La pag. 308, aducându-l ca mărturie în sprijinul ideilor sale pe Sfântul Ioan Gură de Aur, sfinţia sa este silit a recunoaşte că în sec. IV cei care nu aveau păcate opritoare de la Sfânta Împărtăşanie erau mulţi. Astăzi însă situaţia este invers: cei mai mulţi nu pot fi împărtăşiţi. Şi pentru a se convinge oricine de lucrul acesta, să se gândească măcar la faptul că astăzi cei mai mulţi creştini nu mai ţin posturile şi se păzesc pentru a nu avea copii. Pentru ambele păcate, canoanele Sfinţilor Părinţi îi opresc de la împărtăşire pe cei ce le săvârşesc.
Ba mai mult, cei care se păzesc să nu procreeze copii, avându-se în vedere că mulţi se păzesc cu mijloace moderne precum sterilet, pilule contraceptive, injecţii şi alte mijloace care sunt avortive, ar trebui să fie canonisiţi cu oprirea de la împărtăşire pentru mulţi ani. Şi totuşi, mulţi sunt împărtăşiţi, fie că nu se ştie că au păcatele acestea pentru că nu sunt întrebaţi de duhovnici la spovedanie, fie că nu înţeleg unii duhovnici că, în cazurile acestea, este vorba tot de avorturi, fie din alte motive. continuare »