[youtube=https://youtu.be/i1gNeUOFDGs]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=jM9aQRFTKyE]

Gazeta de Maramureș: Cetăţeni de onoare ai Aiudului!

Din Râpa Robilor în galeria cetăţenilor de onoare. „Recursul la demnitate şi memorie” iniţiat de GAZETA de Maramureş a reuşit şi la Aiud. Săptămâna trecută, într-o manifestare solemnă, s-au decernat post-mortem titlurile de cetăţean de onoare arhimandritului Justin Pârvu, preotului Ilarion Felea şi savantului Mircea Vulcănescu. Un gest simbolic, prin care ne înălţăm noi, cei care aderăm astăzi la valorile şi crezurile pentru care ei au trăit şi au murit. Un gest de recunoştinţă pentru toţi cei care au suferit în temniţele comuniste.

Nicolae Steinhardt spunea că, până la urmă, poate există o singură virtute: curajul. Fără el, nicio altă virtute nu e posibilă. Şi, poate nu întâmplător, în greaca veche se foloseşte acelaşi termen pentru eroi şi sfinţi: heros.

Pentru că şi unii şi alţii se înalţă prin curaj: eroii pe „orizontală” deasupra celorlalţi oameni, iar sfinţii „pe verticală”, înspre Dumnezeu. Se spune că: „Exişti în măsura în care iubeşti; şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti pentru această iubire”. continuare »

De ce nu ar trebui să se scoată ectenia catatehumenilor din Liturghiere [1]

Cine sunt catehumenii? La începutul Bisericii și de atunci până astăzi, toți păgânii care se pregăteau să primească taina Sf. Botez erau datori să învețe mai întâi catehismul, să cunoască învățăturile de temelie ale Evangheliei și ale Bisericii. De la data când începeau să învețe adevărurile și să cunoască tainele religiei creștine și până în clipa Botezului, toți catehumenii sau chemații la Sf. Botez, spre deosebire de credincioșii care erau membri botezați ai Bisericii – aveau dreptul să asculte învățăturile religiei și să se roage împreună cu credincioșii Bisericii, să meargă la Biserică și să asculte rugăciunile, cântările și citirile din Biserică, dar numai până la ectenia rânduită pentru ei. Din îndemnul apostolesc și din îndatorirea frățească de a ne ruga unii pentru alții (Iac. 5:16), Biserica a rânduit pentru catehumeni o ectenie specială, o rugăciune obștească așezată în Sf. Liturghie la vremea când trebuiau să părăsească Biserica.
Ectenia începe prin invitarea lor la rugăciune: „Rugați-vă cei chemați Domnului”, apoi se continuă prin invitarea celor credincioși, să se roage pentru catehumeni: „Cei credincioși, pentru cei chemați să ne rugăm”, ca Domnul să-i miluiască, să-i învețe cuvântul adevărului, să le descopere Evanghelia dreptății, să-i unească pe dânșii cu Biserica și să-i mântuiască prin harul Său. Apoi din nou, preotul se adresează catehumenilor și-i invită la plecarea capetelor: „Cei chemați, capetele voastre Domnului să le plecați” și în timp ce credincioșii cu strana răspund lung: „Ție Doamne” – preotul se roagă pentru catehumeni ca Dumnezeu să-i învrednicească de baia nașterii de a doua, adică de veșmântul nestricăciunii, de unire cu Biserica și cu turma ei cea aleasă. Apoi încheie: „Ca și aceștia -adică cei chemați, catehumenii- împreună cu noi să mărească prea cinstitul și de mare cuviință” numele lui Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. După răspunsul „amin” din partea tuturor, catehumenii sunt poftiți să părăsească îndată Biserica, prin cuvintele: „Câți sunteți chemați, ieșiți, cei chemați ieșiți, ca nimeni din cei chemați”, se subînțelege – să nu rămână în Biserică. continuare »

În cântarea serafimilor glasurile oamenilor din biserică se unesc cu ale îngerilor din ceruri. Cum îngerii înconjură Tronul Mielului şi umplu templul cerului prin cântarea lor, şi cum ucenicii au întâmpinat pe Împăratul Cerurilor şi Mântuitorul sufletelor, coborât pe pământ, la intrarea în Ierusalim, cu ramuri verzi şi cântări de bucurie, aşa primesc şi astăzi toţi creştinii, Biserica întreagă, pe Marele Arhiereu, Care nevăzut şi tainic coboară din cer în Ierusalimul Sfântului Altar, ca să aducă pentru noi, ca pe o nouă Golgotă, Jertfa de răscumpărare şi de împăcare…

Îndumnezeirea încununează nemurirea omului. Prin Sf. Împărtăşanie se împlineşte făgăduinţa de a ne învrednici să ne facem părtaşi ai firii dumnezeieşti, de care aminteşte Sf. Petru (2:1-4). Îndumnezeirea este cel din urmă şi cel mai mare har pe care îl poate primi omul. Sf. Cuminecătură e hrana nemuririi şi a vieţii divine, puterea sfântă care face din creştini o adunare de dumnezei în jurul lui Dumnezeu.

Preot Ilarion V. Felea

Cartea are 276 de pagini și costă 8 lei. Puteți face comenzi aici.

Cu ceva saptamani in urma, postul tv realitatea prezenta pe site sau un articol defaimator la adresa Mantuitorului, punand la indoiala existenta sa istorica. In plus, articolul a fost incadrat la categoria “conspiratii celebre”  alaturi de teorii considerate ridicole precum: pamantul este totusi plat, falsa aselenizare etc. Se observa ca in fiecare an, in perioada Postului Mare sau a Nasterii Domnului, jidovii hulitori de Dumnezeu lanseaza in media fel de fel de blasfemii, tulburand viata crestinului. Mai jos redam un articol aparut in numarul 10 al revistei ATITUDINI, redactata de manastirea Petru Voda, in care Parintele Ilarion Felea vorbeste despre ce a insemnat si cum a fost integrata in istorie persoana lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

«… Iisus Hris­tos – ieri si azi si in veci este ace­lasi» (Evr. 13:8)

S-a spus, s-a scris si asa se invata cu destula staru­inta ca Iisus Hris­tos nici nu a exi­s­tat ca om, ca per­soana istor­ica; ca Iisus Hris­tos este „inte­mei­etorul leg­en­dar al religiei cres­tine” , un nume scos din povesti, ca Mos Craciun, Fat-Frumos, Ger­ila, Sfarma-Piatra si Stramba-Lemne sau alte nume care preinchipuie o idee oare­care, ca dar­ni­cia, bunatatea, vite­jia, frigul, put­erea si altele. Usor a spune, dar greu a dovedi.

Este Iisus Hris­tos un nume de leg­enda, sau o per­soana istorica?

Pen­tru ca sa poti dovedi ca Iisus Hris­tos este un nume de leg­enda, tre­buie mai intai sa dis­trugi mar­turi­ile care striga si ne arata ca Iisus Hris­tos este o per­soana istor­ica. Intai de toate tre­buie sa dis­trugi Vechiul Tes­ta­ment si un popor intreg, care doua mii de ani inainte de era noas­tra a trait in asteptarea Mesiei. Impre­una cu acest popor si cu isto­ria lui, mar­turie a exis­ten­tei lui, tre­buie sa dis­trugi si pro­fetii lui, oamenii cei mai de seama pe care i-a dat acest popor inainte de Hris­tos. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos nu este o per­soana istor­ica tre­buie sa dis­trugi o tara intreaga, Palestina, cu intreaga isto­ria si geografia ei (pre­cum si o parte din Tal­mud): sa dis­trugi Nazare­tul, unde a trait Maica Dom­nu­lui, sa dis­trugi Vifleemul unde S-a nascut Man­tu­itorul, sa dis­trugi Ior­danul in care S-a botezat, sa dis­trugi lacul Ghenizaret, cu local­i­tatile din jurul lui, pe unde a pred­i­cat Iisus Evanghe­lia; sa dis­trugi Ierusal­imul, unde a murit si a inviat; sa dis­trugi Muntele Taboru­lui si Muntele Maslin­ilor pe care S-a urcat cu ucenicii Sai, care toate sunt mar­turii istorice si geografice despre exis­tenta Lui, pana in ziua de astazi. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este o per­soana leg­en­dara, tre­buie sa dis­trugi numele si opera celor 12 apos­toli, pe Petru, pe Andrei, pe Ioan si Iacob din Bet­saida – de pe malul Ghenizare­tu­lui; sa dis­trugi numele si opera Apos­tolu­lui Pavel care a pred­i­cat Evanghe­lia din Ierusalim pana in Spania, in cap­i­tale si in sfa­turi de-ale intelep­tilor, ca Atena, Cor­in­tul, Efe­sul si Roma; sa dis­trugi numele de per­soana si mar­turia istor­ica a tuturor apos­to­lilor care, atunci cand erau prigo­niti si batuti pen­tru Hris­tos, raspun­deau: «Noi nu putem sa nu graim cele ce am vazut si am auzit» (FA 4 :20); fata si faptele Lui pe care le-am vazut cu ochii nos­tri; cuvin­tele Evanghe­liei Lui pe care le-am auzit cu ure­chile noas­tre. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este o per­soana de leg­enda, tre­buie sa dis­trugi Evanghe­lia, cartea despre viata si lucrarea Lui istor­ica, pana astazi nein­tre­rupta; cartea cu cele doua insir­ari ale gen­er­ati­ilor dinainte de Iisus Hris­tos, una cob­o­ra­toare de la Avraam pana la Iisus Hris­tos (Mt. 1:1–17) si a doua suitoare de la Iisus Hris­tos pana la Adam (Lc. 3 :23 –38 ); care toc­mai aceasta vor sa ne arate ca: Iisus Hris­tos a fost si om, om ade­varat si Dum­nezeu ade­varat; cartea din care, spre deose­bire de toate cele­lalte carti de temelie ale religi­ilor, leg­enda este cu grija si cu totul inlat­u­rata inca de la inceput. «Fereste-te de bas­mele cele lumesti si babesti» scrie Pavel lui Tim­o­tei (1 Tim. 4 :7), iar lui Tit ii scrie ace­lasi Apos­tol sa spuna cre­tanilor «sa nu ia aminte la bas­mele jidovesti si la porun­cile unor oameni care se abat de la ade­var» (Tit 1:14). «Caci va veni o vreme, se vede ca a si venit – cand (oamenii) nu vor mai suferi invatatura sana­toasa, ci – dor­nici sa-si gadile auzul – isi vor gra­madi invata­tori dupa poftele lor, si-si vor intoarce ure­chile de la ade­var si se vor abate spre basme» (2 Tim. 4:3–4). Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este o per­soana de leg­enda, tre­buie sa dis­trugi pe toti mucenicii cresti­natatii, intreg cal­en­darul crestin si sa arati ca nu au exi­s­tat acei oameni care veacuri intregi au primit mar­tir­iul ca dovada a dragostei si a cred­in­tei lor in Iisus Hris­tos. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este un nume de poveste, tre­buie sa dis­trugi isto­ria Bis­ericii cu o parte din isto­ria celor mai cul­tur­ale popoare care au exi­s­tat in vechime: isto­ria iudeilor, care ne-au dat Apos­tolii si isto­ria gre­cilor si a romanilor, care ne-au dat Sfin­tii Par­inti ai Bis­ericii pre­cum si o buna parte din isto­ria popoarelor europene, intre care ne numaram si noi, care si-au inceput cul­tura lor cu slu­ji­torii lui Hris­tos si cu car­tile Bis­ericii Lui…Sa dis­trugi isto­ria si isto­ri­ografii lor; sa dis­trugi geografia si arhe­olo­gia lor; sa dis­trugi o buna parte din cul­tura lor. In sfar­sit, tre­buie sa dis­trugi toate sufletele cres­tine si sar­ba­to­rile cres­tine, care an de an dau mar­turie, lumii intregi, de numele, de viata, si lucrarea Man­tu­itoru­lui – nu in tim­puri mito­log­ice sau preis­torice, nici in locuri necunos­cute, ci in plina des­fa­sur­are a isto­riei si a cul­turii omenirii celei mai civ­i­lizate. Iata ce opera de dis­trugere tre­buie sa faci, omule, ca sa scoti pe Iisus Hris­tos din isto­rie, sa dis­trugi toate mar­turi­ile isto­riei Lui, sa dis­trugi cat­e­dralele, sa dis­trugi bis­eri­cile, sa dis­trugi Bib­lia, sa dis­trugi muzeele, sa dis­trugi bib­liote­cile, sa dis­trugi toate sufletele si sar­ba­to­rile cres­tinilor de pe toata fata paman­tu­lui – lucru cu neputinta de implinit. A scoate pe Iisus Hris­tos din isto­ria si din viata omenirii, cand e plina isto­ria de mar­tirii si de cred­in­ciosii Lui, de Evanghe­li­ile si bis­eri­cile Lui, de cul­tul Lui, si de o cul­tura nascuta din reli­gia Lui, nu inseamna numai a goli bis­eri­cile de cred­in­ciosi, casele si muzeele de opere de arta, bib­liote­cile de carti, lumea de sco­l­ile inte­meiate de Bis­er­ica lui Hris­tos, sufletele de man­gaierea si de lumina Evanghe­liei lui Hris­tos, ci mai inseamna a saraci sufle­tul omu­lui de cele mai alese val­ori morale si spir­i­tuale; inseamna a intoarce isto­ria inapoi cu doua mii de ani, inseamna a lipsi omul de reli­gia desavar­sirii depline, a bunatatii si a iubirii, a pacii si a ier­tarii, a fratiei si a ome­niei, a lib­er­tatii si a cul­turii, a man­tuirii si a fericirii.

Daca n-a exi­s­tat Iisus Hris­tos, de la Care se numara anii, „era noas­tra” care este „era crestina”, atunci cine a mai exi­s­tat? Sau, cine s-a gan­dit vre­o­data sa numere anii isto­riei de la data nas­terii unui nume de leg­enda?!… Daca tagaduim pe Iisus Hris­tos, care, ca nimeni altul ocupa in isto­rie un loc cen­tral, nu mar­ginal, atunci tre­buie sa tagaduim Bib­lia si Bis­er­ica, proorocii si apos­tolii; atunci tre­buie sa tagaduim Ierusal­imul si Roma; pe Irod, pe Nero si pe Dio­clet­ian, care L-au prigo­nit; pe Con­stan­tin cel Mare si pe Ius­tin­ian, pe Ste­fan cel Mare si pe Con­stan­tin Bran­cov­eanu, care L-au ascul­tat, L-au iubit si L-au urmat pana la moarte; atunci putem inchide ochii si in fata soare­lui, sa-l tagaduim si pe el si sa z icem cu ochii inchisi: nu exista soarele, ca nimeni nu s-a dus la el acasa sa-l vada. Incer­carea de a scoate pe Iisus Hris­tos din isto­ria si din viata omenirii incepe a se invechi, si a imbat­rani, ca si atatea alte incer­cari potrivnice lui Hris­tos si Evanghe­liei, si tot ce imbat­raneste moare. Au slabit echipele, s-au sfar­mat cio­canele de atatea lovi­turi si s-au inlocuit cu altele, numai ade­varul Dom­nu­lui ramane, in veac. Nu este usor sa intri cu inima, cu fata si cu mainile curate, in viata oame­nilor si in isto­ria lumii, adica sa faci isto­rie, dar si mai greu este sa scoti din isto­rie pe cine a umplut douazeci de veacuri de isto­rie. Iisus Hris­tos a intrat in isto­ria si in viata omenirii ca un aluat care dospeste toate sufletele, cele peste opt sute de mil­ioane de ucenici ai Sai, ca sa faca din ele suflete bune ca painea calda. Iisus Hris­tos, cu apos­tolii Sai, a facut si con­tinua sa faca isto­rie ca nimeni altul. El «ieri si azi si in veci este ace­lasi» (Evr. 13:8). Ca sa-L poti scoate din isto­rie, tre­buie sa– L inlocuiesti cu ceva mai bun. Sau cel putin sa te ridici pana la inal­timea Lui cu bunatatea, cu iubirea, cu sfin­te­nia, cu ade­varul… Pana atunci noi, cres­tinii, ramanem cu El, cu isto­ria Lui, cu Bis­er­ica Lui, cu Evanghe­lia Lui, cu sar­ba­to­rile Lui, cu viata Lui, cu reli­gia Lui mantuitoare.

Arti­col aparut in Revista Ati­tu­dini Nr. 10,
extras din opera Spre Tabor, vol. IV, Fun­da­tia Justin Parvu