Chevron declară că a terminat explorarea la Pungesti!
Compania Chevron a anuntat printr-un comunicat de presă că explorarea gazelor de sist la Pungesti a fost finalizată. Conform avizului de mediu, dat doar pentru explorare, în acest moment compania ar trebui să-si demonteze sonda. Evident, asta nu se va întâmpla deoarece toate actiunile derulate de Chevron la Pungesti au fost de fatadă. Conform unor surse din interior, Chevron nu a urmărit altceva decât să demonstreze că explorarea este o operatiune inofensivă fată de mediu. Practic, acestia s-au prefăcut că explorează pentru a da un exemplu pozitiv în vederea montării celor 2800 de sonde planificate pentru judetul Vaslui. Altfel spus, tactica Chevron este simplă: vedeti că nu s-a întâmplat nimic periculos la Pungesti? Haideti să montăm si celelalte sonde!
Nu întâmplător, ultimii presedinti si premieri ai României au avut consultanti PR din SUA. În această tară sunt cei mai buni specialisti în manipularea opiniei publice. O astfel de manipulare a fost planificată de acum câteva luni, atunci când Chevron a întâmpinat rezistenta pungestenilor. Sefii acestei companii au realizat atunci că exploatarea gazelor de sist în România nu va fi asa simplă de făcut precum în Africa. (A nu se uita că Thomas Holst, cel care conduce operatiunile în tara noastră, vine aici după o altă misiune asemănătoare îndeplinită în Angola.) În aceste conditii, după scandalul de la Pungesti, Chevron nu si-a permis să forteze nota, chiar dacă în plan mai erau încă două sonde care trebuiau să fie ridicate imediat după cea de la Pungesti: una la Băcesti si cealaltă la Puiesti. Având în vedere că doar o singură sondă a adus grave prejudicii de imagine atât firmei Chevron cât si Guvernului României, era clar că trei sonde ar fi triplat aceste inconveniente. Opozitia puternică a pungestenilor si activistilor de mediu i-au convins pe sefii Chevron să adopte “planul B”. continuare »