvu nu mai are nevoie de nicio prezentare, a fost o personalitate marcantă care a influențat credincioșii din zonă, din întreaga țară și din străinătate. A fost părintele sufletelor noastre, duhovnicul neamului românesc. Este o bucurie și o onoare pentru noi să îl avem pe Părintele Justin Pârvu cetățean de onoare al orașului Târgu Neamț. Cu siguranță, sunt de acord târg nemțenii și nu numai”.

Părintele Arhimandrit Justin Pârvu (n. 10 februarie 1919, în satul Poiana Largului, județul Neamț, d. 16 iunie 2013) a fost o personalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe Române, un model de sacrificiu în folosul semenilor și al societății.

Tot joi, 28 august, Consiliul Local al orașului Târgu Neamț a hotărât acordarea titlului de “Cetățean de Onoare”, post mortem, unui alt duhovnic al neamului românesc, Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa.

Acordarea titlului de cetățean de onoare post-mortem celor două personalități, părintele Justin Pârvu și părintele Ilie Cleopa, este un gest simbolic, cu însemnătate pentru comunitatea locală. Cele două nume, părintele Justin Pârvu și părintele Ilie Cleopa, rezonează cu credință în inimile multor târg nemțeni, care i-au iubit și îndrăgit pe bunii duhovnici pe parcursul vieții lor pămânești.

Andreea Trăsnea | ziarpiatraneamt

Ceremonia de înmânare a titlului de cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț, Părintelui Justin Pârvu – rugul aprins al ortodoxiei nemțene

ceremonie_titlu_cetatean-de-onoare-Parintele-Justin-Piatra-Neamt1

UPDATE: FOTO: Decernarea titlului de cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț, Cuviosului Părinte Justin Pârvu

Parintele Justin Parvu - pictura pe piatra_Manastirea Paltin Petru Voda

Părintele Justin Pârvu a devenit, cum era şi de aşteptat, cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ, oraş în care numele Părintelui Justin a rezonat în inimile multor români, care l-au iubit şi îndrăgit pe bunul Duhovnic încă din anii’70 şi până la sfârşitul vieţii sale pământeşti. În acest timp fiecare primar, mulţi consilieri, medici şi profesori, oameni obişnuiţi treceau pragul smeritei chilii a Duhovnicului din munţii Neamţului, pentru a cere sfat, putere şi binecuvântare.

Părintele Justin spunea că românii ortodocşi din Piatra Neamţ au o dăruire aparte faţă de Biserică şi se dedică cu mult spirit de jertfă şi entuziasm slujirii aproapelui. Aceşti „inimoşi” ai ortodoxiei, cum îi numea Părintele Justin, au dovedit astăzi, prin acordarea titlului de cetăţean care le onorează oraşul, că dragostea lor faţă de Părintele Justin merge până dincolo de hotarele morţii, către Dumnezeu, acolo unde în veşnicie Părintele lor Duhovnic veghează şi se roagă pentru mântuirea sufletelor lor.

Anunţăm pe această cale că, prin mărinimia cetăţenilor vrednici ai oraşului Piatra Neamţ, ucenici ai Marelui Duhovnic, duminică, 20 iulie, de prăznuirea Sf. Proroc Ilie Tesviteanul, va avea loc o slujbă de pomenire în cinstea părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, susținută la strană de maicile de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă. Slujba de pomenire se va săvârşi, împreună cu Sf. Liturghie, la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, unde preot paroh este Părintele Prof. Vasile Păvăleanu. Tot în această biserică se va decerna şi titlul de cetăţean de onoare, după care invitaţii sunt rugaţi să participe la o agapă frăţească, organizată de familia Ouatu George, un fidel ucenic al Părintelui Justin.

Toţi cei care doresc să ţină aprinsă făclia credinţei ortodoxe, aşa cum ne-a predat-o Părintele nostru Justin, sunt invitaţi să participe la acest eveniment comemorativ în memoria Părintelui Justin. Pentru noi Părintele Justin este un rug aprins al ortodoxiei nemţene.

Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul” – Mărăţei 1 din Piatra Neamţ se află pe Strada Privighetorii 1.

| atitudini.com

Părintele Justin Pârvu a primit titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ

Parintele Justin binevantandConsilerii locali ai municipiului Piatra Neamţ au aprobat în şedinţa festivă de vineri, 27 iunie – dedicată Zilelor oraşului Piatra Neamţ, în unanimitate, ca Părintele Arhimandritul Justin Pârvu să devină, post mortem, „Cetăţean de onoare” al municipiului Piatra Neamţ. Iniţiativa i-a aparţinut primarului Gheorghe Ştefan, la propunerea directorului Bibliotecii Judeţene K.T. Kirileanu.

„Diploma de CETĂŢEAN DE ONOARE nu aduce beneficii răposatului arhimandrit, ci, mai degrabă, comunităţii noastre, ca recurs la demnitate şi memorie”, se arată în motivaţia ataşată hotărârii Consiliului Local prin care părintele Justin a primit, post mortem, titlul de “Cetăţean de onoare” al municipiului Piatra Neamţ.

continuare »

Părintele Justin Pârvu a primit titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE al orașului Aiud, alături de marele teolog, preotul Ilarion Felea, și de înțeleptul savant Mircea Vulcănescu (VIDEO+FOTO)

[youtube=https://youtu.be/i1gNeUOFDGs]

Parintele Justin - diploma cetatean de onoare Aiud

Parintele Justin - placheta cetatean de onoare Aiud

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=jM9aQRFTKyE]

Gazeta de Maramureș: Cetăţeni de onoare ai Aiudului!

Din Râpa Robilor în galeria cetăţenilor de onoare. „Recursul la demnitate şi memorie” iniţiat de GAZETA de Maramureş a reuşit şi la Aiud. Săptămâna trecută, într-o manifestare solemnă, s-au decernat post-mortem titlurile de cetăţean de onoare arhimandritului Justin Pârvu, preotului Ilarion Felea şi savantului Mircea Vulcănescu. Un gest simbolic, prin care ne înălţăm noi, cei care aderăm astăzi la valorile şi crezurile pentru care ei au trăit şi au murit. Un gest de recunoştinţă pentru toţi cei care au suferit în temniţele comuniste.

Nicolae Steinhardt spunea că, până la urmă, poate există o singură virtute: curajul. Fără el, nicio altă virtute nu e posibilă. Şi, poate nu întâmplător, în greaca veche se foloseşte acelaşi termen pentru eroi şi sfinţi: heros.

Pentru că şi unii şi alţii se înalţă prin curaj: eroii pe „orizontală” deasupra celorlalţi oameni, iar sfinţii „pe verticală”, înspre Dumnezeu. Se spune că: „Exişti în măsura în care iubeşti; şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti pentru această iubire”. continuare »

Nicolae Steinhardt, cetăţean de onoare al oraşului Târgu Lăpuş!

nicolae-steinhardt-2Recursul la memorie şi demnitate intentat de GAZETA de Maramureş şi susţinut de o lungă listă de instituţii şi persoane a mai înregistrat o victorie: săptămâna trecută, Consiliul Local Târgu Lăpuş a aprobat, în unanimitate, acordarea post mortem a titlului de cetăţean de onoare părintelui Nicolae Steinhardt.

În urmă cu câteva săptămâni, GAZETA de Maramureş a iniţiat un demers intitulat sugestiv: recurs la memorie şi demnitate. Pentru că, recăpătându-ne memoria, noi, cei de azi, să ne recâştigăm demnitatea. Trebuie să ne întoarcem la valorile şi oamenii adevăraţi ai acestui Neam. De aceea, am propus un gest simbolic: acordarea post mortem a titlului de cetăţean de onoare pentru părintele Justin Pârvu la Baia Sprie, Nicolae Steinhardt la Târgu Lăpuş şi Aurel Vişovan, Gheorghe I. Brătianu, Iuliu Maniu şi Iuliu Hossu la Sighetu Marmaţiei. Pentru onoarea şi demnitatea noastră, a generaţiilor de azi, pentru că ei şi-au câştigat aceste virtuţi prin viaţa şi moartea lor.

În 14 septembrie, de Înălţarea Sfintei Cruci, în cadrul unui eveniment înălţător, relatat pe larg în numărul trecut al GAZETEI i s-a acordat post mortem titlul de cetăţean de onoare părintelui Justin Pârvu.

Săptămâna trecută a venit rândul Consiliului Local Târgu Lăpuş să voteze în unanimitate propunerea GAZETEI, susţinută de o lungă listă de instituţii şi asociaţii – Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, Î.PS Justinian şi PS Justin, Episcopia Greco Catolică, AFDPR, cărora le mulţumim. Primarul oraşului Târgu Lăpuş a declarat: „hotărârea privind acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem pentru Nicolae Steinhardt a fost aprobată în unanimitate de către Consiliul Local. Ne gândim cum să organizăm decernarea acestui titlu, care ne onorează în mod deosebit”. continuare »

Invitație la Baia Sprie, la decernarea titlului de cetățean de onoare Părintelui Justin Pârvu

Primăria oraşului Baia Sprie ne invită sâmbătă, 14 septembrie, să participăm la emoţionantul eveniment de decernarea a Titlului de cetăţean de onoare post mortem Arhimandritului Justin Pârvu, ce va avea loc la sala de cultură, în cadrul simpozionului cultural „Triunghiul morţii”, dedicat martirilor din temniţele comuniste ce au pătimit în coloniile de muncă de la Mina Baia Sprie, Cavnic şi Nistru.

Părintele Justin Pârvu a trecut prin calvarul temniţelor comuniste timp de 16 ani, pentru vina de a mărturisi cu demnitate în plin regim totalitarist comunist, valorile naţionale şi creştin ortodoxe, cărora şi-a închinat şi jertfit întreaga viaţă. În Mina de la Baia Sprie, Părintele Justin a fost transferat pentru muncă silnică din penitenciarul Aiud, împreună cu primele loturi, din septembrie 1950 până în martie 1954. Aici Părintele a dat dovadă de un comportament exemplar, mărturisind lumina lui Hristos până în adâncurile pământului, la 800 de metri adâncime, neacceptând reeducarea politică în ciuda condiţiilor inumane de muncă şi chiar salvând de la moarte pe unul din gardieni, prigonitorii săi, care rămâneau uimiţi de bunătatea şi dragostea acestor deţinuţi. De aceea ne bucurăm că cetăţenii vrednici ai acestui oraş, unde Părintele Justin şi-a jertfit 4 ani din viaţă, au conştiinţele neadormite şi fac recurs la memorie şi demnitate pentru cinstirea martirilor din temniţele comuniste, acordând titlul de cetăţean de onoare mult iubitului nostru duhovnic, Părintele Justin Pârvu.

Pe această cale rugăm pe cei care vor să cinstească memoria Părintelui Justin să vină alături de noi la Baia Sprie, unde se va oficia şi parastasul de 3 luni al vrednicului de pomenire, Părintele Arhimandrit Justin, la troiţa de la intrarea în Mină, ctitorită chiar de sfinţia sa în anul 2010.

De asemenea vom participa la Sfânta Liturghie în cinstea praznicului Înălţării Sfintei Cruci, la Biserica Ortodoxă Pogorârea Sfântului Duh, din Str. Dragos-Vodă, începând cu ora 9 dimineaţa, unde corul mănăstirii noastre va susţine cântările la strană. La ora 12 vom merge la Casa de cultură pentru a participa la ceremonia de conferire a cetăţeniei de onoare Arhimandritului Justin Pârvu. Apoi ne vom îndrepta cu toţii la Troiţa de la intrarea în Mină unde vom oficia slujba parastasului de pomenire a celui ce a înălţat Crucea Neamului românesc din adâncurile Minei de la Baia Sprie.

Fie ca bunul Dumnezeu să ne ajute să ducem mai departe Crucea Neamului nostru spre Înviere, aşa cum ne-a învăţat Părintele Justin prin pilda vieţii sale. Amin.

Obştea mănăstirii Paltin Petru Vodă

Manifest pentru normalitate: Părintele Justin – cetățean de onoare al orașului Baia Sprie

gazeta-de-maramures-manifest pentru libertate

Chesterton spune undeva că „soldatul bun nu luptă pentru că urăşte ce are în faţă, ci pentru că iubeşte ce are în spate”. În toată istoria acestui popor, curajul nostru a fost unul de tip martiric. Soldaţii şi eroii noştri s-au dus să moară pentru Dumnezeu şi ţară, nu ca să-l omoare pe duşman. Noi, românii, n-am simţit niciodată nevoia să răsturnăm, ci să ne construim, din jertfa noastră viitorul. Cei care n-au înţeles aceste lucruri, nu ne cunosc. Iar cei care nu ne cunosc, n-ar avea dreptul să ne judece. Şi totuşi, unii o fac.

GAZETA de Maramureş a pornit, în urmă cu câteva săptămâni, o campanie pentru promovarea valorilor naţionale, gândind că am uitat prea repede jertfa unor generaţii, a milioane de români care şi-au sacrificat libertatea, tinereţea şi chiar viaţa pentru ŢARĂ, LIBERTATE, CREDINŢĂ, ONOARE. Adică, pentru valorile de bază ale acestui popor. Ei n-au reuşit să întoarcă mersul istoriei, dar, datorită lor, avem noi astăzi demnitatea şi onoarea de a privi cu mândrie spre trecut şi de a spune că nu am fost un NEAM de laşi, de trădători şi oportunişti. Că au existat oameni care l-au pus pe DUMNEZEU şi NEAMUL mai presus de sine. Şi orice s-a jertfit pe sine pentru ceva sau cineva, s-a înălţat în faţa oamenilor, dar mai ales a lui Dumnezeu.

 Maramureşul a ocupat un loc important în această luptă pentru demnitatea naţională. Zeci de maramureşeni au luptat ani de-a rândul cu arma-n mână pentru ca în ţară să mai existe un colţ de LIBERTATE, DEMNITATE şi SPERANŢĂ. Prin fosta Închisoare de la Sighetu Marmaţiei, prin coloniile de muncă de la Baia Sprie, Cavnic şi Nistru, Maramureşul a ocupat un loc important pe harta „Gulagului românesc”. Oamenii aceştia care au trăit şi au murit pentru valorile adevărate ale acestui Neam sunt adevăratele noastre modele şi adevăraţii noştri CETĂŢENI. De ONOARE. continuare »

PS Iustinian Chira despre titlul de cetățean de onoare acordat Părintelui Justin: „Un titlu pentru toţi cei care au suferit în puşcăriile comuniste. Justin Pârvu este unul dintre miile de martiri ai poporului român.”

justinian-chira-arhiepiscopul-maramuresului-si-satmarului„Nu cred că sunt în stare să vorbesc despre Părintele Justin Pârvu pentru că nu m-am întâlnit niciodată cu el. Însă, am ştiut unul de altul, şi mai mult decât atât, mi-a trimis mesaje că au venit oameni pe care i-a trimis la mine spunându-le „mergeţi şi la Justinian”. M-a apreciat şi pot să spun acelaşi lucru despre el. De aceea, spun că nu sunt în stare să vorbesc despre el, din moment ce nu ne-am întâlnit. Dar îi ştiu activitatea şi am citit ce a scris. Ştiu cât s-a luptat pentru a scoate la lumină adevărul despre mărturisitorii şi mucenicii din temniţele comuniste.

Am vorbit şi cu alte ocazii despre cei care au suferit pentru credinţă în temniţele comuniste. S-a vorbit de subiect cu „acul scos”, dar eu am spus direct şi clar faptul că toţi cei care s-au jertfit şi au suferit acolo, sunt sfinţi! Chiar dacă nu sunt trecuţi în Sinaxar.

Toţi care au murit în închisoare, şi care au murit nu numai în închisoare, toţi au dreptul să treacă din suferinţa de aici în rândul sfinţilor din Sinaxar. Sfinţii nu se fac printr-o declaraţie oficială. În biserica apuseană, aşa se fac sfinţii. Să mă ierte Domnul, acolo se formează un tribunal unde există avocatul diavolului, avocatul lui Dumnezeu, şi apoi se discută despre persoana respectivă şi se decide dacă este sau nu este sfântă. Aceasta e metoda bisericii apusene. Biserica Ortodoxă are altă metodă: nu declară pe cineva sfânt, până nu-l declară poporul, până nu-l consideră poporul că-i sfânt. Abia după ce poporul, adică ceata credincioşilor, te consideră că tu eşti un om care ai calităţi, care ai viaţă sfântă, abia apoi Biserica te recunoaşte. Dar, poporul te declară sfânt. Aceasta e metoda. Sfinţi sunt nenumăraţi. Că vor fi trecuţi în sinaxare peste un an, peste doi, peste zece, Dumnezeu va decide. Acesta va fi triumful lui Hristos. Dar pentru aceasta, noi trebuie să ne trudim toţi, noi toţi. Ca să creăm o atmosferă în care cel ce se naşte, cel ce pătimeşte pentru Hristos, poate fi trecut automat din rândul oamenilor păcătoşi în rândul sfinţilor. Asta fiecare poate şi trebuie s-o facă. continuare »

Drept la replică: Răspunsul DEMN al Primăriei Baia Sprie la comunicatul defăimător al Institutului “Elie Wiesel”

Parintele Justin - noiembrie 2011„Abuzurile totalitarismului din cea de a doua jumătate a sec. XX au transformat România într-o imensă puşcărie, în scopul anihilării conştiinţei celor care gândeau altfel decât comuniştii. Tocmai de aceea, spirite luminate ca a arhimandritului Justin Pârvu au avut menirea de a ţine trează conştiinţa naţională.

Practic, părintele Justin Pârvu şi-a împletit destinul cu cel al neamului românesc, luminând ca un far al dreptei credinţe la trezirea conştiinţei de neam. Astăzi, reprezintă ultimul mare mărturisitor al unei generaţii de sacrificiu care s-a jertfit în temniţele comuniste din Aiud, Gherla, Piteşti, Sighet., Canal şi lagărele de muncă din „Triunghiul morţii” (Baia Sprie, Cavnic, Nistru).

Părintele Justin Pârvu s-a consacrat lui Dumnezeu, neamul său şi marii familii creştine, nu ideologiilor politice. Nu a fost un agitator doctrinar, ci o mare conştiinţă. Zecile de mii de pelerini, prezenţi la înmormântare sa, au confirmat că odată cu trecerea la odihna veşnică s-a născut un sfânt. Practic, prigoana stalinistă l-a desăvârşit întru sfinţenie.

Iată de ce, găsim poziţionarea dumneavoastră, cel puţin inadecvată. Nu credem că a sosit vremea să ne mântuim pe furiş, cu aprobarea cuiva. Diploma de CETĂŢEAN DE ONOARE nu aduce beneficii răposatului arhimandrit, ci, mai degrabă, comunităţii noastre ca recurs la demnitate şi memorie. Filmul documentar „Fericiţi cei prigoniţi” şi demersul nostru civic vor constitui documente pentru cei care au dreptul să ştie dar nu au voie să uite.”

Cu toată consideraţia, Primar Dorin Vasile Paşca

ROMANIA JUDETUL MARAMURES Primaria Orasului Baia Sprie Piata Libertatii, nr. 4 Telefon: +40-262-262303, 260059 Fax: +40-262-260059 E-mail: [email protected] BaiaSprie.Ro

Institutul sionist Ellie Wiesel se opune acordării titlului de cetățean de onoare Părintelui Justin de către primăria din Baia Sprie

inshr-ew-institutul-national-pentru-studierea-holocashului-din-romania-elie-wiesel-siglaCOMUNICAT DE PRESA

Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania „Elie Wiesel” isi exprima profunda indignare in legatura cu hotararea din 22 august a.c. a Consiliului local din Baia Sprie, judetul Maramures, privind acordarea titlului de cetatean de onoare post-motem parintelui Justin Parvu.

In mernoria victimelor Miscarii Legionare – 3 prim-ministri, zeci de personalitati politice si culturale, populalia evreiasca – Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania ,,Elie Wiesel” atrage atentia asupra unora dintre manifestarile publice ale parintelui Justin Parvu:

Justin Parvu, fost membru al Miscarii Legionare, si-a mentinut pe parcursul intregii vieti convingerile xenofobe, antisemite, negationiste si pro-legionare. La aniversarea a 92 de ani, i s-a cantat imnul “Sfanta tinerete legionara” (februarie 2011).

Preocuparea sa pentru ideea puritatii etnice este confirmata intr-un interviu din 2012, in care isi exprima ingrijorarea fata de natalitatea scazuta a romanilor si precizeaza ca ne-au ocupat tiganii si strainii”.

Atasamentul sau fata de Miscarea Legionara s-a manifestat prin elogierea membrilor acestei organizatii fasciste si prezentarea lor drept martiri care ,,s-au ridicat fatis impotriva comunismului”, infuriind ,,masoneria, vrajmasii crestinismului si trezind toata Europa din somnolenta in care se afla” (ianuarie 2013).

Afirmatia sa explicita potrivit careia ,,in Romania nu a existat Holocaust”, invocarea argumentului conform caruia documentele nu probeaza, acest episod istoric si descrierea Holocaustului din Romania ca inventie a evreilor care doresc umilirea romanilor (ianuarie 2013) probeaza in mod indubitabil ca Justin Parvu a fost un negationist (n.n. pe bună dreptate) al Holocaustului.

Acuzatiile conform carora evreii incearca, prin intermediul americanilor sa extermine populatia lumii (octombrie 2009), invinovatirea acestora de tentative repetate de a denigra prezenta romanilor in istorie printr-o lupta dusa in plan cultural, religios si militar, descrierea evreilor drept persoane pentru care ,,crestinii sunt spurcati” si asocierea acestui grup etnic Diavolului (ianuarie 2013) indica in mod clar ca Justin Parvu si-a manifestat public, in repetate randuri, sentimentele de ura impotriva evreilor. continuare »