Suprimarea biologica a adversarilor politici a fost un principiu pe care sangerosul dictator comunist, Stalin, l-a aplicat cu un feroce fanatism. “Mortii nu se pot apara si nici nu pot acuza”, spunea el cu ingamfare in repetate randuri. In lupta lor pentru izbanda unui ideal, comunistii au suprimat lesne si fara prea multe procese de constiinta, chiar si pe tovarasii lor din ilegalitate, deveniti prin cine stie ce imprejurari, incomozi noii oranduiri. Ceea ce a adus un plus de originalitate experienta inchisorilor din Romania a fost trecerea pe alte coordonate a crimei, dincolo de limitele ei biologice. Folosita cu sange rece si cinism, dar mai ales cu un sadism infiorator, in puscariile anilor ‘50, crima nu mai tintea trupul, ci sufletul.

Ideologii comunismului au considerat ca uciderea valorilor umane este mult mai utila. Reducerea individului la o treapta de animalizare totala, o dezumanizare definitiva, il transforma pe om intr-o pasta docila, maleabila, supusa tuturor capriciilor manipulatorului. Cand intre o bucata de fier inrosit supus modelarii si un om supus experimentului psihologic nu exista nicio diferenta, atat fierului cat si omului, li se pot aplica aceleasi metode de lucru pentru atingerea scopului urmarit. In virtutea unui asemenea rationament, despuiat de orice sentiment uman, asa s-a ajuns ca experimentul de la Pitesti sa devina un razboi al Infernului impotriva lui Dumnezeu, o lupta a diavolilor impotriva ingerilor, “o liturghie intoarsa pentru a inversa ordinea verticala a cerului, pentru a inlocui in sufletul victimelor ierarhia cereasca prin ierarhia diabolica”, asa cum spunea parintele Gheorghe Calciu, trecut si el prin ”Fenomenul Pitesti”. Un singur lucru n-aveau de unde sa stie comunistii atei: Omul apropiat de Dumnezeu are in el anumite forte interioare pe care nu i le poate distruge nimeni, nici macar el insusi, fiindca el, omul, nu-si apartine lui, si aceste forte din el marturisesc pe Cel Care l-a creat. Tinand seama de acest adevar, in inchisorile comuniste, dar mai cu seama in cea din Aiud, pentru cei inchisi acolo, tortura n-a reprezentat decat o usa prin care Hristos le-a facut intrarea in cer. De fapt chiar parintele Arsenie Papacioc a spus atat de frumos: ”Comunismul a umplut cerul de sfinti”. Pe acesti oameni, in majoritatea lor tineri, temnita i-a inteleptit, i-a transformat brusc in niste adevarati asceti cu trairi interioare profunde. Majoritatea marturiilor ne prezinta temnita ca pe o adevarata manastire, ca pe un loc in care au inteles mai bine ce este pacatul si ce inseamna adevarata pocainta. Asa au inceput urcusul duhovnicesc, printr-un examen sever al constiintei si printr-o perioada de constientizare a starii de pacatosenie. continuare »