Tag Archives: comisia speciala

Proiectul de lege pentru Roşia Montană, RESPINS de Comisia Specială

rosia montanaComisia specială Roşia Montană afirmă, în raportul la proiectul Guvernului, că este nevoie de un cadru legislativ cât mai larg, că recomandă desecretizarea licenţei şi a documentelor clasificate şi că atrage atenţia asupra unor posibile încălcări ale legislaţiei în vigoare pe parcursul exploatării. Proiectul de lege a fost respins cu 17 voturi şi 2 abţineri.

“Comisia atrage atenţia asupra unor posibile încălcări ale legislaţiei în vigoare pe parcursul derulării proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană. De aceea, Comisia va înainta prezentul raport autorităţilor competente cu scopul asigurării legalităţii integrale a proiectului Roşia Montană şi investigării, acolo unde este cazul, a faptelor presupus ilegale”, se arată în conzluziile raportului.

Comisia apreciază că afirmaţiile lui Ştefan Marincea, audiat în calitatea sa oficială de la acel moment, alături de declaraţiile angajaţilor IGR, care au făcut parte din echipa trimisă pentru cartografierea zonei sunt “extrem de grave şi trebuie investigate de către instituţiile judiciare”.
Comisia consideră, potrivit raportului, că Proiectul de lege nu acoperă în mod satisfăcător toate cerinţele complexe privind cadrul desfăşurării activităţii de exploatare a resurselor minerale în România şi, în consecinţă, propune respingerea acestuia. Având în vedere carenţele legislaţiei actuale, care nu ţine cont de specificul unor proiecte de anvergura proiectului minier în discuţie, Comisia recomandă completarea cadrului legislativ cu măsuri care să stimuleze implementarea unor proiecte miniere de asemenea amploare. continuare »