„Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-si pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?” (Marcu 8, 36-37)

“Frati crestini, continuare »

Iertați-ne și Dumnzeu să vă ierte!

Postul nu este lasat sa omoare omul

Unii nu postesc deloc, altii postesc o saptamana sau cateva zile, iar altii, o saptamana la inceput si o saptamana la sfarsit. Fiecare isi va lua plata dupa ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai si incurca in intelegerea postului. Unii postesc ajunand mai ales vinerea – si e foarte bine. Pentru ca postul si ajunarea dau bun prilej organelor noastre celor dinlauntru sa se repare – aceasta “uzina” care suntem noi insine si care merge asa, ca un automat: de pilda, nu ne dam seama cand se transforma painea in energie. Si cand postim, se bucura tot launtrul nostru, ne spune “mersi”, pentru ca se reface aievea. Asadar, cine tine post cu regularitate isi face el insusi foarte mult bine.

Este la cate unii aceasta panica: “Daca nu mananc, mor, ametesc!” Nu-i adevarat. Postul armonizeaza si invioreaza tot launtrul nostru. Postul crestin, supravegheat si tinut cu intelepciune, este recomandat de sfintii Parinti, iar unii din ei aveau studii de medicina inalta si ei urmareau sa ne faca noua bine, nu sa ne chinuiasca. Asa ca toate au fost randuite cu foarte multa luciditate si pricepere. continuare »

NOTĂ: Într’un număr mai vechi al revistei ”Vestitorul Ortodoxiei” am dat peste un scurt articol al Părintelui Arhimandrit SOFIAN BOGHIU de la Mănăstirea Antim, Bucuresti privitor la anii săi de închisoare în timpul regimului comunist, împreună cu alti membri ai miscării ”Rugul Aprins” de la Antim. Mărturisirea Părintelui este intitulată ”Rugul Aprins si Temnita.” Părintelui Sofian nu-i place să scrie, mai ales când e vorba de sfintia sa. În el se află însă un univers duhovnicesc pe care-l dezvăluie uneori în parte cu nespusă sfială si smerenie. E regretabil si mare pierdere pentru Patericul românesc, faptul că niciun ucenic sau prieten nu i-a cerut o serie de convorbiri duhovnicesti, din care s-ar cunoaste mai bine viata acestui om al lui Dumnezeu, oamenii pe care i-a cunoscut si mai ales învătăturile ce ni le-ar putea lăsa..

D.C.

Pentru mănăstirea Antim, anii foametei 1945-1948, care au năvălit peste noi, împreună cu sfârsitul războiului al doilea mondial si ocuparea noastră de către comunism, au fost ani foarte grei, nu numai pentru noi, ci pentru toată Ţara Românească. De atunci au început necazurile, care au durat până la Revolutia din luna Decembrie 1989.

În acesti ani grei, în obstea de la Mănăstirea Antim, în număr de circa 40 călugări si frati, din care, o parte, studenti la diferite facultăti din Bucuresti, iar altă parte, lucrători la Atelierele de obiecte bisericesti, cu sediul în această mănăstire, noi cei de aici, am avut parte si de câteva mângâieri si anume: în această perioadă s-au refăcut cele două turle mari de la biserica mare a mănăstirii, înlocuindu-se cele vechi, din paiantă, cu cele actuale, din beton armat si cărămidă aparentă si s-a spălat si restaurat pictura interioară a bisericii. Acestea pe plan material. Pe plan duhovnicesc, erau slujbele zilnice de la biserica în restaurare, si umila noastră procupare de atunci: Rugăciunea lui Iisus, în cadrul căreia a apărut Rugul aprins, expresie biblică, din Exod, cap. 3, vers. 2-5. continuare »

Nu stim daca Toma a avut curajul sau a avut nevoie sa pipaie rana de la piept si semnele cuielor, insa cand L-a vazut cu adevarat in fata ochilor lui, de la distanta vazandu-I semnele ranilor, a cazut in genunchi inaintea Lui si a spus acele cuvinte nemuritoare pentru tot neamul omenesc: „Domnul meu si Dumnezeul meu!”, acea marturisire totala a fiintei lui, a credintei lui, ca Iisus e cu adevarat cel inviat, cel pe care a vrut sa-L vada el cu ochii lui si L-a vazut. Sfintii Parinti spun ca in aceste doua cuvinte — „Domnul meu si Dumnezeul meu” — se subliniaza cele doua firi ale Mantuitorului Hristos. El a spus „Domnul meu”, de la Domnul vietii pamantesti — „Domnul meu”, deci Iisus i s-a aratat sub firea Lui pamanteasca; „Dumnezeul meu” – Stapanul vesniciilor, Stapanul veacurilor. Deci fire dumnezeiasca si fire omeneasca, Dumnezeul pamantului si al cerului.

Si Iisus mai adauga acele cuvinte: „Ai crezut, Toma, pentru ca M-ai vazut; fericiti sunt cei ce nu M-au vazut si au crezut”! Aceasta fericire, socotita a zecea fericire, alaturi de cele noua care sunt in predica de pe munte, este si pentru fiecare din noi, frati crestini, care suntem aici, care traim de doua mii de ani in lumea aceasta pamanteasca, pentru ca noi nu am avut fericirea pe care au avut-o Toma si ceilalti sfinti apostoli, sa-L vada pe Iisus aievea, sa pipaie sau macar sa priveasca cu atentie la ranile Lui, sa auda aievea glasul Lui dumnezeiesc. Noi credem prin spusa martorilor lui Iisus Hristos, a apostolilor care au spus prin sfantul Ioan: „noi am vazut si am pipait pe Cuvantul Vietii” (1 Ioan 1:1). L-au vazut, si prin marturia lor credem si noi de-a lungul veacurilor. Deci suntem si noi intre acei fericiti care cred in Iisus Hristos, pe baza martorilor oculari din timpul vietii Sale pamantesti, care au fost cu adevarat vrednici de credinta, pentru ca ei pentru acest adevar si-au dat viata, au murit pentru Hristos. Si cand cineva are o asemenea putere de credinta, incat poate sa mearga pana la moarte pentru El, merita tot respectul si merita sa fie crezut pe cuvant.

extras din predica Parintelui Sofian Boghiu la Duminica Tomii

rostit vineri 23 martie 1990, seara la Utrenie

 Frati crestini,

Am sa va spun cateva lucruri despre Lazar. Inainte de asta am sa subliniez ca in Ierusalim, catre sfarsitul vietii Sale pamantesti, Mantuitorul a savarsit trei minuni mari, amintite de sfantul evanghelist Ioan, care au indarjit foarte mult pe dusmanii lui Iisus Hristos impotriva Lui. Minunile au fost asa: vindecarea orbului din nastere, vindecarea slabanogului de la Vitezda si invierea lui Lazar. Vedeau ca acest Iisus, profet sau invatator, cum ii spuneau ei, face niste minuni mari si dumnezeiesti, dar vroiau sa-L tagaduiasca. Cautau toate mijloacele sa dovedeasca ca nu El le-a facut, sau daca le-a facut, le-a facut cu puterea celui rau, cu puterea lui Belzebut. Cand a inviat insa pe Lazar, nu mai aveau ce sa spuna. Si atunci de necaz, de ciuda impotriva lui Iisus, cautau sa-l ucida si pe Lazar, ca nu cumva lumea care venea la Ierusalim in vremea aceea — erau sarbatorile Pastilor — sa se intalneasca cu Lazar, sa-l vada ca a inviat, sa spuna el cum a fost si cum a inviat si sa creada si mai multi in Iisus. Si spunea marele arhiereu, atunci, poporului, in sinedriul lor: „Voi nu stiti nimic. Acest Iisus atrage poporul la El. Vor veni romanii, vor ocupa tara aceasta si vom fi pierduti ca neam. De aceea trebuie sa-L pierdem pe acest Iisus” (Ioan 11,47:50.). Fara indoiala, si-au implinit planul, dar nu numai din cauza rautatii lor, ci pentru ca Dumnezeu insusi voise ca Iisus sa-Si dea viata pentru lumea intreaga, pentru popor.

Iisus inviaza cu adevarat pe Lazar din morti, indarjind si mai mult acest popor indaratnic si rau, si-Si urmeaza drumul Lui. Ca astazi, sambata aceasta a lui Lazar, maine are loc intrarea in Ierusalim — de fapt duminica, in mare alai. Dupa aceea Iisus intra in saptamana Patimilor.

Ascultand sfanta Evanghelie din seara aceasta, v-ati dat seama cine era acest Lazar: prietenul lui Iisus Hristos, el si cele doua surori ale lui, Marta si Maria. Iisus, cand avea putin ragaz sa iasa din cetatea in care au fost ucisi prorocii, Ierusalim, mergea la Betania. Betania este aproape de Ierusalim, trei kilometri numai. In aceasta familie Se simtea cu adevarat foarte bine, la acesti trei prieteni ai Lui. De data aceasta, Iisus Se afla undeva, cum s-a spus in Evanghelia sfantului Ioan, departe, pe langa Iordan. Si de acolo afla despre boala lui Lazar si dupa aceea despre moartea lui. Despre moartea lui, Iisus insusi spune apostolilor: „Lazar a adormit”. Ei credeau ca a adormit de oboseala. Iisus, vazand ca nu inteleg, le spune clar: „Lazar a murit… dar am sa ma duc sa-l scol”. Iisus socoteste moartea ca un somn si de aceea in limba greaca cimitirul se cheama kimitirion, adica loc de dormit, pentru ca mortii nostri care au murit de la inceputul lumii si pana acum, de fapt nu mor definitiv, deplin, ci adorm. Desi trupul acesta se desface, putrezeste, insa… ei adorm si vor invia in ziua cea de apoi. Se vor destepta, cum spune Iisus: „Ma duc sa-l destept“. Tot El, Iisus, va scula si pe ceilalti morti la sfarsitul veacurilor. continuare »

Frati crestini,

Ne aflam in sarbatoarea Bunei Vestiri, aceasta sarbatoare de primavara. S-a vorbit aseara despre aceasta sarbatoare si astazi la sfanta Liturghie si as vrea sa adaug si eu ceva in seara aceasta. Mai intai as vrea sa va spun ceva despre orasul Maicii Domnului, despre acel Nazaret al carui nume il stim din copilarie (…).

Mai intai, Tara sfanta, aceasta tara a lui Iisus si a profetilor este pe malul Mediteranei, intre Mediterana si Iordan. Are trei provincii: Iudeea, partea de sud, unde este Ierusalimul, Samaria, partea de mijloc si Galileea, partea de nord. in partea de nord, in susul acestei Galilei este muntele Carmei, in care sfantul proroc Ilie a adus jertfa sa faimoasa care nu se poate uita, intr-un moment de mare criza religioasa, in veacul al VIII-lea inainte de Hristos. Deci Carmelul, un podis muntos, cam asa cum este podisul Ardealului, care si iarna are iarba si flori, fiind aproape de Mediterana care trimite caldura ei binecuvantata si asupra acestei regiuni muntoase. Tot in aceasta Galileea, partea de nord a Palestinei, partea catre Iordania de astazi, deci catre rasarit, este marginita de Marea Galileii sau a Ghenizaretului, pe care Iisus si pescarii lui, sfintii apostoli, adeseori o strabateau in lung si in lat. Adeseori vedem pescarii, sfintii apostoli si ai lor, pescuind in aceasta mare care are foarte multi pesti. Si atunci ca si acum, barci strabat in toate sensurile aceasta mare a Galileii care este o mare limpede, insa cu foarte multi curenti, incat adeseori apa se misca, la cea mai usoara adiere a vantului se fac valuri marisoare. Daca este un vant mai puternic, valurile se ridica sus de tot. In acea noapte de neuitat, cand apostolii veneau de dincolo de mare, deci din Iordania de astazi, catre Capernaum, s-a starnit furtuna, incat s-au spaimantat ca se ineaca. Iisus dormea la carma. Si Il scoala pe Iisus: „Doamne, scoala, ajuta-ne, ca pierim”(Mat. 8:25; Mar. 4:38; Lc. 8:24)! Valurile aruncau apa in corabie. Aceasta este Marea Galileii sau Marea Ghenizaretului. In aceasta regiune, un fel de Bucovina a noastra, sunt mai multe orase; orasul principal este Nazaretul. Si mai este un oras, Cana, Cana Galileii, unde Iisus a facut prima minune, unde a schimbat apa in vin.

Nazaretul este un orasel destul de mare astazi. Pe vremea Mantuitorului era micut, era un sat. In cei doua mii de ani de crestinism, acest sat a crescut si are infatisarea unui oras. Este construit pe un fel de amfiteatru. Partea lui de sud este inalta; sus de tot sunt niste paduri care continua acest amfiteatru, incat toate casele de pe aceasta inaltime privesc catre rasarit si toate primesc soarele in fata lor in orice inceput de zi. De acolo de sus se vede in departare muntele Hermonului, de care aminteste psalmistul (Ps. 28:6; 41:8; 88:13; 132:3). Acest munte al Hermonului are aproape toata vremea zapada pe toata creasta lui alba: in mai am vazut zapada pe creasta lui. In acest oras Nazaret acum sunt si blocuri. Partea de sus se cheama Illit Nazaret si in partea de apus a Nazaretului sunt multi romani, insa evrei si rusi, refugiati acolo. In piata din Nazaret am intalnit multi evrei romani. Nu stiam cum sa ma descurc cu limba si aud vorbind romaneste! Sigur, bucuria mea si a oricarui roman. continuare »

In seara aceasta se lasa sec, iar de maine intram cu ajutorul lui Dumnezeu in perioada postului dinaintea sfintei Invieri. Cand cineva pleaca la drum lung se aprovizioneaza cu toate cele necesare, ca sa fie asigurat pe timpul calatoriei lui si sa nu aiba piedici sau neajunsuri in ceea ce are de gand sa savarseasca. Asa si noi, facem o lunga calatorie, desi ni se pare ca stam pe loc, fizic, insa facem o calatorie in duh, pe un drum care merge la deal, un drum obositor… Dealul catre care mergem este Golgota, acolo ne vom intalni cu Domnul Iisus – Iisus care merge cu crucea in spate, plin de rani, plin de sange, mereu blestemat si injurat, El, care dezleaga si ridica pacatele lumii. Catre acest deal, catre aceasta culme a nevointelor incepem sa urcam, de maine dimineata, pe calea sfantului si marelui Post.

Ce este postul? Postul inseamna in primul rand infranare. Va atrag atentia asupra acestui lucru: daca mananci o mancare foarte buna de post si mananci bine, ai incalcat postul. De exemplu, o mancare de cartofi, dar bine unsa cu ulei de cel bun si gatita cu gust, face ca postul sa fie zadarnic.

De asemenea, va atag atentia ca cel ce posteste de bucate, posteste zadarnic daca postul lui nu este insotit si de postul celalalt, sufletesc: postul de rele. Postul de rele, postul de pacate este obligatoriu, mai ales postul gurii. De pilda, daca barfesti, chiar daca nu mananci nimic, tot in iad te duci. Cine osandeste pe altul, acela e mai vinovat decat cel care nu posteste, pentru ca intra in drepturile lui Dumnezeu. De aceea Parintii ne indeamna mai ales la acest post al gurii, cum spune psalmistul: “Pune, Doamne, paza gurii mele” (Ps. 140, 3). O vorba odata spusa, nu mai poti fi stapan pe ea. Zboara de la tine si este mereu comentata si rastalmacita in toate chipurile. De aceea, tine-ti-o in loc, mai ales cand e vorba de un cuvant rau. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca de asta snt dintii si buzele in fata limbii, ca doar-doar vom putea infrana aceasta limba si Doamne, Doamne, cat venin si cat viclesug stie ea sa verse de multe ori. Citit in seara asta epistola sfantului Iacov, sa vedeti ce ne indeamna el sa facem ca sa ne tinem in frau limba plina de rautate. Limba clevetitoare pe multi a lipsit de plata ostenelilor lor – e bine sa nu uitati asta.

Tot asa gandurile, imaginile, aducerile aminte de pacat, toate acestea ataca postul si-l strica. Asa ca va indemn sa fiti foarte atenti si la postul simturilor, adica sa inchidem toate usile prin care poate intra pacatul in noi, pentru ca acesta este rostul postului, frati crestini: sa inchidem usile prin care intra pacatul, sa starpim adica tot raul din noi. continuare »

Intru aceasta zi, pomenire a Marilor Sfinti Mucenici, a celor ce s-au nevoit si s-au savarsit pentru Hristos intru temnitele comuniste ale veacurilor de pre urma.

Savarsitu-s-au acestia in cele mai cumplite chinuri, pre carile satana le-a nascocit si le-a lucrat prin slabanogeala sufletului omenesc de-a lungul veacurilor. Cercati precum lamurit argintul se cearca, intru cumplitul foc al iadului suferit-au temnita grea, foame, frig, prigoane de tot felul, zdrobire sufleteasca si sangeroase batai preste puterea cea fireasca si omeneasca, umilinta, ingrozire, insingurare, boli si nenumarate alte napastuiri. Intre acestia stralucit-a cel cu bun nume numit Sfant al Inchisorilor Valeriu Gafencu, dara si altii precum Constantin Oprisan, Gheorghe Jimboiu, Mircea Vulcanescu si multi, multi altii cari s’au savarsit de oameni nestiuti, dara de Dumnezeu aflati. Iara Sfintele lor Moaste aruncate de catre prigonitori s-au facut, fara nume, fara de cruce si fara de mormant fiind, intru apropierea locurilor de suferinta, adeca cel al inchisorilor de la Pitesti, Aiud, Gherla, Canal, Targu Ocna, Jilava, Rimnicu-Sarat si multe altele in carile acesti slaviti, cea de-Dumnezeu-revelata credinta o au descoperit si nenumaratele cercari ale vrajmasului desavarsit le-au biruit. Iara astazi, sangele acestora striga cu mare glas chemand la pocainta intreg norodul romanesc, cel dintru temnita mare a vicleanului nou veac, cea a uraciunii pustiirii, despre carea Insusi Mantuitoriul a cuvantat, carora slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieste si mantuieste pre noi. Amin.

Parintele Justin ne vorbeste despre importanta zilei de 14 mai – Praznicul Mucenicilor si Marturisitorilor din temnitele comuniste

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ZYhqt6wK88Y]

Descarcati

Slujba Sfintilor Inchisorilor, Acatistul Sfintilor Inchisorilor

Acatistul Sfantului Valeriu Gafencu,

cartea Din temnite spre sinaxare

Canonul si Acatistul Marturisitorilor Romani din inchisori (Audio)

1din4.mp3 (9.60 MB)
2din4.mp3 (12.48 MB)
3din4.mp3 (37.75 MB)
4din4.mp3 (14.03 MB)

Urmariti si:

Parintele Justin Parvu ne vorbeste despre ziua de 14 mai 1948

Emisiunea TVR despre sfinţii închisorilor

Pr. Sofian BOGHIU – Rugaciunile celor din inchisori

Minuni ale sfintilor martiri din Aiud