Pilda pocaintei Sfintei Maria Egipteanca este atat de cuprinzatoare si de pilduitoare incat sfanta Biserica vrea in mod deosebit sa o intipareasca in inimile noastre. Ca atare, pe langa ziua pomenirii ei i s-a inchinat si cea de-a cincea Duminica a Marelui Post; si, afara de asta, cu numele ei e insemnata starea la care canonul ei este imbinat cu Canonul Mare. S-ar parea ca sunt destule imbolduri pentru a ne opri luarea-aminte asupra intoarcerii ei la Dumnezeu si a trage inva­tatura din ea. Sa ascultam, deci, aceasta lectie.

Nu voi intra in amanuntele vietii Cuvioasei. Ma voi opri asupra primei lucrari savarsite asupra ei de catre ha­rul lui Dumnezeu, care a trezit-o din somnul pacatului -si ma opresc nu pentru a va pofti sa ii urmati (caci cum ati putea urma ceea ce nu depinde de voi), ci pentru a va arata ca fiecare poate si trebuie sa dobandeasca dori­re de a castiga acelasi har.

Convertirea sfintei Maria Egipteanca tine de converti­rile extraordinare. Vedeti ca ea era cu totul cufundata in pacat si nici cu gandul nu gandea sa-l paraseasca: dar vine harul si, prin lucrarea sa covarsitoare, o trezeste din atipirea pacatului. Desteptata, ea vede cat de pierzatoare e starea sa si se hotaraste sa se schimbe in bine. Cu ea s-a intamplat acelasi lucru ca si cand cineva ar fi cufundat in noroi si altcineva, venind, l-ar smulge cu mana tare din adancul mlastinii si l-ar pune slobod pe pamant tare. La fel a fost convertirea sfantului Apostol Pavel si a multor altora.

Insa ceea ce tine de lucrarile aparte, extraordinare, ale lui Dumnezeu, prin insasi firea sa nu poate fi de obste tu­turor; si daca cineva, intemeindu-se pe aceste pilde, ar refuza cu totul orice grija de intoarcere a sa la Dumnezeu si orice silinta, parca spunand harului: “Vino, ia-ma – si o sa merg cu tine”, acela ar fi nedrept si s-ar da singur pierzarii, dandu-se pe mana caderii sale. Calea de obste a tuturor este aceasta: “Cautati si veti gasi; bateti si vi se va deschide”. Oricum, si la cei ce merg pe aceasta cale lucra­rea harului care intoarce la Dumnezeu este asijderea insemnata de o zguduire; pentru ea, insa, este nevoie de pregatire prin osteneala personala, trebuie sa ne rugam pentru ea, este smulsa, parca, de la Domnul. Domnul vede osteneala cea dureroasa si da dupa osteneala. De la cei ca sfanta Maria, El nu asteapta aceasta osteneala, ci lucreaza de-a dreptul; osteneala urmeaza dupa aceea. Asa lucreaza Domnul asupra alesilor Sai deosebiti; iar noi tre­buie sa mergem pe calea cea de obste si sa ne silim pe noi insine a ne intoarce la Dumnezeu, atunci cand avem vremea bineprimita si strabatem zilele de mantuire. continuare »