Valeriu alaturi de Ion Ianolide au elaborat niste principii de traire crestina, urmand a fi dezvoltate in libertate. Planul este acesta [pentru viata in lume, nu in manastire]:
1. Trairea in lume, fara a fi din lume.
2. Respectarea primelor doua voturi monahale: ascultarea si saracia de bunavoie.
3. Inlocuirea celui de al treilea vot, al fecioriei, cu votul „servirii” sau „slujirii” lui Hristos. Trairea in lume face deosebit de dificila, uneori imposibila, pastrarea puritatii trupesti si sufletesti.
Scopurile principale ale acestui ordin:
a. Activitatea de apostolat, de raspandire intensa a invataturii crestine.
b. Ridicarea membrilor ordinului si a celor ce se afla in sfera sa de influenta, la o traire crestina adevarata, in continut, nu in forma.
c. Conferirea unei expresii crestine tuturor activitatilor publice, obstesti, sociale, culturale, juridice, medicale, economice etc., prin membrii ordinului care fac parte din aceste corpuri profesionale.
d. Exercitarea unei actiuni binefacatoare, pentru marirea independentei Bisericii Ortodoxe fata de Stat si restituirea tuturor bunurilor bisericesti confiscate de comunism.
e. Reconsiderarea imaginii obisnuite a „tipului de crestin”, in care el e socotit numai un om bland, milostiv, iertator, tolerant, supus, naiv, usor de pacalit de oricine. Aceasta imagine trebuie completata cu calitatile de indrazneala intru Hristos, intelepciune, darzenie in apararea credintei si participarea la evenimentele istorice actuale, (la Fior Strejnicu, Crestinismul Miscarii Legionare, p.50-51)
Alte invataturi:
- Rugati-va lui Dumnezeu si credeti nelimitat. Eu sunt multumit sufleteste si impacat cu mine insumi. Nu va mint. E realitatea sufletului meu, care si-a gasit pacea in intelepciunea si ajutorul Atotputernicului Dumnezeu. Cred ca numai in adevarul evanghelic isi poate gasi omul linistea de suflet. Dragile mele surori, va rog paziti-va de pacat, traindu-va viata in curatenie! Numai asa veti birui in viata. (Aiud, 3 iulie 1942)
Va doresc din suflet tot binele si fericirea! Fiti cuminti si pastrati-va cat mai curate, caci curatenia sufleteasca e cea mai scumpa comoara. Apropiati-va cat mai mult inimile de Dumnezeu, de cuvantul Mantuitorului nostru Iisus Hristos, caci de la El si numai de la El, ne vine tuturor mantuirea. (Aiud, 1 sept. 1942)
- Singur Dumnezeu ma intelege pe deplin si pe El, spre marea mea multumire sufleteasca, il simt vesnic langa mine, ocrotindu-ma si luminandu-mi Calea. Cat sunt de fericit cand simt vibrand spiritul crestin, voi poate niciodata nu veti putea intelege.