Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !
Fratele Laurentiu, face haz de necaz.. asa cum e din români lăsat. Reiese din acest pamflet si tragica realitate in care se afla cei care sunt de acord cu blestematele de cipuri, acceptand conditia de cobai ai masonilor.
“Tare mă bucur că a venit vremea cip-urilor! De mult o aşteptam, din vremea pliantelor greceşti! Dacă nu ar fi vrut ei să mă amprenteze, le-aş fi cerut-o eu. Îi imploram, făceam antecameră la minister, făceam cereri peste cereri, căutam să intru în audienţe, dădeam şpagă, şi tot reuşeam. Vreau binecuvântarea cip-urilor! Ele te izbăvesc de tot răul şi de toată reaua întâmplare. Oamenii aceştia sunt buni cu noi. Ne iubesc! În sfârşit, cuiva îi pasă de noi! Purtătorul de cuvânt ştie ce zice, purtătorul de duh din Ceahlău exagerează!
O să-i rog să-l cip-uiască şi pe băiatul meu şi să mă informeze când chiuleşte de la şcoală, dacă face vreo năzbâtie ori dacă se înhăitează cu băieţii răi (băieţi pe care psihologii n-au reuşit să-i educe cum trebuie, şi-şi fac acum părinţii de râs). Eu am încredere în ei. Mă încredinţez de acum lor. Ei văd tot, scanează tot, ştiu tot. (Vreau să-mi cip-uiesc şi pisica, să nu o mai pierd mereu pe afară). Sunt un om liber şi vreau ca libertatea mea să fie protejată! Aşadar, vreau să fiu monitorizat! Apropo, numai blamaţi cuvântul, el nu are o conotaţie negativă, e sinonim cu supraveghere; episcopul, spre exemplu, are acest rol în eparhia încredinţată lui, de a supraveghea, de a monitoriza. Vedeţi, e de bine! Nu există pericole! Vă îndemn la echilibru, nu la habotnicie!
Vreau să fiu monitorizat, vreau să se ştie ce fac, pentru că nu fac ceva rău. Poate îmi vor da şi Diplomă de bună-purtare că-mi fac rugăciunile, că fac fapte bune, că mănânc tot din farfurie, că nu ascult manele şi că m-am lăsat de fumat. Ei vor şti asta, se vor bucura şi sigur mă vor premia. Vreau să fim monitorizaţi, uite aşa, să moară hoţii, violatorii şi criminalii de necaz. Da, numai ei se opun, pentru că le e frică să fie desconspiraţi. Au ei ceva de ascuns.
Îmi spunea cineva că ne vor putea transmite, prin nu ştiu ce procedeu, diverse stări sufleteşti. Am cugetat mult la asta şi-mi sună extraordinar. Sunt convins că-mi voi face abonament la fericire, la pace sufletească şi mulţumire de sine. Voi achiziţiona şi pachetul suplimentar cu expresiile favorite cu gânduri pozitive, care vreau să-mi fie zilnic inoculate pentru confortul meu lăuntric (de ex.: eşti unic, eşti minunat, eşti deosebit, eşti deştept, eşti mare scriitor, eşti mare blogger). Sunt liber să fac asta.
Adevărul e că, de acum înainte, vom trăi cu toţii în pace şi armonie, va fi raiul pe pământ. Lupul şi oaia vor trăi ca fraţii. Doamne, mai odihneşte-te de acum, eşti destul de trudit. Istoria asta a noastră, şi-a Ta deopotrivă, te-a solicitat peste poate! Fii realist, vremea Ta a trecut (Am ieşit din Peşti, suntem în Vărsător). Ne descurcăm bine şi fără ajutorul Tău, şi fără sabia cu care desparţi pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. No offence! Nu mai avea Tu grijă de noi, elita mondială se va ocupa de treaba asta. Mă întorc la somnic, ştiu că Cineva cineva veghează pentru mine şi totul este sub control.
RFD MicroCip, păzeşte-mă! Obama, binecuvintează-mă! Rockefeller, mântuieşte-mă!”
de Laurenţiu Dumitru
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=69IXEqnNvoA]