† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Observati asemanarea dintre cele doua simboluri, care ar trebui sa reprezinte pacea, insa este o pace in numele minciunii.
Mitropolitul Serafim de Pireu despre participantii, printre care si ss Daniel, la intalnirea pentru pace de la Munchen (11-13 septembrie): Doar sangele muceniciei poate spala rusinea si caderea lor. Da-le Doamne curajul marturisirii Tale pana la moarte!
(mai multe poze)
MITROPOLITUL SERAFIM DE PIREU: DESPRE MANIFESTARILE INTERRELIGIOASE ALE ECUMENISMULUI SINCRETIST SUB PRETEXTUL PACII
COMUNICAT
„Nu va injugati la jug strain cu cei necredinciosi, caci ce insotire are dreptatea cu faradelegea? Sau ce impartasire are lumina cu intunericul? Si ce invoire este intre Hristos si Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce intelegere este intre templul lui Dumnezeu si idoli?” (II Corinteni 6: 14-16)
Intre 11-13 septembrie 2011, a avut loc la München, in Germania, cea de-a 11– a Intalnire pentru „pace”, care este derulata de Organizatia comunitatii romano-catolice Saint Egidio si de comunitatea religioasa locala, unde se desfasoara intalnirea. La respectiva intalnire au luat parte reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe si ai comunitatilor crestine, precum si reprezentanti ai altor religii din lume. continuare »
Dupa mesajul catre rabin, ss Daniel merge pe aceeasi “cale”, contrara Evangheliei, considerand papismul si protestantismul Biserici si renuntand la dialogurile dogmatice in favoarea cooperarilor pe plan filantropic
Cuvantul lui ss DANIEL, din nefericire patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, rostit in cadrul forumului cu tema „Unitate crestina si dragoste pentru cei saraci”, München (Germania), luni, 12 septembrie 2011:
Unitatea sau comuniunea vizibila intre crestini este o dorinta si o cerere sfanta a Mantuitorului Iisus Hristos Care S-a rugat pentru aceasta unitate inainte de Patima Sa si de Invierea Sa, zicand: „Ca toti sa fie una… pentru ca lumea sa creada” (Ioan 17, 21).
Dupa secole de dezbinare, polemica si instrainare reciproca intre crestini, Miscarea ecumenicasta pentru refacerea unitatii vizibile intre crestini a devenit o nota specifica a secolului al XX-lea, mai ales dupa infiintarea Consiliului Mondial al Bisericilor in anul 1948 si dupa Conciliul II Vatican (1962-1965). Dincolo de succesele si neimplinirile ei, miscarea aceasta este in mod esential o schimbare de atitudine sau o noua stare de spirit, deoarece in relatiile dintre Biserici diferite, mai vechi sau mai noi, s-a trecut de la polemica la dialog, de la confruntare la cooperare si de la izolare la solidaritate. Desi entuziasmul initial pentru dialogul teologic si rugaciunea comuna ecumenicasta a scazut in ultimii 20 de ani, totusi atitudinea ecumenicasta in relatiile dintre Biserici a devenit o norma de conduita. Pentru unii crestini, Miscarea ecumenicasta entuziasta de la mijlocul secolului al XX-lea a fost prea rapida si punea in pericol identitatea teologica si spirituala a diferitelor Biserici sau confesiuni crestine, ea fiind suspectata de unii crestini reticenti si prudenti ca ar promova un relativism doctrinar, sacramental si chiar etic. Pentru altii, Miscarea ecumenicasta a fost prea lenta, fiindca unitatea dintre Bisericile despartite de secole nu s-a realizat inca. Prin urmare, entuziasmul anilor 1960 pentru Miscarea ecumenicasta a fost treptat inlocuit cu o anumita prudenta sau chiar cu reticenta. continuare »