Un ping – pong pentru Europa?

România are dreptul la independenţă şi la suveranitate naţională. Să fie Constituţia României o carte pentru proşti?! Ruşinos gândesc, recunosc, dar mă întreb ce se doreşte oare? Unde se vrea să ajungem? Este România un stat independent? Ce mai înseamnă suveranitate naţională? Nu cumva interesele noastre naţionale sunt diluate de la o zi la altă? Cu ce preţ? În mod cert, România este o piaţă de desfacere. Produse „second hand”, industrie de apărare depăşită, speranţe spulberate! Rusia ne priveşte, S.U.A. ne seduce, însă chiar şi în aceste condiţii, cine ne mai apară? Piaţă de desfacere suntem, posibil câmp de război am ajuns! Ce ne mai lipseşte? Fereşte-ne Doamne de război şi iartă-ne păcatele! Scenă, actori şi jucători. Ucraina, Rogozin, decidenţi prezidenţiabili grăbiţi: un ping – pong pentru Europa?

Se fură că-n codru, fier vechi, cherestea, inteligenţă românească. Diploma de medic a ajuns paşaport pentru Europa

În condiţiile în care promiscuitatea intelectuală acoperă „bruma de conştiinţa” (dacă această mai există), am sentimentul, din ce în ce mai mult, că interesele României nu mai sunt ale României. Temele vin de departe, din Cancelarii ce se doresc imperiale! Ce se mai poate face ?! Minţi luminate gândesc şi doresc soluţii. Cine mai vrea însă soluţii? Trăim din ce în ce mai mult într-o lume a surzilor şi prin faptele ce nu se vor văzute, parcă şi într-o ţară a orbilor! Se fură că-n codru, de la fier vechi şi cherestea, până la inteligenţă românească. Vrem să devenim cât mai repede europeni, dar aşa cum am mai spus, uităm parcă din ce în ce mai mult iubirea faţă de părinţi şi bucuria de a fi român! Încotro România? continuare »

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a avut de curând o luare de poziţie publică de-a dreptul remarcabilă. Sinodul mitropolitan, întrunit la Iaşi, a decis să iniţieze “unele acţiuni de sensibilizare a oficialităţilor, în sensul introducerii sau revizuirii, în viitoarea Constituţie a României, a unor articole care să facă referire la numele lui Dumnezeu sau care să sublinieze rolul familiei în societate, importanţa tradiţiei creştine a poporului român, evidenţierea rolului pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut şi îl are în istoria ţării, a necesităţii predării religiei în şcoală, precum şi importanţa susţinerii românilor aflaţi în afara graniţelor ţării”[1].

Această decizie este o încercare de a acoperi uriaşul decalaj existent între un stat croit după “moda franţozească” şi etosul creştin al acestui popor, care se declară în majoritate covârşitoare ortodox şi după asaltul materialist ateist din secolul al XIX-lea, şi după asaltul criminal al comunismului, şi după asaltul devastator al hedonismului mancurt, adus pe aceste meleaguri de căderea comunismului.

Imediat ce documentul a ajuns pe masa parlamentarilor, preşedintele Senatului a făcut precizarea că introducerea în Constituţie a numelui lui Dumnezeu ar fi “destul de discutabilă” şi a asigurat că statul român va rămâne laic. continuare »