[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ErvTOACgr88]

Să răspândim acest gest de demnitate națională!

Romanii au iesit, in sfarsit, in strada dupa mai bine de 20 de ani. Probabil ca acesta este ciclul de primenire a sangelui romanesc. Este primul semn bun al acestui an, un prim semn care anunta o schimbare in viata politica a Romaniei. Nu mai conteaza care a fost scanteia acestor miscari populare. Cert este ca oamenii s-au saturat de mizeria morala si materiala in care au fost aruncati de clasa politica neokominternista in ultimii 20 de ani. A fost o miscare spontana si sincera, chiar daca unii, cu creierul infierbantat si cu sufletul pervertit de scenarii paranoide, se vor grabi sa tipe din toti bojocii: manipulare!, servicii secrete! si cate si mai cate astfel de bazaconii. Nu! Am fost in strada! A fost o miscare spontana la care, aparent paradoxal, au participat, cel putin in prima faza, mai mult batranii.

Este adevarat ca au existat si cativa “revolutionari” mai colorati din gasca lui Dan Diaconescu OTV care ieseau, insa, puternic in evidenta cu fetele lor marcate adanc de stigmatul perversitatii. Dar au fost putini, o mana de oameni.

Toti cei multi adunati in Piata Universitatii au strigat impotriva lui Basescu, dar, de fapt, s-au revoltat impotriva tuturor scursurilor kominterniste care au acaparat prin rotatie puterea in ultimii 20 de ani. Basescu este doar tapul ispasitor care le-a tradat asteptarile! Cel mai mult! continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=oPdYjqQ9yxM]

Identitatea religiosa a unei natiuni, este, fara doar si poate, indisolubil legata de identitatea sa etnica si lingvistica. In ce masura aceste trei dimensiuni se intrepatrund si se interrelationeaza, harazesc si orienteaza drumul in istorie al unui neam? Aceasta intrebare este adresata neamul nostru romanesc.

A. D. Xenopol punea la temelia existentei si dainuirii neamului, unitatea lingvistica. In aceasta unitatea ne-am identificat, ne-am regasit si ne-am tras fortele de-a lungul veacurilor. Contextul istoric actual in care traim reprezinta insa semnul ca aceasta unitate nu mai este suficienta, ca avem nevoie de un salt de calitate, de o altfel de unitate pentru a putea dainui ca popor.

Crestinismul, cu precadere Ortodoxia, este adanc inradacinat in structura genetica a neamului romanesc si constituie un alt fundament al existentei romanesti. Formal, a fi roman inseamna a fi ortodox, dar la nivel de fond ce insemna a fi roman? Problema formelor fara fond este veche de mai bine de un secol, iar in zilele noastre a atins o intensitate care frizeaza absurdul si pare a fi irezolvabila. Ortodoxia inmagazineaza energii si valori transfiguratoare care insusite si marturisite, ar putea recrea si remodela chipul natiunii romane.

Daca o etnie se identifica cu o anumita religie, atunci respectiva etnie ar trebui sa fie expresie tangibila a esentei religiei, atunci ar trebui ca planul uman si cel religios sa se integreze si sa se contopeasca intr-o singura fiintare si identitate. Religia traita izolat, pe un plan separat de cel social-politic, si pe un plan exclusiv individual este extrem de sterila si usor de biruit. O natiune religioasa este destabilizata prin destabilizarea si coruperea religiei. Amenintarile care erodeaza sufletul religios al unei natiuni, sunt semnele unui „razboi religios nevazut”. Acest razboi este Total in veacul acesta.

In ce masura identitatea etnica romaneasca este atat de puternica, incat sa constituie o forta umana si social-politica capabila sa transforme existenta si destinul romanesc? continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=n9cI05BbYdE]

Un episod extraordinar al istoriei românilor, ţinut permanent secret, este cel legat de “boala” şi moartea poetului naţional al României, Mihai Eminescu, care, aşa cum s-a văzut, se manifestase direct şi partizan la ziarul Timpul în “Chestiunea Israelită” sau în “Chestiunea evreiască”, fiind împotriva încercărilor evreilor de a bloca sau de a condiţiona recunoaşterea independenţei României. Ceea ce se cunoaşte de către foarte puţini iniţiaţi este însă cum, pentru atitudinea sa, Mihai Eminescu a fost ucis, (de către ­medicul evreu Fr. Iszac”, zic unii, de către o conspiraţie iudeo-masonică am zice noi).
În anul 1882, Mihai Eminescu îi scria Veronicăi Micle:“Timpul acesta m-a stricat în realitate cu toată lumea, sunt un om urât şi temut, fără nici un folos…, unul din oamenii cei mai urâţi din România… Naturi ca ale noastre sunt menite sau să înfrângă relele sau să piară, nu să li se plece lor”. 

“Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!” s-a spus l-a un moment dat, în plenul Parlamentului Român, de către acei oameni politici care apărau interesele evreilor, oameni politici masoni, susţinuţi finalmente, din păcate, chiar şi de către oamenii politici conservatori, în numele partidului cărora vorbea gazetarul şi marele poet naţional Mihai Eminescu. De fapt cuvintele au fost rostite chiar şi de către Petre-Carp, şef alături de Titu Maiorescu, al Partidului Conservator.

În timp ce Eminescu conducea Timpul, ziar al Partidului Conservator, Petre Carp conducea chiar partidul, dar cei doi au intrat totuşi într-un puternic conflict. Carp era însă, totodată, şi membru al lojei masonice Steaua României, alături de Maiorescu, Alexandru Şuţu, Theoder Rosetti şi alţii care se vor ocupa de lichidarea poetului şi ­gazetarului Mihai Eminescu. “Eminescu era ca o stâncă. Posibil ca, iniţial, junimiştii [masonii] să nu-şi fi dat nici ei seama că, aducându-l la Timpul, practic îşi pun singuri bomba în casă” (C. Cernăianu, Recurs Eminescu, Calvarul cetăţeanului, vol.II). Divergenţa dintre Mihai Eminescu şi Petre Carp s-a născut odată cu apariţia în Parlament a problemei modificării articolului 7 din Constituţie (“Chestiunea Izraelită”), împotriva căreia pleda în scris Eminescu, opunându-se “împământenirii” hoardei de evrei ce invadaseră ţara, în timp ce Petre Carp activa politic pentru modificarea Constituţiei în sensul dorit de Alianţa Izraelită, de cancelariile europene şi de evreii din România. continuare »