Tag Archives: Papademos

Arhiepiscopul Ieronim al Greciei condamna UE si FMI pentru masurile antiumane impuse poporului grec

Scrie Emilios Polyghenis:

Un strigăt de agonie pentru viitorul ţării care este amanetat în aceste zile, adresează printr-o scrisoare a sa Arhiepiscopul Ieronim al Atenei şi al întregii Elade către primul ministru L. Papadimos.

Folosind un limbaj dur, Arhiepiscopul menţionează în scrisoarea sa că răbdarea grecilor s-a epuizat şi că nu poate fi ignorat pericolul unor revolte sociale „nici de către cei care comandă, nici de către cei care execută reţetele lor criminale”.

Pensiile au fost tăiate, angajaţii sunt deznădăjduiţi şi nesiguranţa s-a cuibărit în fiecare casă din Grecia, semnalează kir Ieronim.

Singurele aspecte pozitive sunt că în aceste momente, zice kir Ieronim, se evidenţiază nobleţea şi patriotismul pur al grecilor care îi susţin pe cei deznădăjduiţi.

Arhiepiscopul caracterizează toate politicile care au fost adoptate până astăzi (de pildă acordul cu FMI) ca eşuate, subliniind că nu este posibil să se ceară şi alte măsuri, mai dure, dureroase şi nedrepte, „pe aceeaşi linie de impas şi de eşec, ca cea din trecutul nostru recent”.

„Ni se mai impun doze şi mai mari dintr-un medicament care se dovedeşte aducător de moarte” spune Arhiepiscopul în scrisoarea sa către prim-ministru, şi asta lasă porţi deschise dorinţei unora de a ipoteca suveranitatea noastră naţională.
„Amanetarea bogăţiei noastre prezente, dar şi pe cea pe care o putem obţine în viitor din pământul şi marea noastră”, ne duce cu gandul la o „suspectă insistenţă pentru aceste reţete ale eşecului. Pretenţiile lor împotriva suveranităţii noastre naţionale sunt sfidătoare”. continuare »