Praznicul Schimbării la Față – Minunea de pe Muntele Tabor
Vorbind despre lumina de pe Tabor, Sfântul Grigorie Palama spunea: „Este lumina necreată, neapusă şi neînvinsă şi transcende orice timp şi veac şi aceasta este, socotesc, moştenirea celor mântuiţi”. Creştinii vremurilor noastre care ajung pe Muntele Tabor, de praznicul Schimbării la Faţă după calendarul neîndreptat, sunt martorii unei minuni ce aminteşte de momentul Schimbării la Faţă a Mântuitorului: pogorârea peste biserica ortodoxă de pe munte a unui nor deosebit. Aceasta se adaugă celorlalte două minuni care se petrec în Ţara Sfântă: Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului şi întoarcerea apelor Iordanului spre izvor, de Bobotează.
În noaptea de 18 spre 19 august, pe Muntele Sfânt al Taborului, în momentul în care începe Sfânta Liturghie, coboară asupra Mănăstirii ortodoxe „Sfântul Prooroc Ilie” de aici un nor luminos care nu are caracteristicile unui nor obişnuit. În momentul în care începe Privegherea, din vârful muntelui se vede pe cerul întunecat dinspre Nazaret, la o distanţă mare, o formaţiune noroasă portocalie ce vine aproape perpendicular spre biserică, unde rămâne până la miezul nopţii, sub forma unor limbi portocalii întunecate.
La momentul Heruvicului, norul luminos ajunge deasupra Taborului, capătă diferite forme, din el desprinzându-se fâşii, mingi rotunde, lunguieţe etc., ce ajung chiar deasupra turlei bisericii. continuare »
Minunea de la Biserica Sfintei Cuvioase Muceniţe Teodora din Vasta
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=LJ88kqOLOTQ?feature=oembed&w=500&h=375]
Sfânta provenea din regiunea Peloponez, leagăn de sfinţi şi de eroi, de aceea este numită de unii Sfânta Teodora „din Peloponez”. În ceea ce priveşte locul naşterii Sfintei, cel mai probabil este vorba de Arcadia sau Messinia.
A vieţuit în secolul al IX-lea, în vremea Imperiului Bizantin. Părinţii săi au fost oameni săraci şi fără dregătorii, dar cu iubire de Dumnezeu, şi le-au insuflat şi copiilor lor credinţa în Hristos. De la o vârstă fragedă, Teodora s-a distins dintre toţi fraţii săi, dând dovadă de o mai mare aplecare şi dragoste faţă de cele sfinte. Îl iubea pe Dumnezeu atât de mult încât dorea să îşi dedice întreaga viaţă slujirii Acestuia. Cu fiecare zi care trecea, îşi descoperea din ce în ce mai mult ceea ce Sfinţii Părinti numesc «Iubirea pentru Hristos». continuare »
[VIDEO] Minunea de la râul Iordan (Bobotează 2018), după calendarul vechi canonic, iar nu stilist schismatic
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=RPSuMRAEnc4?feature=oembed&w=500&h=281]
Vedeți și: VIDEO] IORDANUL s-a întors anul acesta și după calendarul nou?.
AFRICA: Vrajitorul i-a omorat cu vrajile pe pastorul protestant, pe preotul catolic, dar pe parintele ortodox n-a mai putut. A murit el in timpul Sfintei Liturghii, pe cand se ruga de zor la draci …
pemptousia | Părintele Aléxandros și vrăjitorul
În regiunea Mweka, undeva în mijlocul Congoului, avem doi preoți, pe Părintele Kýrillos și pe Părintele Aléxandros, și avem o singură biserică, cea a Sfântului Gheorghe. La sate avem colibe de pământ [unde se slujește Sfânta Liturghie], astfel că Părintele trebuia să slujească cu rândul. Pe acolo se circulă cu bicicletele, acesta este singurul mijloc de transport existent. Așadar, Părintele Aléxandros și-a luat bicicleta și s-a dus într-un sat.
În după-masa când a ajuns, creștinii ortodocși de acolo au venit și i-au spus că în acel loc se găsește un mare vrăjitor, care omoară pe oricine vine acolo. Zice Părintele Aléxandros: Mie mi-a dat poruncă Episcopul, trebuie să fac ascultare: să fac spovedanie, să slujesc Liturghia și să vă împărtășesc. continuare »
[VIDEO] IORDANUL s-a întors anul acesta și după calendarul nou
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=y539z0FOGqU?feature=oembed&w=500&h=281]
Comentariul Miriam Turism, care însoțește filmarea
Astazi 6 ianuarie 2018 este ajunul Craciunului in Tara Sfanta (pe stil vechi), dar si Boboteaza (pe stil nou). continuare »
Ce s-a întâmplat cu Magii și darurile lor pentru Iisus
Povestea Magilor veniţi să i se închine Pruncului Iisus în peştera de la Betleem este una dintre cele mai cunoscute istorisiri biblice. Deşi auzită de toată lumea, această întâmplare rămâne în conştiinţa publică doar prin cele 13 versete relatate de Apostolul Matei, în capitolul al doilea din Evanghelia sa.
Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul.
Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte.
Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.
Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor. continuare »
Armistițiul din decembrie 1914: Soldații ambelor părți au încetat focul pentru a sărbători Crăciunul
La data de 28 iulie 1914 a început Primul Război Mondial. După câteva luni în care au avut loc bătălii sângeroase, în decembrie 1914, cele două armate beligerante de pe frontul de vest au luat decizia de a înceta focul şi a sărbători Crăciuniul. Circa 100.000 de militari francezi, britanici şi nemţi au petrecut împreună.
Soldaţii au petrecut împreună Crăciunul din 1914. FOTO www.wikipedia.org
„Apoi, am plasat chiar mai multe lumânări decât înainte de-a lungul tranşeului nostru de un kilometru, precum şi pomi de Crăciun. Britanicii şi-au exprimat bucuria lor prin aplauze. Ca majoritatea oamenilor, mi-am petrecut toată noaptea treaz. A fost o minunată, dar oarecum rece noapte”, arăta locotenentul german Kurt Zemisch. continuare »
Cum să fii fericit în lume…
Auzit-am că, pe vremuri,
Dumnezeu ar fi dorit
Ca să afle, printr-un înger,
Dacă omu-i fericit.
Merse îngerul pe cale
Lumea-ntreagă colindând,
Când la deal şi când la vale,
Pe creştini tot întrebând. continuare »