Aproape 30 de ONG-uri cer Ministerului Educaţiei să ia măsuri pentru oprirea manifestărilor organizate în şcoli cu ocazia “sărbătorii sataniste” Halloween, pe motiv că acestea ar leza sănătatea şi dezvoltarea armonioasă a copiilor, ameninţând să dea în judecată instituţia în caz contrar.
Într-un comunicat de presă intitulat “Halloween-ul este satanism promovat de Ministerul Educaţiei Naţionale”, Coaliţia pentru Familie şi Constituţie, constituită din ONG-uri “ce au ca scop promovarea valorilor tradiţionale ale poporului român”, transmite că “a luat act cu profundă îngrijorare de perpetuarea în sistemul educaţional românesc a unei aşa zise sărbători care exaltă frica, întunericul şi moartea”.
“Şi în acest an, la fel ca în anii precedenţi, în numeroase instituţii de învăţământ, atât şcoli, cât şi grădiniţe, profesorii, învăţătorii şi educatorii au derulat şi continuă să desfăşoare activităţi prin care îşi propun să generalizeze această campanie de reeducare a elevilor români, în spirit păgân, cu accente malefice”, se arată în comunicat, ONG-urile semnatare considerând că, prin manifestările de Halloween, “conştient sau nu, cu concursul cadrelor didactice, elevii români sunt implicaţi în lumea vrăjitoriei şi a satanismului”.
De asemenea, reprezentanţii coaliţiei mai spun că acest fenomen a căpătat o largă răspândire în sistemul de învăţământ “cu generosul concurs al Ministerului Educaţiei Naţionale” şi “contrar prevederilor Constituţei României şi Legii Educaţiei Naţionale care statuează că printre principiile care guvernează învăţământul se numără «principiul asumării, promovării şi păstrării identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român», «principiul centrării educaţiei pe beneficiarii acesteia», «principiul fundamentării deciziilor pe dialog şi consultare» ş.a.”.
Coaliţia atrage atenţia că, deşi în ultimii ani numeroase organizaţii nonguvernamentale au atras atenţia asupra acestui fenomen, trimiţând memorii Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) şi solicitând luarea unor măsuri în vederea scoaterii din sistemul de învăţământ a acestei manifestări, până în acest moment, la nivelul MEN şi al inspectoratelor şcolare judeţene, nu a fost luată nicio măsură, “ba mai mult ministerul continuă să o gireze”.
ONG-urile mai semnalează că, de la an la an, exigenţele cresc, astfel că “membrii corpului didactic îi obligă pe părinţi la eforturi financiare suplimentare pentru ca Halloween-ul să fie oficiat cu succes”. continuare »