Recursul la memorie şi demnitate intentat de GAZETA de Maramureş şi susţinut de o lungă listă de instituţii şi persoane a mai înregistrat o victorie: săptămâna trecută, Consiliul Local Târgu Lăpuş a aprobat, în unanimitate, acordarea post mortem a titlului de cetăţean de onoare părintelui Nicolae Steinhardt.

În urmă cu câteva săptămâni, GAZETA de Maramureş a iniţiat un demers intitulat sugestiv: recurs la memorie şi demnitate. Pentru că, recăpătându-ne memoria, noi, cei de azi, să ne recâştigăm demnitatea. Trebuie să ne întoarcem la valorile şi oamenii adevăraţi ai acestui Neam. De aceea, am propus un gest simbolic: acordarea post mortem a titlului de cetăţean de onoare pentru părintele Justin Pârvu la Baia Sprie, Nicolae Steinhardt la Târgu Lăpuş şi Aurel Vişovan, Gheorghe I. Brătianu, Iuliu Maniu şi Iuliu Hossu la Sighetu Marmaţiei. Pentru onoarea şi demnitatea noastră, a generaţiilor de azi, pentru că ei şi-au câştigat aceste virtuţi prin viaţa şi moartea lor.

În 14 septembrie, de Înălţarea Sfintei Cruci, în cadrul unui eveniment înălţător, relatat pe larg în numărul trecut al GAZETEI i s-a acordat post mortem titlul de cetăţean de onoare părintelui Justin Pârvu.

Săptămâna trecută a venit rândul Consiliului Local Târgu Lăpuş să voteze în unanimitate propunerea GAZETEI, susţinută de o lungă listă de instituţii şi asociaţii – Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, Î.PS Justinian şi PS Justin, Episcopia Greco Catolică, AFDPR, cărora le mulţumim. Primarul oraşului Târgu Lăpuş a declarat: „hotărârea privind acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem pentru Nicolae Steinhardt a fost aprobată în unanimitate de către Consiliul Local. Ne gândim cum să organizăm decernarea acestui titlu, care ne onorează în mod deosebit”. continuare »

N-am stiut – raspunsul celor carora li se vorbeste de tortura, de lagare, de inchisori, de recunoasteri totale ale acuzatiilor, de internari politice in ospicii de nebuni – „nu tine”, nu e o scuza valabila. Nimeni nu este obligat sa inventeze praful de pusca ori sa descopere teoria cuantelor. Altminteri insa, elementara desteptaciune e o indatorire. Mai ales pentru un crestin, care trebuie sa fie mereu atent la ispite. Iar prostia este o ispita. Dar nu numai pentru crestin – si aceasta din pricina unei constatari experimentale obiective: nimeni nu stie nimic, dar toata lumea stie totul.

Nestirea, indobitocirea, trecerea oarba prin viata si printre lucruri, sau trecerea nepasatoare, sunt de la diavol. Samarineanul n-a fost numai bun ci si atent: a stiut sa vada.

Altfel, de ce le-ar spune Domnul oamenilor: acesta este ceasul vostru; ori de ce i-ar indemna sa vada cu ochii, sa auda cu urechile si sa inteleaga cu inima; ori cum de-ar fi putut ei sti ca Domnul e flamand, insetat, strain, bolnav sau in temnita ca sa-L poata hrani, sa-I poata da de baut, sa-L poata primi, sa-L poata imbraca sau sa poata veni la El?

Jean Cau ii raspunde lui Roger Garaudy (care si el spune ca n-a stiut) cum nu se poate mai bine: dar eu unul care n-am fost profesor universitar si membru in comitetul central, eu cum de-am stiut? Milioane de oameni de pe strazi cum de-au stiut?

Adevarul este ca nu-i nevoie de cine stie ce secrete informatii, sunt lucruri pe care le poate afla oricine, numai sa vrea catusi de putin. (Spionii de cele mai multe ori transmit inutil, de doua ori inutil: pentru ca se stia, pentru ca nu sunt crezuti.) Sunt lucruri pe care le simti daca nu-ti astupi urechile si nu-ti acoperi ochii dinadins. Cine are urechi de auzit. Dar daca e omul prost? Prostia nu e nici ea o scuza pentru ca nimeni nu e atat de prost – (nu-i vorba de oligofreni sau de psihopati; aia, saracii, sunt exclusi) – incat sa nu-si poata da seama ca doi plus doi fac patru si ca doi plus doi nu fac noua.

Nu ne convine s-o recunoastem, ne adapostim indaratul obiectivitatii stiintei, dar sunt daruri elementare, le avem de la fire si zac in sufletul, inima, rarunchii, mintea, bojocii, maruntaiele, celulele, tropismele si sinapsiile oricui. Toata lumea stia ca Irod e o pramatie, Robespierre o canalie, Stalin un ticalos.

Chibrite aprinse aruncate peste benzina. Dar eu parca am stiut ceva? Am stiut eu ceva despre lumea aceea fara de asemanare in mijlocul careia m-am pomenit? Despre suferintele ascunse? Despre eroii nestiuti? Despre cei ce douazeci si patru de ore din douazeci si patru isi pastrau demnitatea in celule concepute sa duca numai la denunt si spurcaciune, la prabusire si dementa? continuare »