Protestul împotriva imigranţilor și a construirii moscheei este programat sâmbătă, 26 septembrie, între orele 17.00 – 22.00, în Piaţa Universităţii, potrivit evenimentului dedicat de pe Facebook.
Până în prezent şi-au anunţat prezenţa la protest peste 500 de oameni.
Trebuie ieşit în stradă. Nu ieşit în stradă cu balamuc, ci ieşit în stradă în tăcere, cu pancarte, cu ce vrei, dar ieşit în stradă şi spus pentru ce.
„MEGA-MOSCHEEA” DIN BUCUREȘTI – O ÎNCERCARE DE A ISLAMIZA CENTRUL ŞI ESTUL EUROPEI
Publicistul Paul Ghițiu propune o surprinzătoare arheologie socio-politică
În anii de după 1990, se tot vorbea de poporul român ca despre un popor „ales de Dumnezeu”. Sursele erau apocrife, dar ne convenea de minune. Astfel că, în spatele acestui clişeu triumfalist, s-au omorât milioane de prunci şi mulţi dintre românii noştri au început să se dedea la toate nemerniciile cu putinţă. Urmarea, potrivit cuvântului lui Dumnezeu, roadele păcatului au început să se vadă: milioane de români au fost constrânşi sau seduşi să emigreze în pământ străin; străinii, în schimb, au devenit stăpâni pe pământul şi economia noastră Deuteronom 28. Acum am ajuns, se pare, la manifestarea uneia din ultimele trepte ale certării lui Dumnezeu, cea a „robiei babiloniene”: străinii de credinţă încep să-şi ridice propriile temple, pentru a anunţa ceva ce nu i s-a mai întâmplat poporului nostru niciodată de-a lungul existenţei lui. Căci oricât de greu era jugul pescheşului ce trebuiau să-l trimită domnitorii români către Poarta Otomană, niciodată musulmanii nu au avut dreptul să-şi ridice nici cea mai mică moschee pe pământ românesc. continuare »