Tag Archives: parintele Nichita Pascan

Doua maici din cele plecate cu parintele Nichita Pascan au fost reprimite la Ortodoxie, prin mirungere

Sambata 26 martie a.c., la Sfanta Manastire Brancoveni, a avut loc slujba Privegherii, la care PS Parinte Episcop Sebastian a savarsit si reprimirea la Ortodoxie, prin Sfanta Taina a Mirungerii, a fostei monahii Timoteia Elena Pop, trecuta impreuna cu preotul Nichita Pascan la stilisi. Este vorba de cea de-a doua maica din cele 29 plecate, care a realizat inselarea in care cazuse.

sursa: Episcopia Slatinei

Sa ne rugam sa revina si Parintele Nichita cu celelalte maici la Biserica cea Una!

Comunicat al episcopiei Slatinei privind parasirea Bisericii Ortodoxe de catre preotul Nichita

Cu privire la parasirea Bisericii Ortodoxe de catre Preotul Nichita Pascan de la Manastirea Brancoveni, Episcopia Slatinei si Romanatilor face urmatoarele precizari:

– In seara zilei de vineri, 24 septembrie a.c., susnumitul si 29 de maici si surori (din cele 65 existente) au parasit manastirea fara instiintarea Maicii Starete si a Episcopului locului;

– In prezent, cei disparuti se afla in Grecia, afiliati la o grupare religioasa stilista ce nu are comuniune cu nicio Biserica Ortodoxa (nici cu Biserica Rusa, nici cu cea a Ierusalimului si nici cu Sfantul Munte). Este vorba de gruparea schismatica a asa zisului arhiepiscop Macarie, autointitulat „al Atenei si al Eladei”.

In urma anchetei desfasurate de catre Inspectoratul Eparhial imediat dupa producerea acestui incident, precum si din declaratiile obstii ramase, privind comportamentul susnumitului preot, au reiesit in principal urmatoarele:

– In mai multe randuri si fata de mai multe persoane si-a exprimat in mod repetat simpatia pentru diferite grupari religioase stiliste, afirmand ca doreste sa paraseasca Biserica Ortodoxa, pentru a trece la acelea;

– A indemnat calugaritele si pe credinciosii care se spovedeau la dansul la neascultare fata de Biserica noastra Ortodoxa, sub pretextul ca este eretica. In acest context a facut nu o data afirmatia ca “unitatea Bisericii  este in jurul duhovnicului”;

– A contestat hirotonia Ieromonahului Antonie Veselin (slujitor la aceeasi manastire) intru preot, numindu-l in chip batjocoritor “domnul Adrian” (pe numele sau de mirean), desi parintele Antonie a fost tuns in monahism si hirotonit intru diacon inca din anul 1996. In acest sens, a interzis maicilor si unor mireni sa participe la slujbele savarsite de Ierom. Antonie, pe care le-a catalogat “blestemate si pangarite”.

La scurta vreme dupa plecarea din manastire a difuzat, sub semnatura sa si a monahiilor si surorilor care i-au urmat, o asa numita “Marturisire de credinta”, prin care afirma in mod expres ruperea de Biserica Ortodoxa, care il alesese slujitor si careia ii jurase credinta, si confirma, de fapt, cele de mai sus.

Luand act de toate acestea, Permanenta Consiliului Eparhial al Episcopiei Slatinei si Romanatilor a hotarat deferirea preotului Nichita Pascan in judecata Consistoriului Monahal Eparhial, in vederea caterisirii.

Biroul de presa al Episcopiei Slatinei si Romanatilor

Motivul plecarii din Romania a parintelui Nichita si a 29 de maici de la manastirea Brancoveni

Pe data de 01.10.2010 va ceream sa ne ajutati in clarificarea motivului pentru care a plecat din Romania parintele Nichita de la manastirea Brancoveni, impreuna cu 29 maici. Mesajul initial includea si varianta persecutarii din cauza actelor cu cip. Stim ca parintele vorbea si despre aceste lucruri. Insa recent am primit un alt email care este semnat de parintele Nichita si toate cele 29 de maici, in care isi precizeaza clar motivul plecarii:

Marturisire de credinta

Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste,

Aducem la cunostinta episcopilor, clericilor, monahilor, monahiilor, tuturor fiilor si fiicelor duhovnicesti si intregului popor roman, ca mangaiere si intarire intru adevarul lui Hristos, ca noi am incetat orice comuniune euharistica si de rugaciune cu Patriarhia Romana.

Nu am ajuns sa luam aceasta decizie in graba sau fara discernamant.

Cu profunda durere sufleteasca, fiind deplin constienti de situatia prezenta a Patriarhie Romane (B.O.R.), precum si a tuturor Patriarhiilor oficiale aflate in comuniune unele cu altele care sunt impreuna-madulare ale organismului paraeclesiastic eretic C.M.B. (Consiliul Mondial al Bisericilor), constiinta noastra ortodoxa nu ne mai ingaduie sa ramanem in comuniune cu voi.

……………………………………..

ne aflam in pragul intrarii sub omoforul Sinodului Adevaratei Biserici Ortodoxe (vechicalendariste) a Greciei, pastorita de I.P.S. Macarie de Petra – Arhiepiscop al Athenei si al Eladei. Din acest Sinod face parte astazi si bine-cunoscuta Misiune ortodoxa franceza Fratia Sfantului Grigorie Palama, adica ucenicii pururea-pomenitilor Parinti Ambrozie Fontrier si Patric Ranson.

Prin urmare, cauzele par sa fie ecumenismul care sapa la radacinile Ortodoxiei. Nu suntem in masura sa judecam aceasta alegere a parintelui Nichita, dar pentru noi nu constituie un model de urmat, atata timp cat marii nostri duhovnici raman in BOR si lupta impotriva ereziilor.