[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Y-Ey93CexOo]

In Sfanta si Marea Marti se face pomenire de cele zece fecioare din Sfanta Evanghelie.

Pe cand Domnul nostru Iisus Hristos se suia la Ierusalim si se ducea la Patima, a spus ucenicilor Sai mai multe pilde. Unele din ele sunt indreptate catre Iudei. Pilda celor zece fecioare insa a spus-o pentru a ne indemna spre milostenie si in acelasi timp spre a ne invata sa fim cu totii gata inainte de sfarsitul vietii.

Domnul a vorbit mult despre fecioare si despre femei – si fecioria are mult merit si este intr-adevar mare – dar pentru ca nu cumva cineva traind in feciorie sa nu se ingrijeasca si de celelalte virtuti si mai cu seama de milostenie, prin care se vadeste stralucirea fecioriei, Domnul spune pilda aceasta. Pe cinci din ele le numeste intelepte, caci impreuna cu fecioria au avut si multul si imbelsugatul undelemn al milosteniei.

Pe celelalte cinci le numeste nebune, caci desi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau in aceeasi masura si milostenia. Deci sunt numite nebune, pentru ca au savarsit cea mai mare virtute, dar nu s-au ingrijit de cea mai mica, asa ca in nimic nu se deosebesc de desfranate. Desfranatele sunt biruite de trup, iar ele au fost biruite de bani.

Pe cand se scurgea noaptea acestei vieti, au adormit toate fecioarele, adica au murit. In adevar moartea se numeste somn. Pe cand dormeau ele, strigat mare s-a facut la miezul noptii; cele care aveau untdelemn din belsug au intrat cu mirele la deschiderea usilor, iar cele nebune, pentru ca nu aveau untdelemn din belsug, il cautau dupa ce s-au sculat din somn. Cele intelepte, desi voiau, n-au putut sa le dea untdelemn in clipa intrarii, asa ca le-au raspuns zicand: “Nu cumva sa nu ne ajunga nici noua, nici voua; duceti-va la cei ce vand, adica la saraci, si cumparati”. continuare »

Iata-ne ajunsi la ultima treapta a urcusului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune in fata: Saptamana Patimilor sau Saptamana cea Mare. In timpul ei ne reamintim si retraim ultimele zile din viata Mantuitorului, cu intreaga lor tensiune si drama launtrica, intr-o stare de sobrietate si maretie in acelasi timp, de tristete, dar si de bucurie, de pocainta, dar si de nadejde. Fiecare zi are un inteles si un mesaj foarte clar si adanc.
Primele trei zile se numesc mari si sfinte pentru ca reamintesc sensul eshatologic al Pastelui. A patra zi, joi, marcheaza cea din urma Cina a Domnului cu ucenicii Sai si tradarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numita si “Pastile Crucii”, este cu adevarat inceputul Pastelui (Trecere), iar sambata este ziua in care tristetea este transformata in bucurie prin omorarea mortii.

Lunea cea mare
“Iata Mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednica este iarasi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreunezi, ca sa nu te dai mortii si afara de Imparatie sa te incui; ci te destepta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. (Troparul zilei)
In aceasta zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, si de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.
De astazi incep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, nascut din Rahila – este icoana a lui Hristos, pentru ca, asemenea lui, si Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vandut de ucenicul sau cu treizeci de arginti, a fost inchis in groapa intunecoasa a mormantului. Sculandu-Se de acolo prin El insusi, imparateste peste Egipt, adica peste tot pacatul, il invinge cu putere si, ca un iubitor de oameni, ne rascumpara prin darea hranei celei de taina, dandu-Se pe El insusi pentru noi si ne hraneste cu paine cereasca.
Tot in aceeasi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca sa convinga poporul nerecunoscator ca are putere indestulatoare si spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea sa-si arate puterea Sa de a pedepsi fata de om, ci fata de ceva care are o fire neinsufletita si nesimtitoare.
Istoria smochinului a fost asezata aici spre a indemna la umilinta, dupa cum istoria lui Iosif a fost asezata spre a ne infatisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roada duhovniceasca este un smochin. Daca Domnul nu gaseste in el odihna, a doua zi, adica dupa viata aceasta de acum, il usuca prin blestem si-l trimite in focul vesnic.
“Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa. Lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de lumina si ma mantuieste”. (Condacul zilei) continuare »