In prezent nu sunt probleme serioase sau presante care sa justifice convocarea si desfasurarea unui nou sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe.

Urmatoarea scrisoare a fost adresata decatre Dr. Justin Popovici spre fericita pomenire, parintele duhovnicesc al Manastirii Chelie Valjevo (Yugoslavia), Episcopului Jovan de Sabac si ierarhiei sarbe, la 7 mai 1977, cu rugamintea de a transmite aceasta scrisoare Sfantului Sinod si Sinodului Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sarbe. Importanta acesteia nu s-a micsorat odata cu trecerea anilor … si poate a sporit in lumina recentelor evenimente scandaloase neortodoxe din Muntele Athos – n.n. si a binecunoscutelor actiuni ale patriarhului de Constatinopol, Bartolomeu

Nu cu mult timp in urma, in Chambesy, langa Geneva, a avut loc, prima sedinta pre-sinodala” (21-28 noiembrie 1976). Dupa citirea si studierea documentelor si hotararilor acestei sedinte, publicate de Secretariatul pentru pregatirea Sfantului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Geneva, simt in constiinta mea necesitatea imperioasa, evanghelica, ca membru al Sfintei Biserici Ortodoxe Universale, desi sunt slujitorul ei cel mai smerit, sa ma indrept catre Inalt Prea Sfintia Voastra, si prin Inalt Prea Sfintia Voastra, catre Sfantul Sinod al Episcopilor Bisericii Sarbe cu aceasta expunere, care trebuie sa exprime motivele mele de suparare pentru viitorul sinod. Va rog pe Inalt Prea Sfintia Voastra, Sfintite Stapane si Prea Cuvios Episcop, sa ma ascultati cu credinta evanghelica, si sa raspundeti acestui strigat al unei constiinte ortodoxe care, slava lui Dumnezeu, nici nu este singura, nici izolata in lumea ortodoxa, cand se vorbeste despre acel sinod.

1. Din conventiile si hotararile primei intruniri pre-sinodale”, care din vreo pricina necunoscuta s-a tinut la Geneva, unde cu greu se pot afla cateva sute de credinciosi, este clar ca aceasta intrunire a pregatit si hotarat un nou catalog de probleme pentru viitorul „Mare Sinod” al Bisericii Ortodoxe. Aceasta nu a fost una dintre acele „Conferinte pan-ortodoxe”, cum s-a tinut in insula Rodos si ulterior in alte parti; nici nu a fost „pre-sinod”, cum s-a intamplat pana acum; „Prima conferinta pre-sinodala”, care a inceput pregatirea directa pentru desfasurarea unui sinod ecumenic. Mai mult, aceasta conferinta nu si-a inceput activitatea pe baza „Catalogului de subiecte”, stabilit la prima conferinta pan-ortodoxa din 1961 din Rodos si elaborata pana in 1971, ci a facut o revizuire a acestui catalog si a realizat un nou „Catalog de subiecte” pentru sinod. Cu toate acestea, se pare ca nici acest catalog nu este definitiv caci foarte probabil va fi din nou schimbat si suplimentat.

In ultima vreme, conferinta a reexaminat metodologia anterioara adoptata in planificarea si pregatirea finala a subiectelor de discutie pentru sinod. A scurtat tot acest proces din graba si mare trebuinta pentru a convoca sinodul cat mai repede cu putinta. Caci, potrivit declaratiei clare a Mitropolitului Meliton, Presedintele Conferintei, Patriarhul Constantinopolului si altii „grabesc convocarea” si intrunirea viitorului sinod: sinodul trebuie sa aiba o „durata scurta” si sa se ocupe de „un numar limitat de subiecte; mai mult, dupa declaratia Mitropolitului Meliton, „sinodul trebuie sa dezbata subiectele arzatoare care impiedica functionarea normala a sistemului de unire a Bisericilor locale intr-una singura, Biserica Ortodoxa …” (documente, p. 55). Toate astea ne determina sa punem intrebarea: ce inseamna asta? De ce atata graba pentru pregatire? Unde ne vor duce lucrurile astea?

2. Problema pregatirii si intrunirii unui nou sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe nu este noua in acest veac din istoria Bisericii. Chestiunea s-a propus deja in timpul vietii Patriarhului nefericit al Constantinopolului, Meletios Metaxakis – reformatorul renumit si modernist increzut, autorul schismelor din cadrul ortodoxiei – la Congresul pan-ortodox organizat de el, tinut la Constantinopol in 1923. (Atunci s-a recomandat ca sinodul sa se tina in orasul Nis in 1925, dar intrucat Nis nu se afla pe teritoriul Patriarhiei Ecumenice, sinodul nu a fost convocat, probabil din acest motiv. In general, Constantinopol si-a asumat monopolul „pan-ortodoxiei” pentru toate „congresele”, „conferintele”, „pre-sinoade” si „sinoade”.) Mai tarziu, in 1930, s-a constituit la Manastirea Vatopedu Comisia pregatitoare a Bisericilor Ortodoxe. Aceasta a stabilit catalogul subiectelor pentru viitorul Pre-Sinod Ortodox, care a fost introducerea pentru sinodul ecumenic. Dupa cel de al II-lea Razboi Mondial a venit randul Patriarhului Atenagoras al Constantinopolului cu conferintele pan-ortodoxe din Rodos (iarasi, exclusiv pe teritoriul Patriarhiei Constantinopolului). Prima dintre ele, din 1961, a fost initiata pentru pregatirea unui sinod pan-ortodox, cu conditia convocarii unui pre-sinod si daca se accepta un catalog de subiecte care fusesera deja pregatite de catre Patriarhia de la Constantinopol: opt capitole intregi cu aproape 40 de subiecte principale si inca de doua ori mai multe paragrafe si subparagrafe. Dupa Conferintele a II-a si a III-a (1963 si 1964) de la Rodos, in 1966 s-a tinut Conferinta de la Belgrad. La inceput, aceasta s-a numit cea de a patra Conferinta Pan-Ortodoxa (Glasnik al Bisericii Ortodoxe Sarbe, Nr. 10, 1966 si documentele in limba greaca s-au publicat sub acest titlu), dar mai tarziu Patriarhia Constantinopolului a redus-o la nivelul unei comisii inter-ortodoxe, astfel incat conferinta viitoare tinuta pe „teritoriul” Constantinopolitan (Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy – Geneva) din 1968, ar putea fi considerata cea de a Patra conferinta pan-ortodoxa.

Se pare ca la aceasta conferinta, organizatorii nerabdatori s-au grabit sa scurteze drumul pana la sinod, caci din catalogul foarte amplu de la Rodos (totusi, munca lor, nu a altora), ei au luat numai primele sase subiecte si au stabilit o noua procedura de lucru, in acelasi timp, s-a stabilit o noua institutie: Comisia pregatitoare inter-ortodoxa, indispensabila pentru punerea de acord a lucrarilor asupra subiectelor. Mai mult, s-a organizat Secretariatul pentru pregatirea sinodului, de fapt, aceasta a insemnat un episcop al Constantinopolului, caruia i s-au atribuit indatoririle cu scaunul [resedinta] la Geneva – si in acelasi timp s-au respins propunerile pentru includerea altor membri ortodocsi in Secretariat. Aceasta comisie pregatitoare si Secretariatul, prin vointa Constantinopolului, a tinut o intrunire la Chambesy in iunie 1971. La aceasta intrunire s-au examinat si aprobat in unanimitate rezumate ale celor sase subiecte selectate, care s-au publicat consecutiv in cateva limbi si au fost supuse spre examinare, ca si intreaga lucrarea anterioara de pregatire a sinodului, criticii nemiloase a teologilor ortodocsi. Criticile teologilor ortodocsi (printre care scrisoarea mea, trimisa atunci prin Inalt Prea Sfintia Voastra si cu aprobarea Inalt Prea Sfintiei Voastre, Sfantului Sinod al Episcopilor si aprobata ulterior de multi teologi ortodocsi si publicata in diferite limbi din lumea ortodoxa) explica limpede de ce hotararea Pregatirii Comisiei de la Geneva de a convoca in 1972 Prima conferinta pre-sinodala pentru revizuirea catalogului de la Rodos nu a avut loc in acel an si conferinta s-a desfasurat cu mare intarziere.

Prima conferinta pre-sinodala s-a tinut abia in noiembrie 1976, iarasi, de buna seama, pe „teritoriul” Constantinopolului, la centrul mai sus mentionat, Chambesy, de langa Geneva. Asa cum se vede limpede din documentele si rezolutiile publicate abia acum, si pe care le-am cercetat cu atentie, aceasta conferinta a reexaminat catalogul de la Rodos intr-o asemenea masura ca delegatiile participante la lucrarile diferitelor comitete au ales in unanimitate numai trei subiecte pentru sinod (au fost incluse pe lista numai trei din cele sase initiale!), in timp ce 30 de subiecte, care nu s-au ales in unanimitate, au fost date deoparte pentru „studiul particular din Bisericile individuale”, in forma „problematicii Bisericii Ortodoxe” (un concept in intregime strain de ortodoxie).

In viitor, aceste subiecte ar putea deveni subiectul „examinarilor ortodoxe” si ar putea fi incluse in catalog. Dupa cum s-a mai spus, aceasta conferinta a alterat procesul si metodologia elaborarii subiectelor si lucrarea pregatitoare a sinodului care, repet, potrivit organizatorilor din Constantinopol, cat si din alte locuri, ar trebui sa aiba loc „cat mai repede cu putinta”. Din toate astea este limpede pentru fiecare crestin ortodox ca prima conferinta pre-sinodala nu a venit cu nimic nou substantial, ci mai degraba continua sa conduca sufletele ortodoxe cat si constiintele multora prin multe labirinte noi, initiate din ambitii personale. De aceea, s-ar parea ca sinodul ecumenic se pregateste din 1923 si de aceea in prezent se doreste sa se desfasoare in graba.

3. Toate problematicile contemporane cu privire la subiectele viitorului sinod, nesiguranta si schimbarea intentiei lor, cat si toate noile schimbari si „revizuiri” demonstreaza un singur lucru fiecarei constiinte ortodoxe adevarate: ca in prezent nu sunt probleme serioase sau presante care sa justifice convocarea si desfasurarea unui nou sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe. Si daca, totusi, ar exista vreun subiect vrednic de a fi obiectul convocarii si desfasurarii unui sinod ecumenic, acesta nu este cunoscut de catre initiatorii, organizatorii si responsabilii tuturor „Conferintelor” mentionate mai sus, cu „cataloagele” lor anterioare si prezente. Daca nu, atunci cum se explica faptul ca incepand cu intrunirea de la Constantinopol din 1923, continuand cu cea din Rodos din 1967 si pana la cea de la Geneva din 1976, „tematicile” si „problematicile” urmatorului sinod s-au schimbat constant? Schimbarile s-au facut la numar, organizare, continut si criteriile folosite pentru Catalogul subiectelor care trebuie sa constituie lucrarea acestui mare si unic corp ecleziastic – Sfantul Sinod Ecumenic al Bisericii Ortodoxe, asa cum a fost si trebuie sa fie. In realitate, toate acestea dovedesc si sublineaza nu numai obisnuita lipsa de consistenta, ci si o incapacitate si esec evident pentru a intelege natura ortodoxiei de catre cei care vor impune „Sinodul” lor asupra Bisericilor Ortodoxe, in prezent, in situatia prezenta – o ignoranta si neputinta de a simti si a intelege ce inseamna cu adevarat sinod ecumenic pentru Biserica Ortodoxa si pentru pleroma credinciosilor ei care poarta numele de crestini.

Caci daca ei au simtit si au facut aceasta, vor sti mai intai ca niciodata in istoria si viata Bisericii Ortodoxe nu exista nici un singur sinod, ca sa nu mentionam un asemenea eveniment exceptional, plin de har (ca Rusaliile) ca un sinod ecumenic, sa caute si sa inventeze subiecte in acest fel artificial pentru lucrarea si lucrarile lui; niciodata nu s-au convocat asemenea conferinte, congrese, pre-sinoade si alte intruniri artificiale, necunoscute pentru traditia sinodala ortodoxa si in realitate a imprumutat din organizatiile occidentale, straine Bisericii lui Hristos.

Realitatea istorica este foarte clara: sfintele Sinoade ale Sfintilor Parinti insuflati de Dumnezeu, intotdeauna au pus inaintea lor una sau cel mult doua sau trei probleme prin gravitatea extrema a marilor erezii si schisme care au denaturat credinta ortodoxa, au faramitat Biserica si au primejduit grav mantuirea sufletelor oamenilor, mantuirea poporului ortodox al lui Dumnezeu si a intregii creatii a lui Dumnezeu. De aceea, sinoadele ecumenice au avut intotdeauna un caracter hristologic, soteriologic, ecleziologic, care inseamna ca singurul lor subiect central – vestea lor cea buna – a fost intotdeauna Dumnezeul-Om Iisus Hristos si mantuirea noastra in El, indumnezeirea noastra in El. Da, El – Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul nascut si consubstantial, intrupat; El – Capul vesnic al Trupului Bisericii pentru mantuirea si indumnezeirea omului; El – in intregime in Biserica prin harul Duhului Sfant, prin credinta adevarata in El, prin credinta ortodoxa. Aceasta este cu adevarat tema ortodoxa, apostolica si patristica, tema nemuritoare a Bisericii Dumnezeului-Om pentru toate vremurile, trecut, prezent si viitor. Numai acesta poate fi subiectul oricarui posibil viitor sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe, iar nu vreun catalog de subiecte scolastic-protestante, care nu au nici o legatura cu viata duhovniceasca si experienta ortodoxiei apostolice de-a lungul veacurilor, caci nu e nimic mai mult decat o serie de teoreme anemice, umaniste. Universalitatea vesnica a Bisericii Ortodoxe si a tuturor sinoadelor ei ecumenice consta in Persoana atotcuprinzatoare a Dumnezeului-Om, Domnul Hristos. Aceasta este realitatea centrala si universala, tema sinoadelor ortodoxe, aceasta este taina si realitatea unica a Dumnezeului-Om peste care se zideste si se sprijina Biserica Ortodoxa a lui Hristos cu toate sinoadele ecumenice si intreaga ei realitate istorica. Pe aceasta temelie, noi trebuie sa construim chiar si astazi, in privelistea cerului si a pamantului, iar nu pe subiectele scolastic protestante si umaniste folosite de delegatiile din Constantinopol si Moscova, care in acest moment amar si critic al istoriei se prezinta a fi „conducatori si reprezentanti” ai Bisericii Ortodoxe in lume. continuare »