Tag Archives: matrice de securitate

Big Brother face un nou pas: Dosarul medical ELECTRONIC, accesat prin cardul de sanatate sau prin MATRICEA de securitate

Virtualizarea vieții noastre atinge cote alarmante cu noul pas făcut de statul român la comanda ocultei mondiale. Dosarul medical electronic va expune datele noastre medicale, mai mult decât cardul de sănătate, cui dorește și are cunoștințele necesare pentru a accesa fraudulos sistemul informatic în care sunt stocate. Acest lucru se va putea face de pe orice calculator din lume, fără a i se da de urmă. Gândiți-vă cum ar fi să vă fie făcute publice datele intime despre sănătatea dvs. în scopuri de șantaj, denigrare etc.? Așa zisa securitate, promovată prin articolul de mai jos – prin care televiziunile își iau comisioane enorme, poate fi anulată în orice moment de un hacker din moment ce este citit cipul de pe cardul de sănătate sau decodificată așa zisa matrice de securitate (apropo de filmul Matrix). Aceste lucruri deja se întâmplă cu cardurile existente, cipurile și alte inovații tehnologice securistice. Se mai spune că cine nu-l va deține va fi amendat.

De astazi,  fiecare român, indiferent dacă este asigurat sau nu, va avea un  dosar medical electronic. Acesta va fi iniţiat la primul consult şi va contine întreg istoricul medical al fiecărui pacient.
Va fi foarte util în situaţii  de urgenţă şi totodată va elimina fraudele din sistemul sanitar, o declară chiar Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. Medicii care refuză să folosească dosarul electronic vor putea primi sancţiuni, de la avertisment până la amenzi.
În  situaţii de urgenţă, medicii vor avea acces la tot istoricul medical al pacientului. Alergii, grupa de sânge, bolile cronice, proteze, internări şi ultimele prescripţii, toate se vor afla în dosarul electronic de sănătate. Astfel, vor fi comasate toate informaţiile împărţite, în prezent,  în fişele de observaţie, foile de observaţie şi registrele de consultaţii ale pacienţilor.
În felul acesta decizia medicala va fi una bazată pe informaţii din surse diferite, dar disponibile în timp real şi securizat. De altfel, folosirea dosarului  de sănătate se poate face fără acceptul pacientului doar în cazul intervenţiilor medicale de urgenţă, iar în rest, numai cu acordul acestuia. La dosarul electronic au acces  doar pacienţii şi medicii curanţi.
Din punct de vedere medical, dosarul poate fi accesat de toţi medicii care au cod de parafă, sunt specialişti şi au semnătură electronică, în această situaţiei fiind 35.000 de medici. Accesul se poate face pe baza cardului de asigurări de sănătate sau a matricei de securitate. Matricea este elementul alternativ la card, care reprezintă combinaţii de cifre de pe orizontală şi diagonală şi este proprietatea pacientului. Acesta poate să vadă cine i-a accesat dosarul, ora, ziua şi IP-ul calculatorului de pe care s-a făcut acest lucru. Oficialii din sănătate spun că, prin aceste schimbări, fraudarea în sistem va fi imposibilă.

| antena3