Motto:
„Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos! Se clătina aşezarea creştină a lumii!
Putem noi să stăm nepăsători? […] Eu aşa am înţeles datoria vieţii mele.
Am iubit pe Hristos şi am mers fericit la moarte pentru El!” (Ion I. Moţa).

„N-am făcut actul acesta din disperare sau aventură, ci perfect lucid.
Era o datorie de onoare care apăsa pe umerii generaţiei noastre.
L-am făcut cu acelaşi drag ca şi când ar fi fost vorba de ţara mea.” (Vasile Marin).

MAJADAHONDA 2016. Legionarii Moţa şi Marin, căzuţi pe frontul anticomunist din Spania, au fost comemoraţi de spanioli şi români. Buciumul.ro

De ce nevoia de a ne cinsti înaintaşii? De ce nevoia de a-i cinsti pe cei care au sfinţit cu suferinţele şi jertfele lor însângeratul şi greu încercatul veac al XX lea?

Pentru că trăim într-o lume a minciunii şi dezinformării, a minciunii oficializate, deşi se clamează sus şi tare că poporul românesc se poate împăca cu el însuşi doar pornind de la adevăr, de la cunoaşterea adevărului istoric.

Pentru că nu trebuie să ne facem părtaşi la o altă ucidere a lor, a sfinţilor mucenici şi mărturisitori ai neamului românesc din al XX lea veac, „în cel mai oribil abator: cel al uciderii spirituale”, după cum spunea vrednicul de pomenire Părintele Gheorghe Calciu.

Pentru că nu Sinodul Bisericii face sfinţi ci Dumnezeu şi poporul. „Dumnezeu pentru că le recunoaşte sfinţenia şi poporul pentru că păstrează în memoria sa faptele lor”, spunea PS. Sebastian, episcopul Slatinei şi Romanaţilor.

Dar până să vedem cine erau Moţa şi Marin şi cei care au fost şi au luptat cu ei în Spania, şi au murit în apropiere de Madrid, să vedem pe scurt, care era contextul european al vremii. După ce poporul rus a căzut în robia comunistă1 – „experimentul cel mai nimicitor care a fost vreodată altoit pe trupul şi sufletul vreunei comunităţi omeneşti”2 -, la sfârşitul Primului Război Mondial, ideologii, teoreticienii şi practicienii comunismului au încercat să preia puterea în Ungaria (Bela Kun), în Germania (Republica de la Weimer) şi, după eşecul acestor tentative, în Spania.

În anul 1930, după retragerea din fruntea statului a generalului Miguel Primo de la Rivera, stânga socialistă câştigă alegerile, în aprilie 1931, în marile oraşe din Spania, iar Regele Alfonso al XIII lea părăseşte ţara, fără a abdica însă. În anii următori mişcarea socialistă se radicalizează, sub ochiul vigilent al Moscovei şi cu sprijinul material şi ideologic al acesteia. continuare »

În comuna Belceşti din judeţul Iaşi au fost sfinţite duminică, 27 iulie 2014, troiţa şi fântâna care amintesc de vrednicul de pomenire arhimandrit Justin Pârvu. Acestea se află pe locul unde părinţii părintelui Justin au avut pământul, între localităţile Munteni şi Coarnele Caprei. După cum ne-a relatat părintele Constantin Săndulache de la Parohia Ruşi – Belceşti, Protopopiatul Hârlău, în acest loc, părinţii vrednicului duhovnic au găsit loc prielnic şi au săpat o fântână. De atunci şi până astăzi, toţi locuitorii comunei Belceşti ştiu de acest loc şi au ca punct de reper „Fântâna lui Pârvu“. Acest loc este căutat de mulţi credincioşi, mai ales că s-a renovat fântâna. Prin sprijinul acordat de primarul comunei Belceşti, Constantin Ciobăniţă, al binevoitorilor şi al părintelui Constantin Săndulache, s-a realizat o frumoasă troiţă în amintirea părintelui Justin. Evenimentul religios s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de credincioşi, arătând astfel dragostea şi evlavia lor pentru mărturisitorii credinţei lui Hristos. Slujba de sfinţire a troiţei şi fântânii a fost urmată de Parastasul pentru părintele Justin. La final, părintele Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, a mulţumit celor care au prilejuit acest eveniment, precum şi rudelor părintelui Justin prezente la acest moment duhovnicesc. „În ziua pomenirii Sfântului Pantelimon în conuna Belceşti a fost o zi de sărbătoare. Întreaga comunitate, compusă din cele opt parohii ortodoxe, împreună cu preoţii parohi şi cu autorităţile locale au adus mulţumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Cu toţii ne-am exprimat bucuria pentru că Dumnezeu a îngăduit că vrednicul de pomenire arhimandrit Justin Pârvu, care a păstorit ca stareţ Mănăstirea Petru Vodă, a vieţuit printre noi. Aceasta, mai ales pentru faptul că părintele Justin, deşi s-a născut în ţinuturile Neamţului, a copilărit pe meleagurile Belceştilor. Părinţii cuvioşiei sale, ca mulţi alţi români din din zona munţilor Neamţului, au fost împroprietăriţi în această zonă cu pământ. Astfel, în comuna Belceşti s-a format satul Munteni. Aici, marturisea părintele Justin, părinţii Gheorghe şi Ana (n.r. părinţii părintelui Justin) veneau împreună cu pruncii lor de primăvară până în toamnă pentru a munci pământul şi pentru a culege roadele“, a amintit părintele Constantin Săndulache.

15 iunie 1889 – 15 iunie 2014

La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu nota în jurnalul său: “Astăzi a murit Eminescu, în institutul de alienaţi, de o embolie”. Luceafărul poeziei româneşti, poetul nepereche… Totodată, unul dintre cei mai incomozi ziarişti ai vremii sale. Un patriot febril, care visa la proiectul Daciei Mari, fapt care deranja elita politică românească, marile puteri vecine şi, mai ales, serviciile secrete. Eminescu devine ziarist în 1876 şi aceasta este meseria pe care o va avea până la sfârşitul vieţii.

Lucrează la Curierul de Iaşi, după care ajunge la ziarul Timpul din Bucureşti, publicaţie afiliată Partidului Conservator.

“Sunt un om urât şi temut”

În 1880 devine redactor-şef şi ia o atitudine dură vizavi de mişcările politice care aveau loc în România, prin articole acide la adresa corupţiei şi trădării intereselor naţionale de către clasa “grecoteilor” şi “bulgăroilor cu ceafa groasă”. În trei ani, până în 1883, anul “oficial” al alienării sale, Eminescu îşi făcuse deja duşmani interni şi internaţionali. Eminescu s-a arătat foarte vehement în ceea ce priveşte înstrăinarea Basarabiei, a politicii interne care urmărea aservirea scopurilor Imperiului Austro-Ungar (printre care renunţarea la Ardeal), dar şi chestiunea spinoasă a invaziei evreieşti în Moldova. Iată de ce poetul nepereche devenise o problemă internaţională.

În momentul în care va începe să atace şi conducerea partidului său, inclusiv pe Titu Maiorescu, deveniseră foarte clare zvonurile că se va face ceva pentru a i se astupa gura “slobodului Eminescu”. Din cauza spiritului justiţiar şi critic cu care îşi susţinea ideile, Eminescu se ceartă cu Zizi Cantacuzino, cu C.A. Rosetti, I.C. Brătianu şi mulţi alţii. Titu Maiorescu nota în Jurnalul său, printre altele: “Grea epoca Eminescu…”. În 1882, poetul îi mărturisea Veronicăi Micle: “Sunt un om urât şi temut, fără nici un folos, unul din oamenii cei mai urâţi din România…Naturi ca ale noastre sunt menite sau să înfrângă relele sau să piară, nu să li se plece lor”. În 1882, Eminescu ia parte la înfiinţarea unei societăţi secrete, “Societatea Carpaţii”, care va atrage atenţia marilor puteri europene prin natura conspirativă a discuţiilor ce aveau loc la întruniri. Scopul principal al acestor reuniuni era susţinerea Ardealului în favoarea dezlipirii de Imperiul Austro-Ungar şi alipirea lui de ţară. continuare »

Duminica 3 noiembrie 2013, ora 13, va avea loc comemorarea anuala de la Rasnov. Parastasul se va oficia ca in fiecare an in fata Monumenului ridicat in cimitirul Rasnov.
La Rasnov au fost asasinati si inmormantati 7 eroi legionari. Acestia se aflau internati in stare destul de grava la Spitalul Militar Brasov. Sanatatea lor se subrezise in lagarele de la Miercurea Ciuc si Vaslui si in temnita Ramnicul Sarat unde autoritatile ii tinusera internati fara nici o baza legala. In noaptea de 21/22 septembrie 1939 au fost ridicati din Spital, incarcati intr-o duba cu care au fost dusi la Rasnov unde s-a petrecut asasinatul.

Legionarii ucisi la Rasnov – scurta prezentare:
Traian Cotiga – comandant legionar, avocat, presedinte al Uniunii Nationale a Studentilor Crestini din Romania (1935), parlamentar (1937)
Emil Siancu – comandant legionar, capitan, cunoscut aparator al motilor, seful Garzilor Nationale din Alba Iulia (1918), parlamentar (1937)
Grigore Pihu – comandant legionar, seful judetului Durostor, economist al BNR (pana in 1938), parlamentar (1937)
Eugen Ionica – comandant legionar, inginer-chimist si doctor in stiinte al Universitatii din Paris, conferentiar universitar, organizatorul Laboratorului de chimie al Monetariei Statului, seful Asociatiei Prietenii Legiunii
Iuliu Susman – functionar, in timpul comunismului majoritatea membrilor familiei sale au fost executati sau au facut temnita ca participanti activi in rezistenta anticomunista
Gheorghe Proca – functionar
Ion Herghelegiu – comandant legionar, avocat

Va asteptam duminica la Rasnov ca impreuna sa putem rosti in numele lor PREZENT!

Cezarina Condurache

Sambata 31 august 2013 la ora 12 va avea loc comemorearea anuala de la Fetea (judetul Mures). Catunul Fetea a fost loc de organizare a rezistentei anticomuniste si de refugiu pentru multi studenti legionari in perioada 1945-1948. Dupa 1990 s-a construit aici un monument pentru vesnica pomenire a luptatorilor.

Cezarina Condurache

CODRU-I FRATE CU ROMÂNUL
FACULTATEA DELA FETEA

După 23 August 1944, cotropitorii din răsărit au intrat in tară ca jefuitori. Au pus stăpânire treptat pe pământ, pe bunuri şi pe sufletele noastre. Comunismul si-a arătat coltii. Suferintele materiale şi morale au început. Cu ajutotul tancurilor sovietice, bolşevicii au preluat puterea.

În această situatie, Mişcarea Legionară n-a putut rămâne indiferentă. Steagul ridicat împotriva comunismului, in 1919, a fost reînăltat şi lupta a reînceput. Românii au strâns rândurile in jurul Mişcării, ca să apere neamul, traditia şi pe Dumnezeu.

Studentimea legionară s-a aruncat şi ea in luptă cu tot elanul tineretii. Au sosit in tară camarazii din exil, pe calea aerului, unii paraşutati, iar altii au străbătut pe jos cale lungă, ca să ajungă acasă şi să ia parte la luptă. Dar, mai puternic decât noi, el s-a revărsat asupra întregii tări. Noi însă n-am disperat. Ne-am împotrivit, timp de decenii, prin jertfă şi luptă, căci credeam in destinul creştin al neamului nostru.

În drumurile noastre din 1945, paşii ne-au îndreptat spre dealurile împădurite de pe plaiurile Tâmavelor, între Noul Săsesc şi Agnita spre pădurea Belghiroaia. continuare »

Guvernul Bulgariei a hotarat sa declare ziua de 1 februarie ca Ziua Recunoasterii si Onorarii victimelor regimului comunist din tara.

Serviciul de presa al guvernului Borisov aminteste ca ziua de 1 februarie 1945 a fost prima zi a executarii mai multor politicieni bulgari de rang inalt, incluzand regentii tarii, de catre asa-numitul Tribunal al Poporului, format de coalitia condusa de comunisti, scrie agentia bulgara Novinite.

“Aceasta zi ramane cruciala in istoria noastra, din cauza faptului ca e inceputul unei represiuni sangeroase impotriva poporului bulgar”, se arata in anuntul cabinetului bulgar.

Aceasta decizie a fost luata la cererea a doi fosti presedinti ai Bulgariei-Jelio Jelev(1990-1997) si Petar Stoianov(1997-2002), care i-au cerut premierului Boiko Borisov sa tina seama de initiativa lor.

sursa: ziare.com