Secretarul de Stat american, John Kerry, aflat în vizită în Pakistan, afirmă că armata egipteană l-a demis pe preşedintele Mohamed Morsi în scopul restabilirii democraţiei, potrivit Agerpres .
“Milioane de oameni au cerut intervenţia armatei. Toată lumea se temea că se va ajunge la haos şi violenţă”, a declarat Kerry.
“Armata a vrut restabilirea democraţiei”, a subliniat Kerry.
De asemenea, Kerry a declarat că raidurile aeriene ale armatei SUA în Pakistan vor înceta în viitorul apropiat.
Negocieri închise pentru formarea noului guvern. Care este viitorul țării
Adli Mansour, noul președinte egiptean a promis că va forma un nou guvern de tehnocrați pentru a conduce o perioadă de tranziție în care reușita este fundamentală pentru viitorul țării. În vreme ce Adli Mansour, noul președinte egiptean interimar, anunța în această vineri dizolvarea Senatului, negocierile continuau asupra formării guvernului de tranziție.
Într-un climat tensionat, sarcina guvernului provizoriu se anunță delicată. Acesta va trebui să supravegheze pregătirea de alegeri prezidențiale și parlamentare. În paralel, o comisie de experți va avea rolul de revizuire a Constituției.
Cinci nume încep să circule în vederea ocupării postului de prim ministru. Unul dintre ele este cel al lui Mohamed ElBaradei, fostul director al Agenției Internaționale a Energiei Atomice, care a fost desemnat la începutul acestei săptămâni drept reprezentantul șef al opoziției anti-Morsi, figură proeminentă. Dar nu există nici o garanție că acest diplomat de natură discretă, revenit în țara sa după revoluția din 2011, este pregătit să își asume această responsabilitatea.
Conform unuia dintre apropiații săi, alte personalități sunt deopotrivă evocate, în special Farouk al-Oqda, fostul guvernator al Băncii Centrale. În avantajul său, faptul că nu este atașat nici unui partid politic și expertiza sa financiară fac din acesta un candidat ideal pentru a relansa mecanismul economic al țării și de a restabili imaginea Egiptului în străinătate, în scopul asigurării comunității internaționale și donatorilor de fonduri.
Frații Musulmani invitați să participe
Configurarea cabinetului, continuă să facă obiectul negocierilor închise între șeful de stat-major al Armatei, generalul Abdel Fattah Al-Sissi, cei doi reprezentanți de cel mai înalt grad al instanțelor religioase, preoteul musulman d’al-Azhar și papa Tawadros și membri ai fostei opoziții Morsi. Cei din urmă sunt reprezentați de Mohamed ElBaradei, un purtător de cuvânt al mișcării Tamarod (Rebeliune) dar și un trimis din partea partidului Salafist Al-Nour, rival al Fraților Musulmani.
„Să începem cu alegerile prezidențiale pare cel mai înțelet, cu atât mai mult cu cât lumea pare a fi perfect conștientă că revizuirea Constituției riscă să fie un punct sensibil între liberali și religioși”, precizează o sursă diplomatică.
În ceea ce privește rolul armatei aceeași sursă declara: „Armata nu are interes de a intra în scenă. Ea a plătit deja prețul. Dar în caz de criză, ar putea să decidă să se implice”.