Tag Archives: familia Bodnariu

Și statul român răpește copiii de la părinți: Cazul celor 9 copii din jud. Vaslui

Doi părinţi dintr-un sat din Vaslui îi acuză pe reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială că le-au luat copiii, în mod abuziv. Nouă suflete, dintre care cel mic a fost smuls chiar de la sânul mamei. O decizie luată în urma plângerii unui vecin, care a spus că micuţii sunt neglijaţi de părinţi

O cheamă Lenuţa şi e mamă pentru nouă copii. Chiar dacă sunt săraci, spune că îi îngrijeşte aşa cum doar o mamă poate să o facă.

Ei sunt copiii familiei Munteanu. Şapte fete şi doi băieţi. Mezinul are un an şi câteva luni, iar cel mai mare, 12 ani. Toţi au fost luaţi din familie de executorul judecătoresc, însoţit de jandarmi şi poliţişti. Mezinul Alexandru era la sânul mamei când au venit autorităţile. Tatăl copiilor face coşuri de nuiele, pentru a-şi întreţine familia.

De câteva luni, familia stă într-o casă nouă, cu două camere. Nu au curent electric, dar în interior e curat. Cel puţin acum. Copiii au mai fost luaţi o dată de stat, în urmă cu şase ani.

Acum au ajuns din nou în atenţia Protecţiei Copilului, în urma reclamaţiei unui vecin. Primarul din comună spune că separarea copiilor de părinţi este o greşeală.

Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui sunt de neînduplecat. La ultima vizită, ar fi găsit mizerie în casă, iar copiii erau neîngrijiţi.

Părinţii mai au o şansă să-şi recupereze copiii peste 10 zile. Au contestat decizia instanţei, iar procesul se va judeca la Curtea de Apel Iaşi.

Observator.tv