Sfantul Sinod Ecumenic al VI-lea, care a fost convocat in anul 680 d.H. (noiembrie) in Palatul Trulan din Constantinopol, a fost rezultatul a 50 de ani de divergente teologice si ecleziastice (secolul VII) asupra temei daca Dumnezeul-Om Hristos, desavarsit Dumnezeu si desavarsit Om, intr-un singur Ipostas (o singura Persoana), are doua lucrari si doua vointe sau doar o lucrare si o vointa.

Sinodul Sfintilor Parinti a condamnat hristologia monotelitilor, adica a celor care sustineau ca Hristos are doar o singura vointa si o singura lucrare, pentru ca aceasta hristologie nu era decat „o reinfatisare” mascata a ereziei monofizismului deja respins si condamnat (in cadrul Sfantului Sinod al IV-lea Ecumenic din anul 451 d.H.). Sinodul al VI-lea a indreptatit substantial teologia si stradaniile Sfintilor Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, si Maxim Marturisitorul impotriva ereziei monotelismului si a dogmatizat:

Deoarece Hristos are desavarsite cele doua firi, dumnezeiasca si omeneasca, are si doua vointe firesti (corespunzatoare celor doua firi – n.tr.) si doua lucrari firesti (dumnezeiasca si omeneasca). Cele doua firi (naturi) distincte si activitatile lor specifice erau în mod tainic unite în una Persoana Divina a Mantuitorului Iisus Hristos ~†~

Sfantul Maxim Marturisitorul (580-662), mai intai egumen al Manastirii Hrisopolei de langa Constantinopol, s-a luptat pentru Ortodoxie vreme de multi ani fara vreun sprijin bisericesc „mai inalt”, in timp ce patriarhiile Rasaritului si Roma primisera erezia sub presiunea imparatului monotelit Constant al II-lea (641-668). Sfantul Maxim a strabatut pamantul si marea, de la Constantinopol pana la Roma, unde a avut o contributie decisiva in Sinodul din Lateran (649 d.H.) impotriva monotelismului, convocat de ortodoxul papa Martin (649-655). Sfantul Maxim a fost arestat si a murit in exil in Laziki. Cand era judecat, patriarhul eretic Petru al Constantinopolului i-a spus sa se uneasca cu Biserica Universala, care acceptase erezia, Sfantul Maxim i-a raspuns:

Dumnezeul tuturor (Hristos), fericindu-l pe Petru pentru toate cate a spus, pentru ca L-a marturisit drept, a spus ca Biserica Universala este marturisirea cea dreapta si mantuitoare a credintei in El (si nu unirea in erezie, intr-o credinta mincinoasa). ~†~

Dusmanii Ortodoxiei, patriarhii eretici ai Constantinopolului, Serghie (610-638), Pir (638-641, 654), Pavel al II-lea (641-653) si Petru (654-666), patriarhii eretici Macarie al Antiohiei (650-685) si Chir al Alexandriei (630-642), ereticul papa al Romei Honorius (625-638) si Stefan, Polihronie si Constantin au fost anatematizati de catre Sfantul Sinod al VI-lea. Patriarhul Serghie, condamnat ca eretic, era cel care, odinioara, purtand icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu pe zidurile Constantinopolului, salvase cetatea de arabi si de persi, pe cand imparatul Herakleios se afla intr-o campanie in Persia (626). Cu aceasta ocazie a fost alcatuit Imnul Acatist (Acatistul Buneivestiri) catre Nascatoarea de Dumnezeu.

Sfantul Maxim, singur impotriva intregii „biserici oficiale”, a fost conform marturiei istoricilor „prea mare teolog, care a pecetluit prin taria sa luptatoare si prin bogata sa contributie scriitoriceasca recursul teologic al ereziei monotelite”; de asemenea, „este greu sa se gaseasca un alt teolog care sa fi influentat mai mult mersul teologiei elin-ortodoxe in afara lui”.

Monotelismul si monergismul constituie componentele teologiei actualilor monofiziti „moderati” (severieni), adica a monofizitilor copti (din Egipt), a armenilor, etiopienilor, siro-iacobitilor si a indienilor din Malabar. Din nefericire, dialogul teologic contemporan din 1990 incoace, a ajuns la concluzia contrara Sinoadelor Ecumenice ca monofizitii mai sus mentionati sunt ortodocsi si ca Sfintii Parinti nu i-au inteles (i-au rastalmacit).

Proclamarea dogmei despre cele doua vointe si doua lucrari in Hristos de catre Sinodul al VI-lea Ecumenic, ii condamna de asemenea (implicit) si pe ereticii latini („biserica” romano-catolica papala), care cateva veacuri mai tarziu (secolul XIV), prin gura teologilor lor scolastici si ev-medievali si a filozofilor antipalamiti si anti-isihasti din Rasarit, aveau sa nege existenta lucrarii firesti in Dumnezeu, contrar Sfintilor Parinti de la Sinodul al VI-lea Ecumenic si intregii invataturi a Bisericii.

Condamnarea papei Honorius de catre un Sinod Ecumenic demonstreaza clar ca din punct de vedere ecleziologic este o minciuna inadmisibila mitul teologic al papilor despre „infailibilitatea” papei.

Opera legislativa (editarea Sfintelor Canoane) a Sinodului al VI-lea Ecumenic, precum si a celui de-al V-lea (553 d.H.) a completat-o Sinodul Ecumenic al cinci-saselea (Constantinopol, 691 d.H.).

traducere din neo-greacă de ieromonahul Fotie;

sursa: https://www.impantokratoros.gr