Într-un articolul al său din 1933, numit “O cruce pe mormântul eroului necunoscut”, filosoful Mircea Vulcănescu își exprimă simpatia făţiş cu dinamismul tineretului naţionalist:

Aşadar, tineretul românesc înscris în Gardă de Fier a avut gândul să pună o cruce la Mormântul Eroului Necunoscut şi a fost împiedicat să o facă. Stranie împiedicare… Stranie, pentru ca tineretul Gărzilor de Fier a avut gândul cel bun, gândul adevărat al oricărei conştiinţe creştineşti (s.n.) în faţa unui cult străin, adus din ţări ce nu mai cred în Dumnezeu şi care au simţit totuşi, în primii ani după război, nevoia unui substitut, a unui simulacru de credinţă. Căci fără cruce la mormânt, cultul “eroului necunoscut” nu e un cult creştinesc! (…) Şi iată că tineretul acestei ţări simte instinctiv (s.n.) aceste lucruri. Preoţii merg alăturea de el să-nfigă o cruce la căpătâiul Eroului Necunoscut, spre a-l cuprinde şi pe el în nădejdea mântuirii creştineşti universale, prefăcând astfel în locaş adevărat de rugăciune locul unde zace semnul viu al jertfei româneşti. Oprirea aşezării crucii face parte din cortegiul nemărginit de jigniri la care e supusă conştiinţa creştinească a acestei ţări, din partea celor ce nu mai cred în nimic şi care cred că pot strica, pe nesimţite, sufletele celor slabi de suflet. (Cine se roagă astăzi fără cruce face la fel mâine, şi-or fi zis!) Din fiecare, tineretul a-nţeles lucrul pe care oficialitatea bisericească ar fi trebuit să înţeleagă. (s.n.) E un semn bun. Că lucrul nu poate fi făcut, în chip deschis, printr-o procesiune a credincioşilor? Prea bine. Lucrul poate fi început din nou, pe furiş. Şi să vedem cine va mai îndrăzni atunci să smulgă crucea care se va găsi înfiptă într-o zi acolo, la Mormânt. Să avem încredere în tineret. (s.n.)

Ulterior, ca membru al guvernului din regimul Antonescu, Mircea Vulcănescu este nevoit să aplice auto-cenzura, spunând următoarele:

Prin aceşti tineri, societatea românească ajunsese să fie abătută de la efortul ei constructiv, printr-o adevărată psihoză, ispititoare în începuturile ei idealiste, dar spăimântătoare în consecinţele ei ulterioare, tenebroase şi poliţieneşti.

Cu toate acestea Mișcarea Legionară a avut printre principalele ei țeluri dezvoltarea economică a României, a comerțului mai cu seamă, încât țară să fie independentă de orice stat. Din acest motiv legionarii au întâmpinat multe piedici și jocuri politice necinstite din partea uzurpatorilor de atunci și de acum – sioniștii. Iar nevoia de ordine trebuia asigurată, în contextul în care jidanii aduceau atingere securității naționale, pactizând cu dușmanii – bolșevicii.

Drept dovadă că Mircea Vulcănescu a fost simpatizant până la capăt al Mișcării Legionare este denigrarea de care are parte din partea instituțiilor jidovești de la noi din țară. Să nu se uite faptul că cel care l-a format în spiritul unui creștinism ortodox autentic pe Mircea Vulcănescu este Nae Ionescu, mentorul legionarilor.

Iată cum caracteriza Ion Halmaghi (Pittsburgh, 1975) această nedumerire a lui Mircea Vulcănescu (datorită firei sale blânde) despre sacrificiul Mișcării Legionare:

M. Vulcănescu mai spunea că niciodată nu a înţeles îndeajuns fenomenul acestei generaţii ca parte a unei ordine spirituale româneşti. El socotea acest fenomen ca o recrudescenţă a unor forte negative care tind să destrame ordinea specificului românesc şi chiar să strice armoniile mioritice ale viziunii româneşti despre lume. Această ideologie[1], care i se părea că se îndepărtează de realităţile naţionale, care bulversa însăşi fundamentele şi structurile naţionale, Vulcănescu căuta să o înţeleagă, s-o analizeze şi s-o înţeleagă. Ce este, în fond, această generaţie de «sinucigaşi», de benevoli ai morţii, de prevestitori, ce este această generaţie marcată de personalităţi gigantice care s-a vrut stinsă şi acoperită cu beton, ce semnificaţie are pentru neamul românesc, şi în lume, sacrificiul creştin al celor căzuţi în Spania? Întrebându-se cu nelinişte, mereu, aşa a ajuns Vulcănescu să înţeleagă şi să creadă în puterea creatoare a elitelor în toate domeniile de manifestare omenească…

Citiți și: Atac bolşevic la Mişcarea Legionară: RîC, ce-şi arogă cuvântul ortodox, aseamănă doctrina legionară cu dictatura băsesciană

Aflu de la doamna Măriuca Vulcănescu, fiica unuia dintre cei mai strălucitori intelectuali interbelici români – Mircea Vulcănescu (născut în 1904, în București – decedat în 1952, în închisoarea din Aiud) – despre o enormitate: intenția de a se demola, ca urmare a unei reclamații din partea cuiva, statuia gânditorului căruia potrivniciile istorice nu i-au lăsat timpul necesar transpunerii în realitate a planurilor sale grandioase…

Nici șase luni n-au trecut de la inaugurarea statuii sale amplasate în preajma locuinței familiei Vulcănescu, anume pe strada Popa Soare, nr. 13, că ea a și intrat în vizorul distructiv al cuiva căruia i-o fi creat, probabil, insomnii!

Mă întreb al cui somn să-l mai deranjeze oare Mircea Vulcănescu? Cumva pe acela al (urmașilor) torționarilor de la Aiud?…

Fac apel la rațiunea celor care conduc vremelnic destinele culturii române, la autoritățile locale, în special la primarul Neculai Onțanu, să nu ia în seamă reclamația nefondată referitoare la demolarea statuii lui Mircea Vulcănescu, deoarece acesta n-a fost antisemit, ci un creștin ortodox patriot, discipol al profesorului Dimitrie Gusti, autor al unei monumentale opere abia recent puse la dispoziția publicului larg (a se vedea ediția în două volume însumând aproape 3000 de pagini îngrijită de Marin Diaconu și prefațată de academician Eugen Simion, apărută în colecția „Opere fundamentale” a Fundației Naționale pentru Știință și Artă din cadrul Academiei Române, în 2005).

Să medităm la îndemnurile de o tulburătoare actualitate ale lui Mircea Vulcănescu: Există o Românie pe care trebuie s-o regăsim cu orice preț. România românilor. România viziunii românești. Ea singură contează. (Există o Românie…, în op. cit., vol. I, p. 953).

Să ne recunoaștem și să ne cinstim valorile măcar post-mortem!

Prof. Mihai FLOAREA

Vă rugăm să semnați Petiția inițiată împotriva demolării statuii Mucenicului Mircea Vulcănescu.

[youtube=https://youtu.be/i1gNeUOFDGs]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=jM9aQRFTKyE]

Gazeta de Maramureș: Cetăţeni de onoare ai Aiudului!

Din Râpa Robilor în galeria cetăţenilor de onoare. „Recursul la demnitate şi memorie” iniţiat de GAZETA de Maramureş a reuşit şi la Aiud. Săptămâna trecută, într-o manifestare solemnă, s-au decernat post-mortem titlurile de cetăţean de onoare arhimandritului Justin Pârvu, preotului Ilarion Felea şi savantului Mircea Vulcănescu. Un gest simbolic, prin care ne înălţăm noi, cei care aderăm astăzi la valorile şi crezurile pentru care ei au trăit şi au murit. Un gest de recunoştinţă pentru toţi cei care au suferit în temniţele comuniste.

Nicolae Steinhardt spunea că, până la urmă, poate există o singură virtute: curajul. Fără el, nicio altă virtute nu e posibilă. Şi, poate nu întâmplător, în greaca veche se foloseşte acelaşi termen pentru eroi şi sfinţi: heros.

Pentru că şi unii şi alţii se înalţă prin curaj: eroii pe „orizontală” deasupra celorlalţi oameni, iar sfinţii „pe verticală”, înspre Dumnezeu. Se spune că: „Exişti în măsura în care iubeşti; şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti pentru această iubire”. continuare »