Postarea recenta a filmului Ostrov a starnit ca si la vremea aparitiei lui, aceleasi controverse. Se pare ca unii nu s-au straduit sa inteleaga particularitatea acestui film, anume ca nu este doar un film! Ei fac parte din categorie acelor chimvale rasunatoare, care din invidie fata de cel ce creaza spre Slava lui Dumnezeu, arunca cu vorbe dispretuitoare si mai grav, se si folosesc de cuvintele Sfintilor. Nu au nici macar un minim de respect fata de covertirile ce le-a produs acest film, desprins ca din pateric. Acestia, smintindu-se de acest film, sa se gandeasca ca ar fi fost in stare sa se sminteasca si de Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos.
Ostrovul iese din categoria filmelor prin mesajul evanghelic ce-l transmite, iar din acest motiv nu poate fi judecat de cuvintele Sfintilor referitoare la teatru si filme.
Oare si colindele sunt cantece ce sunt condamnate de canoane?
Sa fim atenti cu acrivia aceasta extremista, din care lipseste dragostea pentru Adevar, ce poate fi exprimat si prin aceasta forma, a ecranizarii.
Dar sa aflam parerea a doi slujitori ai Domnului, un preot si o monahie, care vin din lumea artei si cunosc puterea convertirii.

„Nepătrunse sunt căile Domnului”
…spune cu dreptate o veche zicală înţeleaptă, şi dacă sunt nepătrunse sunt şi neaşteptate, paradoxale, uimitoare. Şi despre ce căi este vorba? De căile pe care au de mers oamenii către mântuire, pocăinţă şi în final Împărăţia cerurilor cea făgăduită. Şi căile acestea de unde vin? De la Cel ce a zis: „Eu sunt Calea…” şi „nimeni nu poate să vină la Tatăl” – să intre în Împărăţie – pe vreo altă cale.
Printre aceste nebănuite şi neaşteptate căi ale zilelor noastre iată că se poate număra şi cea a unui film artistic, în cazul de faţă filmul rusesc „Ostrov”. După socotinţa deja a multora, la care ne alăturăm bucuros, acesta pare a fi cel mai bun film al tuturor timpurilor de până acum.[…] Pentru cei ce apreciem acest film la superlativ, acestea toate trec undeva în planul secund, iar ceea ce primează este mesajul creştin, ba chiar am putea spune – păstrând desigur proporţiile – filocalic. Şi atunci nu este deloc întâmplător că avem o producţie rusească, pe care o putem alătura pieselor lui Cehov, romanelor lui Dostoievski, sau filmelor lui Tarkovski.[…] continuare »