Tag Archives: Gadara

Puterea lui Dumnezeu asupra duhurilor rele. Nu este de-ajuns să-L mărturisim doar dogmatic pe Dumnezeu, precum sectarii

Evanghelia din Duminica a V-a după Pogărârea Sfântului Duh (Matei, cap. 8, 28 – 34) ne descrie vindecarea minunată de către Mântuitorul Iisus Hristos a două persoane demonizate sau îndrăcite. Orice boală fizică este foarte grea, apăsătoare şi greu de suportat pentru om; însă bolile de natură psihică sunt şi mai rele pentru om.
Bolile de natură sufletească produc stări de nelinişte, agitaţie, mânie care duc la acte de violenţă necontrolată, un limbaj indecent şi trăirea unei vieţi imorale şi fuga mereu de lume. Aceste boli au une­ori o evoluţie treptată, iar uneori foarte rapidă. Suferinţele acestea au ca izvor fie stările prelungite de stres, necredinţa în Dumnezeu, fie urmarea unor păcate foarte grave: vrăjitoria, apelarea la magie, necromanţia, adică vorbirea cu spiritele morţilor, trăirea unei vieţi imorale în concubinaj, lesbianism, homosexualitate şi alte multe răutăţi care întrec imaginaţia omului.

Poate mulţi vă întrebaţi: cum este posibil ca omul să ajungă îndrăcit?
Într-o clădire nemăturată, plină de mizerie se adună tot felul de păianjeni, insecte etc. La fel, într-un suflet de om necurăţat din punct de vedere spiritual, fără spovedanie şi plin de tot felul de păcate, acolo se cuibăresc tot felul de duhuri necurate care pun stăpânire pe om care devine îndrăcit sau demonizat, adică plin de duhuri rele. continuare »