Tag Archives: jidovi

Să sară jidanii: ANTISEMITISM!!! SUA, Canada și Ucraina sunt de acord cu glorificarea nazismului

Polish-painting-965x543

O comisie a Adunarii Generală a ONU a adoptat o rezoluție pentru “combaterea glorificare a nazismului”, cu 126 de țări care au votat pentru. Dar, SUA, Ucraina și Canada au votat “împotriva”, adică fiind de acord cu glorificarea nazismului

Rezoluția, care a fost inițial propusă de Rusia și compusă alături de alte 52 de state, inclusiv Brazilia, China, India, și Kazahstan, se ocupă cu măsurile de combatere a glorificării nazismului, neo-nazismului și altor practici care facilitează escaladarea formelor moderne de rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranță.

Condamnă orice negare a Holocaustului, precum și orice formă de glorificare a mișcării naziste, inclusiv onorarea foștilor membri ai organizației Waffen SS. Documentul exprimă de asemenea îngrijorarea cu privire la instalarea de memoriale legate de nazism și “încercările interminabile de profanare sau distrugere a monumentele celor care au luptat împotriva nazismului în timpul celui de-al doilea război mondial.”

Votul final va fi dat de Adunarea Generală mai târziu, în timpul sesiunii 70. Națiunile Uniunii Europene și membrii NATO abținut de la vot.

“Rabinizarea” produselor alimentare – fenomenul de certificare a produselor kosher, specifice evreimii

ASOCIATIA OPERATORILOR DIN AGRICULTURA ECOLOGICĂ – “BIO-ROMÂNIA”, organizeaza in parteneriat cu Centrul National de Testare a Calitatii si Facultatea de Medicina Veterinara Bucuresti o conferinta in vederea certificarii produselor kosher pe data de 24.10.2011, ora 14.30, aula „Prof. univ. dr. Aurel Popoviciu”, la care sunt invitati reprezentantii firmei OK KOSHER CERTIFICATION – una din cele mai prestigioase in plan mondial.

In cadrul acestei conferinte vor fi prezentate detaliat conditiile ce trebuie indeplinite de firme pentru a putea fi certificate kosher, costurile certificarii kosher si avantajele pe care le are un exportator certificat de OK Kosher.

La nivel mondial se constata o reorientare catre alimentatia sanatoasa, catre produsele tip kosher, nu numai de catre comunitatile religioase cat si de catre alte persoane nemotivate religios. Explicatia consta in faptul ca in cazul produselor kosher nu sunt acceptate organismele modificate genetic si hibrizi proveniti de la specii diferite si, mai mult de atat, sunt supuse unor inspectii riguroase, de incredere. continuare »

ECUMENISMUL FARA MASCA: Cum le-a stat Dumnezeu impotriva iudeilor ce vroiau reconstruirea Templului lui Solomon

Readucem in atentie un lucru ce urmeaza sa se intample, fiind si prorocit ca semn ce precede A Doua Venire a Mantuitorului. Doar ca, elitele intunecate ale acestei lumi nu-l asteapta pe Hristos, ci pe antihrist, ce va veni inainte de Hristos si va fi incoronat in noul templu din Ierusalim. Conflictele recente din tarile arabe au ca obiectiv slabirea opozitiei islamice din zona pentru a fi mai usor de demolat moscheea lui Omar, ce este amplasata pe locul unde trebuie construit templul. Totul este pregatit pana la cele mai mici detalii, iar planul existent acum – macheta – exclude clar din acea zona moscheea existenta la ora actuala. Deci, cumva aceasta moschee trebuie sa dispara. Doar ca va le va sari in cap lumea musulmana si tocmai din acest motiv musulmanii trebuie redusi la tacere.

Noi, ca ortodocsi, nu putem decat sa ne rugam si sa avem acea pocainta incat sa induplecam pe bunul Dumnezeu sa mai amane sfarsitul, timp in care sa ne plangem pacatele, nadajduind in mantuire. Caci iata ce s-a intamplat ultima data cand iudeii au incercat sa reconstruiasca templul:

Odata cu caderea Ierusalimului sub Tit, templul lui Solomon a fost distrus pana la ultima piatra. S-a implinit cuvantul Domnului ce l-a spus: „Amin, zic voua, ca nu va ramane aici piatra peste piatra care sa nu se risipeasca”(Marcu 13, 2).

Dar evreii, care n-au crezut niciodata in Hristos si in cuvantul Sau vesnic și neclintit, au voit sa reconstruiasca templul lui Solomon si sa scoata drept mincinos cuvantul Lui cel profetic.

In 363 d.Hr., in vremea lui Iulian Paravatul, au gasit prilejul sa faca recon­struc­tia templului. Imparatul luptator impotriva Crestinismului, Iulian i-a sustinut si ajutat material sa-si reconstruiasca templul[1].

Atunci episcopul Ierusalimului Chiril[2], sub a carui privire se intamplau toate acestea, spune inaintea tuturor proorocia lui Daniil si a lui Hristos Insusi cu privire la cele ce se intamplau. Mustra aceasta incercare luptatoare de Dumnezeu, cat si truda zadarnica a lor. El ii dojenea pe fata ca un vrednic Parinte apostolic. Iudeii insa s-au incapatanat sa-l reconstruiasca. continuare »

Cuvantul Sf. Ioan Gura de Aur despre iudei: popor blestemat ce se inchina satanei, iar sinagoga lor este casa de desfrau

Cuvantul Sf. Ioan Gura de Aur (c. 347-407) desi pare aspru si nedrept, e cat se poate de adevarat si drept. Pe drept cuvant numit “parintele saracilor, ocrotitorul vaduvelor”, bland si smerit cu inima, mult milostiv, cand era vorba de adevar, de credinta, de compromisuri, era aspru si tunator. Din cauza sinceritatii si curajului sau a suferit toata viata prigonit de eretici, iudei si pagani. Un scurt cuvant de mai jos pune in lumina caracterul sau incoruptibil de idei straine Ortodoxiei, fiind model pentru crestinii de azi la marturisire si fermitate. Marturie stau mana dreapta si urechea stanga neputrezite pana azi, dupa 1600 ani de la adormire. Vorbele oamenilor la moartea sa, sunt cutremuratoare: “mai bine sa apuna soarele decat sa taca gura lui Ioan!”
Din fragmentul de mai jos reies urmatoarele:
sinagoga jidovilor (evreilor) e casa de desfrau, inchinare la idoli si pestera de talhari, inca de pe vremea Profetilor Vechiului Testament si a Mantuitorului;
iudeii nu se inchina lui Dumnezeu ci satanei (vezi Ioan 8,44: voi sunteti din tatal minciunii,iar tatal vostru e diavolul);
viclenia iudeilor e nemasurata, ei trag mereu la pierzare pe crestini (relateaza o intamplare dramatica);
iudeii au devenit din popor ales, popor blestemat prin rastignirea Mantuitorului lumii. Cuvantul de la Matei 27:25 e explicat de Sf. Parinti ca moment al blestemului jidovilor: “Sangele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri!”. Blestemul nu dispare decat prin increstinare totala si sincera la crestinism (vezi cazul lui Steinhardt);
credinta noastra nu trebuie sa fie amestecta cu influente pagane, iudaice si sectare (un semnal de alarma contra ecumenismului si sincretismului actual);
iudeii nu au nimic bun in ei caci nu sunt pagani nestiutori de Hristos, de Dumnezeu ci stiu Legea, au auzit de Mesia dar nu cred in El (pacat impotriva Duhului Sfant ce nu se iarta!; pacat impotriva evidentei si credintei);
sinagoga e mai cumplita si mai vatamatoare ca templele paganesti, caci nu se jetfesc oi si tauri ci chiar sufletele oamenilor (ducandu-le la pierzare prin minciunile evreilor).

“Stiu ca multi ii cinstesc pe iudei si socot ca vietuirea lor de acum este plina de buna-cuviinta. Acest lucru ma face sa smulg din radacina o astfel de parere!
Am spus ca intru nimic nu-i mai bun teatrul decat sinagoga. Si o voi dovedi cu spusele profetului. Doar nu sunt iudeii mai vrednici de credinta decat profetii! Ce spune dar Profetul? „ Fata de desfranata ti s-a facut fata! Fara de rusine te-ai facut tuturor!” . Iar casa in care sta desfranata este casa de desfrau. Dar, mai bine spus, sinagoga nu este numai casa de desfrau si teatru, ci si pestera de talhari, si locuinta de fiare salbatice. „Pestera de hiena a ajuns pentru Mine casa voastra” , spune Profetul. Casa lor n-a ajuns locuinta unei fiare oarecare, ci locuinta unei fiare necurate. Si mai spune Profetul: „ Am lasat casa Mea, am parasit mostenirea Mea”. Iar cand Dumnezeu paraseste casa, ce nadejde de mantuire mai poate fi? Cand Dumnezeu paraseste casa, locul acela ajunge locuinta draceasca.
Dar, negresit, mi se va spune ca si iudeii se inchina lui Dumnezeu. Doamne fereste! Sa nu se spuna una ca asta! Nici un iudeu nu se inchina lui Dumnezeu.
– Cine spune asta?
– Fiul lui Dumnezeu! „Daca ati sti pe Tatal Meu, spune El, M-ati sti si pe Mine; dar nici pe Mine nu Ma stiti, nici pe Tatal Meu nu-L stiti” . Ce marturie mai vrednica de credinta decat aceasta sa-ti aduc?

Mai indrazneste cineva dar sa spuna ca sinagoga nu-i locas de inchinare la idoli, odata ce iudeii nu-L cunosc pe Tatal, odata ce iudeii L-au rastignit pe Fiul, odata ce iudeii au respins ajutorul Duhului? In sinagoga lor nu I se slujeste lui Dumnezeu, Doamne fereste! Sinagoga lor e locas de slujire idoleasca. continuare »

Parintele Justin: Din punct de vedere crestin, avem o deschidere spre marea aceasta Rusie

– Despre Romania, in ce directie vedeti ca ne indreptam?

– Din punct de vedere crestin, avem o deschidere spre marea aceasta Rusie, in ceea ce priveste viata crestina, dar nu vorbesc despre Uniunea Sovietica, vorbesc despre Rusia lui Dostoievski, a lui Tolstoi, a lui Gogol, a lui Serafim de Sarov, Staretilor de la Optina, sau ai Kievului. Cat priveste viata asta a noastra spirituala, din cele doua rele mari care exista – Apusul si Rasaritul – alegem Rasaritul. Dar din punct de vedere geografic si politic, ei cu panslavismul lor urmaresc sa ne supuna. La noi s-a intamplat altceva pentru ca cruciadele, pana la urma, au devenit un pericol pentru lume si pentru ei la un moment dat. Au format Imperiul latin, au format tot despotismul acesta care a iesit din sfera si gandirea crestinatatii. Dar din punct de vedere duhovniceste, cu traitorii pe care ii avem noi in Romania, cu miile de martiri, noi prin aceste valori ramanem independenti, indiferent care ar fi situatia noastra. Poate nicio Europa nu va rezista fara o Romanie. O Romanie totdeauna va avea un cuvant de spus in istorie si o Europa nu se poate integra fara o Romanie. Ca suntem un popor ales, e pericol mare sa spui asa, asa mai spun si jidovii, ca toate blestematiile din lume sunt determinate de poporul ales.

– Despre mass-media ce parere aveti?

Mass-media, saraca, este condamnata la moarte. Ce era la romani altadata circul si painea, asa este si la noi acum. Ii dai circ si paine, ii dai televizor si minciuni politice, l-ai dus cum vrei. Mai pui la pensie cinci lei… si tot asa. continuare »

Inchisorile comuniste – un munte al suferintei

Lumea e condusa de jidovi, prin masonerie si, in special, oriunde se vorbeste despre legionari, intervine masoneria.

aiud-golgota

Interviu cu Nicolae Popa, fost detinut politic

– Domnule Nicolae Popa, dumneavoastra cati ani ati facut de temnita?
– 16.
– Unde anume?
– In mai multe locuri. Am inceput cu Suceava, Pitesti, …
– Cat ati stat in Pitesti?
– Trei ani, exact perioada reeducarii; am trecut prin demascari. De la Pitesti am trecut la Gherla, de la Gherla la Targu-Ocna, de la Targu-Ocna la Aiud. M-a lasat cu domiciliul si am trecut pe la noua culme, pe urma la Periprava in ’64. Am fost arestat pe 15 mai 1949 si m-am eliberat pe 6 mai 1964.
– Cum vi s-a parut Pitestiul? Cum v-ati simtit dupa ce ati iesit din Pitesti?
– A fost o scoala a noastra. Poate dumneavoastra nu cunoasteti. Dar, de exemplu, in Carticica sefului de cuib, Capitanul spunea asa: ca un legionar are de urcat un drum, care are trei etape: muntele suferintei, padurea cu fiare salbatice si mlastina deznadejdii. Eu am considerat pentru mine ca perioada din timpul anchetei a fost muntele suferintei, la Pitesti a fost padurea cu fiare salbatice, si am gasit cat s-a putut. Dupa aceea, spre sfarsit, am intrat in mlastina deznadejdii, ca nu mai stiam, Dumnezeu sa ma ierte, ma zapacisem nu mai judecam  normalul. Dar Dumnezeu mi-a ajutat si am depasit si asta, si am revenit la normal. Sa stiti un lucru: nu regret nimic din toate cate am trecut, nici Pitestiul, nici Galatiul.
– La ce ati simtit ca v-a folosit experienta de acolo, si mai ales caderile, ca nu sunt intamplatoare?
– Da, dar sa stiti, ne-a ajutat sa ne ridicam spiritual. Ne-a ridicat spiritual, ne-a ajutat sa fim adevarati oameni, asa cum ar trebui sa fim, cum ne-a creat Dumnezeu sa mergem pe linia dreapta. Stiti ce va spun? Nu regret absolut nimic, nici nu urasc pe nimeni, nici pe cei care m-au chinuit. Ii consider si pe ei victime cum sunt si eu. Si Turcanu a fost o victima a masoneriei, care s-a folosit de el.
– Cum credeti ca ar trebui prezentat adevarul in ziua de azi? Spus oamenilor direct, ca se evita se fie folosit cuvantul „legionar”, miscarea , se acopera sub simboluri si alte metafore?
– Sa stiti un lucru? In primul rand trebuie sa avem curajul sa spunem adevarul. Mie nu mi-e rusine sa spun ca am fost acuzat ca sunt legionar. Pentru mine a fi legionar e o mandrie,  o satisfactie. pentru ca atunci cand esti legionar te-ai pus in slujba neamului si a Bisericii crestine. In aceasta consta mandria noastra, cladita cu atata suferinta. Multumim lui Dumnezeu ca ne-a ajutat si ca am reusit sa trecem peste hopurile astea si sa ne intoarcem poate pe drumul cel bun, fiecare cat putem, cu pacatele noastre, cu necazurile noastre.
– Dar vedeti ca aceleasi servicii lucreaza si acum infiltrate sub fel si fel de masti…
– Sa stiti un lucru: Lumea e condusa de jidovi, prin masonerie si, in special, oriunde se vorbeste despre legionari, intervine masoneria. Parintele Justin a vrut sa faca biserica asta(manastire la Aiud), de fapt. A venit masoneria sa faca un centru cultural martirologic. Avem noi nevoie de asa ceva? Are nevoie Mircea Vulcanescu, George Manu de asa ceva? Nu. Dar ce vor? Daca iei centrul acesta martirologic peste 30-40 de ani, se va vorbi de mortii astia ca au fost niste oameni habotnici, care s-au opus progresului adus din apus. Nu se va spune ca au murit pentru Dumnezeu si pentru credinta. Asta va face centrul martirologic. E condus de masonerie si va sta impotriva bisericii. Aici avem nevoie de biserica, nu de centru martirologic. Putea sa-l faca la Bucuresti, la Jilava, nu aici, dar intotdeauna s-au creat diversiuni acolo unde este miscarea legionara. Eu nu sunt de acord cu aceste centru. Sa prezinte ei istoria asa cum vor ei. Ei nu spun ce au facut, ca ei sunt vinovati de tot martirajul acesta. Ei nu spun ca ei au adus comunismul, ca ei au adus crima, ca ei conduc acum, ca ei ne saracesc acum, dar ei ne saracesc tocmai ca sa traim din imprumutul lor, iar ei sa traiasca din dobanzile noastre. Asta-i situatia.
– Dar noi traim de cativa ani asa.
– Si vom trai. Politicienii nostri se mandresc ca au primit imprumuturi. Nu se gandesc ca imprumuturile astea nu sunt decat bagatul capului intr-un jug.Trebuie sa muncim ca sa platim dobanzile lor si ei sa stea in fotolii.
– Dar vedeti ca oamenii de valoare s-au retras din paturile sociale, politice…
– Asta e vina lor; dar s-au retras, saracii, trebuie sa-i intelegem, s-au retras pentru ca multi nu au curajul sa ii infrunte, nu se pregatesc pentru lupte. Generatia nu mai stie ce inseamna dragostea de neam, dragostea de Dumnezeu, nimic; sunt niste oameni zapaciti, fara un crez in viata. Asta e o realitate trista, din pacate adevarata.