IPS Nicolae Corneanu a murit duminică seara la ora 23.00, la vârsta de 90 de ani, anunţă Agerpres.
Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a decedat, la două săptămâni după ce a fost externat la dorinţa sa de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, a anunţat TVR.
Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului din februarie 1962, IPS Nicolae Corneanu urma să împlinească 91 de ani în data de 21 noiembrie.
Mitropolitul Banatului, ÎPS Nicolae Corneanu, a fost externat pe 16 septembrie de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara, cu o stare de sănătate stabilă şi a revenit la reşedinţa sa mitropolitană.
Întâistătătorul Mitropoliei Banatului are 90 de ani şi a mai fost internat pe 29 iulie, în urma unor complicaţii apărute ca urmare a unei viroze acute respiratorii, fiind externat după zece zile, cu tratament prescris şi sub observaţia permanentă a medicilor.
Nicolae Corneanu s-a născut pe 21 noiembrie 1923 la Caransebeş şi a fost ales în scaunul de Întâistătător al Mitropoliei Banatului în 1962, ca arhiepiscop al Timişoarei şi mitropolit al Banatului. În anul 1992 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.