Tag Archives: mireasma minunata

Moastele Sfintilor din inchisori sunt cinstite peste hotare si savarsesc minuni. Marturii de la Manastirea Sf. Sava (Tara Sfanta) si Manastirea Grigoriu (Sfantul Munte Athos)

Scrisoarea parintelui staret Evdochim de la Manastirea Sfantul Sava din Tara Sfanta despre buna mireasma a moastelor noilor mucenici romani

Arhimandritul Evdochim, Sfanta Manastire Sf. Sava

In Sfanta Lavra, 11/24 iunie 2010

Preacuvioase Parinte Staret Justin (nn. Parvu), binecuvantati!

Cu multa bucurie va comunicam, prin prezenta scrisoare, aducand marturie, cu evlavie si din inima, experienta noastra deosebita cat priveste sfintenia Noilor mucenici ai tarii voastre din timpul abominabilului regim comunist ateu.

Un ieromonah evlavios din Romania, acum aproximativ patru ani, ne-a oferit o particica din sfintele moaste ale unui nou mucenic roman necunoscut, care raspandea o mireasma minunata. Avand o oarecare indoiala despre abundenta miresmei, care se revarsa de multa vreme, am lasat particica pentru un timp, neacordandu-i mare importanta. Insa, cu trecerea anilor, am constat ca aceasta mireasma atat de puternica si rara ramane aceeasi, chiar si de la distanta. Iar din ziua Tuturor Sfintilor (17/30 mai 2010 – n. red.), am asezat-o, impreuna si cu alte Sfinte Moaste, pe Sfanta Masa, unde raspandeste in valuri un minunat miros.

Avand ca pretext acest ultim fapt, din adancul inimii va urez sa aveti intotdeauna cu bogatie Harul si binecuvantarea Dumnezeului nostru Celui in Treime si mijlocirile slavitilor Sfinti Noi Mucenici ai tarii voastre, asa incat sa se conduca sfanta voastra lupta pentru recunoasterea si proclamarea bisericeasca oficiala a multimii de Noi Mucenici romani care, prin marturisirea tare a credintei si martiriul sangelui lor, au sfintit intreg pamantul si au slavit Biserica Ortodoxa a lui Hristos.

Asadar, va urez sa aveti vara binecuvantata si sfanta, in sanatate si desfatare duhovniceasca. Rugati-va si pentru noi…

Cu cinste, inflacarate rugaciuni si multa iubire de Hristos, Arhim. Evdochim, si cei impreuna cu mine frati in Hristos

Trad. din limba greaca de asist. univ. Ion Marian Croitoru

 

O intrebare: cum vi se pare faptul ca sfintele moaste ale noilor mucenici sunt cinstite cu atata evlavie in multe parti ale lumii, iar in Romania unii stareti se tem sa le puna la inchinare? continuare »