A fi român însemnează a fi și ortodox. Eu sunt dator lui Dumnezeu numai în natia mea. Or, cum nația este cel mai important cerc colectiv în care trăieşte omul în istorie, eu nu am decât un singur tribut de plătit în viaţă, faţă de Dumnezeu: prin naţie. Dacă Dumnezeu nu este numai Dumnezeul meu, dacă nu este un Dumnezeu singular, ci este şi al un­gurilor, francezilor etc, atunci eu nu aş mai fi român şi n-aş mai putea plăti lui Dumnezeu tributul meu.

Nae Ionescu, primăvara anului 1938

NAE IONESCU – FENOMENUL LEGIONAR
Cele patru prelegeri ținute de profesorul Nae Ionescu în temnița de la Miercurea Ciuc în anul 1938

CONFERINŢA I

România legionară nu este un fapt simplu, ci complex

Adică viziunea legionară a realităţii este o formulă care cuprinde întreaga manifestare de viaţă, aşa cum se încadrează ea în istorie. România legionară va fi o formă de viaţă politică, economică, spirituală, alta decât cea de astăzi. Punctul de plecare este istoria. Tot ce se întâmplă, se întâmplă în timp şi spaţiu, adică în istorie, teologii spun „în veac”. Întâmplările curg în istorie, adică istoria însăşi curge, fiindcă istoria trăieşte sub o coordonată anume a timpului, care este o continuă curgere. Filosofii istorici cred că istoria curge încotrova, că are o direcţie, un sens. Nu e de crezut că ea are un sens, după cum nici viaţa nu duce încotrova, ci duce la sfârşit, la moarte, început şi sfârşit.

Istoria nu se înşiră evolutiv (evoluţia este o idee necreştină, nu anticreştină, introdusă în gândirea noastră în secolul al XIX-lea). Ea a căutat să găsească un sens vieţii plecând de la un om, nu de la Dumnezeu. Istoria este o realitate necesară, dar şi schimbătoare, deoarece şi faptele care o constituie se schimbă. Asta înseamnă că tot ce se întâmplă în istorie, adică în timp şi spaţiu, este relativ. Atunci şi întâmplările sunt relative, în înţelesul că nu reprezintă un sens în sine, nu se produc după o lege anumită. Mentalitatea creştină este o mentalitate realistă, întrucât ea primeşte tot ceea ce este dat în chip normal. Lumea, adică, este aşa cum este ea în chip normal, nu cum vrem noi să fie. Există deci un criteriu de apreciere, de măsură a faptelor, chiar în această relativitate a istoriei: normalitatea.

De pildă, un grăunte de grâu pus în pământ dă un fir de grâu, asta e normalul, nu un pui de găină, anormalul. Anormalitatea înseamnă dezechilibru în aşezarea firească a lucrurilor. Cum se stabileşte normalitatea şi anormalitatea? Normal înseamnă ceea ce este mai des (frequenţa). Tipul românului este între blonzi şi bruni (chateni), acesta e normal. Normalitatea este şi ea aproximativă. Conceptele cu care măsurăm normalitatea sunt instrumente aproximative. Ca să putem spune că un fapt este normal sau anormal trebuie întâi să fie ca fapt. Faptele istorice se grupează într-un anumit loc şi timp – au un fel de aer comun, un fel de familie. Sunt mai multe fapte, însă şi asta dă caracterul colectiv. Faptele se schimbă în raport cu timpul, şi aici stă relativitatea. Bunăoară există şi o formă absolutistă de conducere a faptelor, dar şi una democratică. Din faptul că există mai multe forme de conducere, lumea crede că poate să aleagă. Fals, pentru că formele acestea nu există în sine, ele fiind, în funcţie de un anumit timp, de anumite condiţii istorice. Aici e relativitatea. Exemplu: Să umbli în chiloţi trebuie să fie vară, căci dacă e iarnă, lumea te crede nebun; aşa şi cu forma de conducere. continuare »

“Când se vorbeşte de Grecia [antică, n.n.], atunci încep oamenii să se însenineze: „Ce frumos era în Grecia!”.
— Cum era ?
Zice: — Cerul era senin, oamenii erau sănătoşi şi frumoşi, şi viaţa era o continuă armonie.
— Şi ce mai era ?
Zice: — Guvernare democratică.
Cred că nimic nu e mai fals decît imaginea ce o avem despre Grecia de-atunci. De exemplu: democraţia atenia­nă n-a existat niciodată. Democraţia ateniană erau acele cete de exploatatori ai poporului. Întotdeauna s-a băgat de seamă că democraţia nu funcţionează propriu-zis decât într-o ţară unde e ceva de exploatat.
Să luăm un exemplu de astăzi: toată lumea e minunată de democraţia şi perfectul liberalism ale vieţii engleze. Bine, dar faptul că englezii sunt un popor liberal şi demo­crat se sprijină pe sistemul sclavajului; şi ştiţi: faptul că democraţia engleză a intrat în criză se datoreşte faptului că regimul colonial nu mai funcţionează bine. Englezii sunt liberali şi democraţi pentru că sunt tovarăşi la exploatarea globului omenesc, sunt tovarăşi de pradă!
Tot aşa şi în Grecia antică: democraţia ateniană o for­mau unii oameni care asupreau o populaţie de zece ori mai mare de hiloţi.
Se mai zice: armonie. Ce armonie?
Zice: — Toată lumea trăia bine.
— Dar nu trăiau bine decît ăi de sus; dar hiloţii? continuare »

In ziua plecarii sale spre Spania, Ion Mota a lasat in pastrarea D-lui Profesor Nae Ionescu mai multe scrisori sigilate si adresate parintilor, sotiei, copiilor cand vor fi mari si Capitanului, cu rugamintea de a fi inmanate numai in cazul mortii sale.
Urmeaza scrisorile–testament catre parinti si Capitan, pe care consiliul legionar, cutremurat si-a permis a le publica in aceasta brosurica pentru a le avea la pieptul fiecaruia dintre noi.

_____________________

Bucuresti, 22 Noiembrie 1936

Iubitii si mult incercatii mei parinti si dragi surori,

Dumnezeu a vrut sa fie asa.
Durerea e mare, imensa, o stiu. Si ma cutremur de ingrijorare la gandul ca ati avea prea putina putere s-o suportati. Dar, iubitii mei parinti, cautati sa vedeti, alaturi de durerea voastra, toata frumusetea faptei noastre: Se tragea cu mitraliera in obrazul lui Hristos! Se clatina asezarea crestina a lumii! Puteam noi sa stam nepasatori? Nu e o mare binefacere sufleteasca pentru viata viitoare, sa fi cazut in apararea lui Hristos? Astfel, pe langa durere, nu se poate sa nu simtiti si o mare inaltare sufleteasca. Dumnezeu sa va dea puterea de a purta suferinta aceasta si a o birui. continuare »