Romania se numara printre singurele patru tari din UE-27 – alaturi de Luxemburg, Slovenia si Regatul Unit – care au ‘baze legale de protectie pentru informatori care sunt considerate a fi avansate‘, arata organizatia neguvernamentala Transparency International intr-un raport pe aceasta tema.
In 2004, scrie Transparency International in analiza din raport dedicata profilului tarii noastre, Romania devine prima tara din Europa continentala care adopta o lege dedicata protejarii informatorilor. Desi Legea privind protectia informatorului ii protejeaza doar pe angajatii guvernamentali, ea este una dintre cele mai profunde astfel de legi din Uniunea Europeana, conform textului raportului, publicat pe site-ul organizatiei.
Celelalte tari analizate sunt impartite in doua grupuri: cele care acorda protectie denuntatorilor, dar insuficienta (16 tari), si cele unde ar fi mai bine sa te gandesti de doua ori inainte sa dezvalui informatii sensibile (sapte tari). In mod curios, Finlanda, in general considerata ca fiind o democratie extrem de deschisa, este inclusa printre cele din urma, observa publicatia electronica Presseurop.
Conform raportului, intitulat ‘Denuntarea in Europa. Protectiile juridice pentru denuntatori in UE‘, denuntatorii sunt esentiali pentru democratie. Lor ar trebui, prin urmare, sa li se garanteze protectie, nu in ultimul rand de catre guvern. Cu toate acestea, majoritatea tarilor europene nu ii protejeaza pe cei precum fostul colaborator al NSA Edward Snowden, dispusi sa dezvaluie coruptie sau practici ilegale.
“De ce toate tarile UE – si toate tarile din lume – au nevoie de legi pentru a-i proteja pe denuntatori de represalii si de a le oferi cai sigure pentru a raporta faptele rele?” – intreaba Transparency International.
| Agerpres