Iubitului nostru cler si popor har, pace si mila de la Dumnezeu, Tatal nostru, iar de la Noi arhieresti binecuvantari!

Preacucernici si Preacuviosi Parinti, Preacuvioase Maici, Iubiti credinciosi si credincioase,

Sfanta Scriptura ne spune ca mai inainte de a-L condamna pe Domnul la moarte, guvernatorul Pontiu Pilat a dat poporului prilejul sa aleaga, atunci cand l-a intrebat: „Pe cine voiti sa vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care Se zice Hristos? Insa arhiereii si batranii au convins multimile ca sa ceara pe Baraba, iar pe Iisus sa-L piarda. Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit si L-a dat sa fie rastignit” (Mt. 27, 17, 20 si 26).

Cine era Baraba si cum de au preferat iudeii sa-l ceara pe el, iar nu pe Iisus Nazarineanul? Evanghelistul Marcu ne spune ca: „Baraba fusese inchis impreuna cu niste razvratiti, pentru ca in rascoala savarsisera ucidere” (Mc. 15, 7), iar Sfantul Evanghelist Ioan mentioneaza ca acesta „era talhar” (In. 18, 40). Asadar, ori „Regele iudeilor” (In. 18, 39) ori o capetenie de talhari, pentru Pilat era tot una, daca nu cumva dregatorul a incercat sa-L scape pe Domnul de moarte.

Ce importanta mai avea insa, de vreme ce inimile carturarilor si ale fariseilor incremenisera de mult in „litera Legii” (Rom. 2, 27), iar „dupa Legea lor, Hristos trebuia sa moara” (In. 19, 7). De aceea, ei „au convins multimea ca sa ceara sa le elibereze mai degraba pe Baraba, (…) iar pe Iisus, biciuindu-L, sa-L dea ca sa fie rastignit” (Mc. 15, 11 si 15). continuare »

Iubitului nostru cler si popor har, pace si mila de la Dumnezeu, Tatal nostru, iar de la Noi arhieresti binecuvantari!

Preacucernici si Preacuviosi Parinti, Preacuvioase Maici, Iubiti credinciosi si credincioase,

Sfanta Scriptura ne spune ca mai inainte de a-L condamna pe Domnul la moarte, guvernatorul Pontiu Pilat a dat poporului prilejul sa aleaga, atunci cand l-a intrebat: „Pe cine voiti sa vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care Se zice Hristos? Insa arhiereii si batranii au convins multimile ca sa ceara pe Baraba, iar pe Iisus sa-L piarda. Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit si L-a dat sa fie rastignit” (Mt. 27, 17, 20 si 26).

Cine era Baraba si cum de au preferat iudeii sa-l ceara pe el, iar nu pe Iisus Nazarineanul? Evanghelistul Marcu ne spune ca: „Baraba fusese inchis impreuna cu niste razvratiti, pentru ca in rascoala savarsisera ucidere” (Mc. 15, 7), iar Sfantul Evanghelist Ioan mentioneaza ca acesta „era talhar” (In. 18, 40). Asadar, ori „Regele iudeilor” (In. 18, 39) ori o capetenie de talhari, pentru Pilat era tot una, daca nu cumva dregatorul a incercat sa-L scape pe Domnul de moarte.

Ce importanta mai avea insa, de vreme ce inimile carturarilor si ale fariseilor incremenisera de mult in „litera Legii” (Rom. 2, 27), iar „dupa Legea lor, Hristos trebuia sa moara” (In. 19, 7). De aceea, ei „au convins multimea ca sa ceara sa le elibereze mai degraba pe Baraba, (…) iar pe Iisus, biciuindu-L, sa-L dea ca sa fie rastignit” (Mc. 15, 11 si 15). continuare »

“Si tu, Betleeme Efrata, desi esti mic intre miile lui Iuda, din tine va iesi Stapanitor peste Israel, iar obarsia lui este dintru inceput, din zilele vesniciei” (Miheia 5,1).

Vechiul Testament este plin de profetii despre Domnul nostru Iisus Hristos. Toate aceste profetii s-au implinit dupa cum au fost scrise, in persoana lui Iisus Hristos. Este desigur imposibil sa redam aici profetiile tuturor profetilor Vechiului Testament, care s-au implinit in persoana Lui. Vom relata acele profetii de la care orice simplu cititor poate conclude ca Iisus Hristos nu S-a facut om intamplator, ci s-a proorocit ca se va face om, ca se va naste din Fecioara Maria, ca va fi rastignit, ca va invia si ca va veni la noi iarasi la a doua venire ca sa judece vii si mortii.

Asadar toate amanuntele vietii lui Iisus Hristos care sunt indispensabile pentru mantuirea noastra au fost profetite cu multa vreme inainte ca Hristos sa se nasca. Astfel Isaia, care a trait cu 700 de ani inainte de nasterea lui Hristos, a profetit nasterea Acestuia din Fecioara Maria.

continuare »

Cu ceva saptamani in urma, postul tv realitatea prezenta pe site sau un articol defaimator la adresa Mantuitorului, punand la indoiala existenta sa istorica. In plus, articolul a fost incadrat la categoria “conspiratii celebre”  alaturi de teorii considerate ridicole precum: pamantul este totusi plat, falsa aselenizare etc. Se observa ca in fiecare an, in perioada Postului Mare sau a Nasterii Domnului, jidovii hulitori de Dumnezeu lanseaza in media fel de fel de blasfemii, tulburand viata crestinului. Mai jos redam un articol aparut in numarul 10 al revistei ATITUDINI, redactata de manastirea Petru Voda, in care Parintele Ilarion Felea vorbeste despre ce a insemnat si cum a fost integrata in istorie persoana lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

«… Iisus Hris­tos – ieri si azi si in veci este ace­lasi» (Evr. 13:8)

S-a spus, s-a scris si asa se invata cu destula staru­inta ca Iisus Hris­tos nici nu a exi­s­tat ca om, ca per­soana istor­ica; ca Iisus Hris­tos este „inte­mei­etorul leg­en­dar al religiei cres­tine” , un nume scos din povesti, ca Mos Craciun, Fat-Frumos, Ger­ila, Sfarma-Piatra si Stramba-Lemne sau alte nume care preinchipuie o idee oare­care, ca dar­ni­cia, bunatatea, vite­jia, frigul, put­erea si altele. Usor a spune, dar greu a dovedi.

Este Iisus Hris­tos un nume de leg­enda, sau o per­soana istorica?

Pen­tru ca sa poti dovedi ca Iisus Hris­tos este un nume de leg­enda, tre­buie mai intai sa dis­trugi mar­turi­ile care striga si ne arata ca Iisus Hris­tos este o per­soana istor­ica. Intai de toate tre­buie sa dis­trugi Vechiul Tes­ta­ment si un popor intreg, care doua mii de ani inainte de era noas­tra a trait in asteptarea Mesiei. Impre­una cu acest popor si cu isto­ria lui, mar­turie a exis­ten­tei lui, tre­buie sa dis­trugi si pro­fetii lui, oamenii cei mai de seama pe care i-a dat acest popor inainte de Hris­tos. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos nu este o per­soana istor­ica tre­buie sa dis­trugi o tara intreaga, Palestina, cu intreaga isto­ria si geografia ei (pre­cum si o parte din Tal­mud): sa dis­trugi Nazare­tul, unde a trait Maica Dom­nu­lui, sa dis­trugi Vifleemul unde S-a nascut Man­tu­itorul, sa dis­trugi Ior­danul in care S-a botezat, sa dis­trugi lacul Ghenizaret, cu local­i­tatile din jurul lui, pe unde a pred­i­cat Iisus Evanghe­lia; sa dis­trugi Ierusal­imul, unde a murit si a inviat; sa dis­trugi Muntele Taboru­lui si Muntele Maslin­ilor pe care S-a urcat cu ucenicii Sai, care toate sunt mar­turii istorice si geografice despre exis­tenta Lui, pana in ziua de astazi. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este o per­soana leg­en­dara, tre­buie sa dis­trugi numele si opera celor 12 apos­toli, pe Petru, pe Andrei, pe Ioan si Iacob din Bet­saida – de pe malul Ghenizare­tu­lui; sa dis­trugi numele si opera Apos­tolu­lui Pavel care a pred­i­cat Evanghe­lia din Ierusalim pana in Spania, in cap­i­tale si in sfa­turi de-ale intelep­tilor, ca Atena, Cor­in­tul, Efe­sul si Roma; sa dis­trugi numele de per­soana si mar­turia istor­ica a tuturor apos­to­lilor care, atunci cand erau prigo­niti si batuti pen­tru Hris­tos, raspun­deau: «Noi nu putem sa nu graim cele ce am vazut si am auzit» (FA 4 :20); fata si faptele Lui pe care le-am vazut cu ochii nos­tri; cuvin­tele Evanghe­liei Lui pe care le-am auzit cu ure­chile noas­tre. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este o per­soana de leg­enda, tre­buie sa dis­trugi Evanghe­lia, cartea despre viata si lucrarea Lui istor­ica, pana astazi nein­tre­rupta; cartea cu cele doua insir­ari ale gen­er­ati­ilor dinainte de Iisus Hris­tos, una cob­o­ra­toare de la Avraam pana la Iisus Hris­tos (Mt. 1:1–17) si a doua suitoare de la Iisus Hris­tos pana la Adam (Lc. 3 :23 –38 ); care toc­mai aceasta vor sa ne arate ca: Iisus Hris­tos a fost si om, om ade­varat si Dum­nezeu ade­varat; cartea din care, spre deose­bire de toate cele­lalte carti de temelie ale religi­ilor, leg­enda este cu grija si cu totul inlat­u­rata inca de la inceput. «Fereste-te de bas­mele cele lumesti si babesti» scrie Pavel lui Tim­o­tei (1 Tim. 4 :7), iar lui Tit ii scrie ace­lasi Apos­tol sa spuna cre­tanilor «sa nu ia aminte la bas­mele jidovesti si la porun­cile unor oameni care se abat de la ade­var» (Tit 1:14). «Caci va veni o vreme, se vede ca a si venit – cand (oamenii) nu vor mai suferi invatatura sana­toasa, ci – dor­nici sa-si gadile auzul – isi vor gra­madi invata­tori dupa poftele lor, si-si vor intoarce ure­chile de la ade­var si se vor abate spre basme» (2 Tim. 4:3–4). Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este o per­soana de leg­enda, tre­buie sa dis­trugi pe toti mucenicii cresti­natatii, intreg cal­en­darul crestin si sa arati ca nu au exi­s­tat acei oameni care veacuri intregi au primit mar­tir­iul ca dovada a dragostei si a cred­in­tei lor in Iisus Hris­tos. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este un nume de poveste, tre­buie sa dis­trugi isto­ria Bis­ericii cu o parte din isto­ria celor mai cul­tur­ale popoare care au exi­s­tat in vechime: isto­ria iudeilor, care ne-au dat Apos­tolii si isto­ria gre­cilor si a romanilor, care ne-au dat Sfin­tii Par­inti ai Bis­ericii pre­cum si o buna parte din isto­ria popoarelor europene, intre care ne numaram si noi, care si-au inceput cul­tura lor cu slu­ji­torii lui Hris­tos si cu car­tile Bis­ericii Lui…Sa dis­trugi isto­ria si isto­ri­ografii lor; sa dis­trugi geografia si arhe­olo­gia lor; sa dis­trugi o buna parte din cul­tura lor. In sfar­sit, tre­buie sa dis­trugi toate sufletele cres­tine si sar­ba­to­rile cres­tine, care an de an dau mar­turie, lumii intregi, de numele, de viata, si lucrarea Man­tu­itoru­lui – nu in tim­puri mito­log­ice sau preis­torice, nici in locuri necunos­cute, ci in plina des­fa­sur­are a isto­riei si a cul­turii omenirii celei mai civ­i­lizate. Iata ce opera de dis­trugere tre­buie sa faci, omule, ca sa scoti pe Iisus Hris­tos din isto­rie, sa dis­trugi toate mar­turi­ile isto­riei Lui, sa dis­trugi cat­e­dralele, sa dis­trugi bis­eri­cile, sa dis­trugi Bib­lia, sa dis­trugi muzeele, sa dis­trugi bib­liote­cile, sa dis­trugi toate sufletele si sar­ba­to­rile cres­tinilor de pe toata fata paman­tu­lui – lucru cu neputinta de implinit. A scoate pe Iisus Hris­tos din isto­ria si din viata omenirii, cand e plina isto­ria de mar­tirii si de cred­in­ciosii Lui, de Evanghe­li­ile si bis­eri­cile Lui, de cul­tul Lui, si de o cul­tura nascuta din reli­gia Lui, nu inseamna numai a goli bis­eri­cile de cred­in­ciosi, casele si muzeele de opere de arta, bib­liote­cile de carti, lumea de sco­l­ile inte­meiate de Bis­er­ica lui Hris­tos, sufletele de man­gaierea si de lumina Evanghe­liei lui Hris­tos, ci mai inseamna a saraci sufle­tul omu­lui de cele mai alese val­ori morale si spir­i­tuale; inseamna a intoarce isto­ria inapoi cu doua mii de ani, inseamna a lipsi omul de reli­gia desavar­sirii depline, a bunatatii si a iubirii, a pacii si a ier­tarii, a fratiei si a ome­niei, a lib­er­tatii si a cul­turii, a man­tuirii si a fericirii.

Daca n-a exi­s­tat Iisus Hris­tos, de la Care se numara anii, „era noas­tra” care este „era crestina”, atunci cine a mai exi­s­tat? Sau, cine s-a gan­dit vre­o­data sa numere anii isto­riei de la data nas­terii unui nume de leg­enda?!… Daca tagaduim pe Iisus Hris­tos, care, ca nimeni altul ocupa in isto­rie un loc cen­tral, nu mar­ginal, atunci tre­buie sa tagaduim Bib­lia si Bis­er­ica, proorocii si apos­tolii; atunci tre­buie sa tagaduim Ierusal­imul si Roma; pe Irod, pe Nero si pe Dio­clet­ian, care L-au prigo­nit; pe Con­stan­tin cel Mare si pe Ius­tin­ian, pe Ste­fan cel Mare si pe Con­stan­tin Bran­cov­eanu, care L-au ascul­tat, L-au iubit si L-au urmat pana la moarte; atunci putem inchide ochii si in fata soare­lui, sa-l tagaduim si pe el si sa z icem cu ochii inchisi: nu exista soarele, ca nimeni nu s-a dus la el acasa sa-l vada. Incer­carea de a scoate pe Iisus Hris­tos din isto­ria si din viata omenirii incepe a se invechi, si a imbat­rani, ca si atatea alte incer­cari potrivnice lui Hris­tos si Evanghe­liei, si tot ce imbat­raneste moare. Au slabit echipele, s-au sfar­mat cio­canele de atatea lovi­turi si s-au inlocuit cu altele, numai ade­varul Dom­nu­lui ramane, in veac. Nu este usor sa intri cu inima, cu fata si cu mainile curate, in viata oame­nilor si in isto­ria lumii, adica sa faci isto­rie, dar si mai greu este sa scoti din isto­rie pe cine a umplut douazeci de veacuri de isto­rie. Iisus Hris­tos a intrat in isto­ria si in viata omenirii ca un aluat care dospeste toate sufletele, cele peste opt sute de mil­ioane de ucenici ai Sai, ca sa faca din ele suflete bune ca painea calda. Iisus Hris­tos, cu apos­tolii Sai, a facut si con­tinua sa faca isto­rie ca nimeni altul. El «ieri si azi si in veci este ace­lasi» (Evr. 13:8). Ca sa-L poti scoate din isto­rie, tre­buie sa– L inlocuiesti cu ceva mai bun. Sau cel putin sa te ridici pana la inal­timea Lui cu bunatatea, cu iubirea, cu sfin­te­nia, cu ade­varul… Pana atunci noi, cres­tinii, ramanem cu El, cu isto­ria Lui, cu Bis­er­ica Lui, cu Evanghe­lia Lui, cu sar­ba­to­rile Lui, cu viata Lui, cu reli­gia Lui mantuitoare.

Arti­col aparut in Revista Ati­tu­dini Nr. 10,
extras din opera Spre Tabor, vol. IV, Fun­da­tia Justin Parvu

Aceasta ultima saptamana a Postului Pastelui, numita si saptamana Patimilor, are menirea de a pregati credinciosii pentru Inviere. Primele trei zile se constituie intr-un prolog al Sfintelor Patimi ale lui Hristos. Luni si marti, la utrenii, se citesc Evangheliile care ne aduc aminte de cele din urma invataturi ale Domnului. Miercurea Mare ne apropie deja de Sfintele Pasti, astfel ca Biserica a rinduit ca fiecare credincios sa ia aminte in aceasta zi la doua exemple: cel al pacatoasei desfrinate, instrainate de Dumnezeu (dar care aducind in aceasta zi, cu mare cainta si cu lacrimi, mir de mult pret si ungindu-L pe Hristos, devine mironosita) si cel al lui Iuda (ucenicul care, desi apropiat de Domnul, L-a vindut, tot astazi, pentru treizeci de arginti fariseilor si carturarilor ce voiau sa-L ucida). Gestul lui Iuda a facut ca, mai tirziu, ziua de miercuri sa fie declarata zi de post, ea fiind, alaturi de vineri (ziua in care Iisus a fost rastignit), una din cele doua zile ale saptaminii in care trebuie sa posteasca crestinii de-a lungul anului.
Patru lucruri sint praznuite in Joia Mare: spalarea picioarelor apostolilor de catre Hristos, Cina Domneasca la care s-a instituit Taina Impartasaniei (Euharistia), rugaciunea din gradina Ghetsimani si prinderea Domnului de catre cei ce voiau sa-l ucida. Joi este si ziua in care gospodinele trebuie sa vopseasca ouale in rosu, urmind ca in Simbata Mare sa coaca pasca si cozonacul ce vor fi aduse la biserica in noaptea de Inviere pentru a fi sfintite. “Astazi a fost spinzurat pe lemn Cel ce a spinzurat pamintul pe ape”. Aceste cutremuratoare cuvinte sint rostite de preot inca din seara Sfintei Joi, cind acesta iese din Sfintul Altar purtind in spate Crucea lui Hristos.
In Vinerea Mare nu se mai slujeste Sfinta Liturghie, pentru ca Insusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum, si se tine post negru. Aceleasi lucruri sint valabile si pentru Simbata Mare. Prohodul Domnului de vineri seara este ultima etapa a tinguirii lui Hristos, Care se afla acum in mormint. La sfirsitul slujbei se inconjoara biserica cu Sfintul Aer, pe sub care trec apoi toti credinciosii. Numit si Epitaf, Sfintul Aer este o pinza de in sau de matase, de catifea sau de musama pe care se afla imprimata, brodata ori zugravita icoana inmormintarii Domnului. Epitaful simbolizeaza trupul mort al lui Hristos.
In intervalul acesta dintre rastignirea pe cruce si Inviere, pentru ca moartea Lui sa nu para iluzorie oamenilor, Fiul lui Dumnezeu a lasat trupul Sau sa zaca in mormint trei zile si in acest timp S-a coborit cu sufletul la iad, sfarimindu-i portile. Traind timp de trei zile numai prin suflet, Iisus a voit sa ne arate ca este posibila o viata spirituala, biruitoare si fericita, si fara de trup. Pina la El, oricine murea se ducea la viata chinuita din iad, intrucit toti treceau pragul eternitatii cu sufletul transfigurat de pacat. Aceste trei zile de viata ale lui Iisus cu sufletul despartit de trup formeaza inceputul Raiului. Incepind din acest moment, sufletele celor drepti sint asezate in Rai pina la Invierea lor cu trupurile. Aceasta inviere, numita si Invierea de Obste, va avea loc la a doua venire a Mintuitorului. Un alt motiv pentru care Iisus s-a pogorit la iad a fost acela de a incredinta si celor de acolo, care au trait pe pamint inaintea Sa, Vestea cea buna a mintuirii neamului omenesc de sub robia diavolului si a pacatului.
Pentru a simti macar o farama din bucuria pascala cea mai autentica trebuie sa ne pregatim in aceasta saptamana in care, ca si pe o scara cu sase trepte, urcam spre Inviere, atit sufletul, cit si trupul, inasprind postul pe cit sta in putinta fiecaruia. Cei care nu s-au infrinat deloc pina acum este bine ca macar in aceste ultime zile, care sint si cele mai importante din Post, sa o faca, stiind ca, dupa cum spune Sfintul Ioan Gura de Aur, bucuria lui Dumnezeu se revarsa si peste cel care a venit abia in ceasul al unsprezecelea ca si peste cel care a venit inca din ceasul intii la Hristos.