Tag Archives: manastirea VAratic

SĂ NE APĂRĂM CU SFINȚII PĂRINȚI DE EREZII! de Pr. Stavrofor Constantin Catană de la Sf. Mănăstire Văratic

p-constantin-catana

Am mai spus și mai spunem că Biserica Ortodoxă este ecumenică (universală), nu ecumenistă, fapt pentru care, atunci când vine vorba să ne definim viața noastră în sânul Bisericii Ortodoxe, să nu fim în confuzie, ci să reflectăm puțin câte puțin la ceea ce suntem și la ceea ce nu trebuie să fim. Așadar, să nu fim indiferenți la furiile dezlănțuite ale răului ce vin în valuri distrugătoare și zdrobitoare peste credința noastră ortodoxă și peste valorile tradiționale ale poporului român.

În vremea asta sunt mulți apostoli mincinoși care, prin cuvinte ademenitoare, pângăresc sufletul ortodocșilor din sânul Preacuratei Maici – Biserica. Și pentru credința înaintașilor noștri care s-au închinat unui singur Dumnezeu și și-au „păzit unirea Duhului întru legătura păcii”, după cum spune Sf. Ap. Pavel efesenilor (4:3), nici noi să nu ne pierdem curajul, ci cu învățătura Sfinților Părinți, să-i întâmpinăm pe cei care se învrăjbesc împotriva Adevărului și a credinței ortodoxe, arătându-le că, prin harul și puterea lui Hristos Mântuitorul, Ortodoxia nu va fi înghițită niciodată de egoismul lumii degradate și că, în ciuda tuturor tensiunilor și a încercărilor de pe acest pământ, vom fi mereu în lupta cea bună pentru Adevărul Ortodoxiei și al credinței creștine, pecete pusă adânc pe sufletul și ființa noastră. Știm că, lupta împotriva Ortodoxiei se dezlănțuie ca un foc mistuitor și erorile sunt aplaudate cu sărutare frățească.

Părintele Justin Pârvu, spunea că ignoranța e cuceritoare, dar „luptați până la capăt! Nu vă temeți!”. Iar, Ieremia, Mitropolitul Gortinei (prof. emerit al Universității Kapodistriene din Atena), spunea: „Iubitule, nu uita că ești botezat în sfânta cristelniță și ești creștin ortodox. Ești parte a Bisericii Ortodoxe, cea care păstrează credința adevărată. Întreabă, citește și vei înțelege singur că numai dreapta credință este adevărată. Există o mișcare care se cheamă ecumenism. Ai grijă să nu te amăgească această mișcare vicleană! Este o mare erezie, este erezia tuturor ereziilor. Erezia aceasta vrea să unească Adevărul credinței noastre cu minciunile celorlalte religii, chipurile și pentru unitate…”. Așa că, pe învățătura și îndemnul Sfinților Părinți strigăm la poarta inimilor celor înfierbântate de erezie și-i chemăm la trezvie, prin lucrarea neobosită a harului iubirii dumnezeiești, arătându-le ca și altădată că arma cea mai de temut a Ortodoxiei, imbatabilă, este „sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6:17). continuare »