O scrisoare deschisă-catapultă către Patriarhul ecumenic a fost trimisă din partea comunităților grec-ortodoxe din America, în care susțin că patriarhul Bartolomeu smintește plinătatea Bisericii și că acțiunile lui sunt împotriva Sfintelor Canoane.

            Urmează textul scrisorii:

Scrisoare deschisă către Patriarhul ecumenic din partea comunităților grec-ortodoxe din America

            Preafericite,

            Suntem mădulare neînsemnate și smerite ale Bisericii Ortodoxe Sobornicești, iar Preafericirea Voastră sunteți Patriarhul ecumenic. Sunteți Părintele nostru duhovnicesc, iar noi suntem fiii duhovnicești ai Preafericirii Voastre. Așa cum nu este cu putință ca fiii firești ai unui părinte să fie indiferenți, văzând pe tată lor că întreține legături extraconjugale, ilegale, cu femei străine, înșelând pe mama lor și că în fiecare noapte se întoarce acasă beat, tot astfel și noi, este cu neputință să rămânem indiferenți, văzându-Vă pe Preafericirea Voastră stând în locul cel dintâi și întreținând legături ilegale și interzise de Biserică cu tot felul de reuniuni eretice, că vă rugați împreună cu reprezentații lor nepocăiți – chiar și cu preotese și episcopese ale ramurilor protestante extreme, care binecuvintează căsătorii între homosexuali și susțin public mișcarea mondială homosexuală -, că disprețuiți dumnezeieștile și Sfintele Canoane Apostolice și ale Sinoadelor Ecumenice, că prevestiți abrogarea panortodoxă a tuturor Canoanele pe care le considerați piedică pentru menținerea acestor legături ilegale și, în general, că vă purtați ca unul amețit de dulcele și amețitorul vin al înaltei vrednicii și al stăpânirii arhierești, răsturnând Sfinte Canoane și tradiții, mutând și modificând „hotare veșnice pe care le-au pus” insuflații de Dumnezeu Apostoli și purtătorii de Dumnezeu Părinți, smintind peste măsură plinătatea evlavioasă a Bisericii și pricinuind vătămare nemăsurată Trupului ei divino-uman.

            Nădăjduim ca tonul mustrător al prezentei să nu fie răstălmăcit. Mustrarea este absolut necesară în societatea umană și mai ales în Biserică. Cuvântul lui Dumnezeu nu numai că îngăduie mustrarea, dar o și impune (Lev. 19, 17; Pilde 9, 8; 10, 10; Efeseni 5, 11; I Tim. 5, 20; II Tim. 4, 2 și altele), numai să se facă cu dragoste, din criterii curate și sincere, fără răutate și patimă, întotdeauna cu intenția îndreptării nedreptăților și cu scopul mântuirii sufletelor. Dumnezeu, așa cum cunoașteți, a dat glas omenesc unui măgar, ca să-l mustre pe proorocul Valaam pentru purtarea sa potrivnică voii dumnezeiești, iar Domnul nostru Iisus Hristos le-a spus fariseilor că, dacă oamenii vor tăcea și vor ascunde adevărul, „pietrele vor striga”. Noi, Preafericite, ca mădulare credincioase ale Bisericii, avem conștiința că suntem mai presus și decât măgarul lui Valaam și decât pietrele neînsuflețite și avem dreptul să pronunțăm cuvânt mustrător, chiar dacă el se adresează Patriarhului ecumenic. continuare »

Scrisoarea Sinaxei Clericilor si Monahilor catre Sfantul Sinod al Bisericii Greciei

8 octombrie 2009

Catre Respectabila Ierarhie a Bisericii Greciei

Preafericite, Inaltpreasfintiti si Sfinti Arhierei,

In ultimele zile, datorita apropiatei Adunari din Cipru a plenului Comisiei Mixte pentru Dialogul Teologic dintre ortodocsi si romano-catolici, se pregateste din partea Patriarhiei Ecumenice o incercare de ponegrire, de calomniere, de intimidare si reducere la tacere a tuturor acelora care si-au exprimat in ultima perioada impotrivirea la deschiderile ecumeniste actuale si la demersul Dialogului Teologic. Aceasta incercare a luat o expresie oficiala in doua scrisori: una a Sanctitatii Sale, Patriarhul ecumenic, kir Bartolomeu, catre Preafericitul Arhiepiscop al Atenei si a toata Grecia, kir Ieronim, si una a Inaltpreasfintitului Mitropolit Ioan de Pergam catre toti Inaltpreasfintitii Mitropoliti ai Bisericii Greciei. In ambele scrisori se observa elemente ale unei tactici de interventie si de imixtiune in problemele interne ale Bisericii Greciei, de dezorientare si de raportare selectiva la fapte si hotarari, precum si o totala lipsa de argumente si de motive intemeiate. Din stilul si continutul scrisorilor reiese desconsiderarea Bisericii Greciei, a Inaltpreasfintitilor Mitropoliti ai Ei, a clericilor si monahilor Ei, a profesorilor Ei de Teologie si a poporului Ei credincios. Pe toti acestia ii considera vinovati de „tendinte zelotiste”, dispozitie schismatica, lipsa de informare, „neglijenta”, „nerespectare a hotararilor sinodale”, „patima, fanatism sau mania auto-afirmarii”. Este binecunoscuta tactica afurisirilor si a condamnarii publice, care nu intelege a acorda dreptul la replica, e incapabila a accepta o alta opinie si desfiinteaza pe oricine ar incerca sa o emita. Aceasta tactica, care se rezuma la convingeri cu forta, la conducere, calauzire, impunere totalitare si la sclavie bisericeasca. Este evidenta dispozitia celor doi inalti demnitari de a interveni in problemele interne ale Bisericii Greciei. Prin catalogari si sugestii necuvenite, prin santaje si amenintari indirecte se incearca conducerea si manipularea ierarhilor si urzirea artificiala a hotararii lor. Biserica Greciei este chemata, in felul acesta, sa-i condamne in esenta pe propriii Ei episcopi, pe clericii Ei, pe monahii Ei si pe poporul Ei credincios, care au semnat si continua sa semneze „Marturisirea de Credinta impotriva Ecumenismului”, de vreme ce, conform Patriarhul Ecumenic, „necondamnand, dar acceptand prin tacere… creeaza problematizare (neliniste) nu doar turmei Ei, ci si celorlalte Biserici Ortodoxe care sunt in comuniune cu Ea”.

Daca Biserica Constantinopolului ar fi avut o turma sensibila la evenimentele ecumeniste, ar fi infruntat aceleasi nelinisti si aceleasi bune problematizari. Biserica traditionala a Greciei nu numai ca nu creeaza probleme comuniunii cu celelalte Biserici Ortodoxe, ci tocmai pe Ea si pe fortele Ei teologice sanatoase si viguroase se sprijina intotdeauna fratii nostri de aceeasi credinta, dupa cum s-a putut observa si din larga primire interortodoxa a „Marturisirii”. Si ne intrebam cu durere in suflet, daca Patriarhul Ecumenic a luat in calcul vreodata nu doar problematizarea, ci durerea profunda, deznadejnea si marea sminteala pe care o provoaca el insusi turmei ortodoxe prin partasia cu ereticii. Textul „Marturisirii de Credinta” este criticat pentru ca, chipurile, in el „exista samanta schismei”. Si ne intrebam: cum prezinta cu atata usurinta drept schismatice cele proprii credintei noastre? Sunt schismatici Sfintii si Parintii Bisericii noastre, care au legiuit si au dogmatizat Adevarul si scumpatatea Credintei noastre Ortodoxe? Nu cumva aceasta confirma inadmisibila teza mai veche a Patriarhului, conform careia stramosii nostri, care ne-au lasat ca mostenire schisma, au fost victimele nefericite ale sarpelui-incepatorul rautatii si se afla deja in mainile lui Dumnezeu, Dreptul Judecator? (Επίσκεψις, 30.11.1998). In ambele scrisori se invoca continuu hotararile panortodoxe referitoare la continuarea Dialogului Teologic cu eterodocsii. Aceste hotarari nu au fost puse la indoiala niciodata de catre cei ce critica ecumenismul, cu toate ca, desigur, ele nu constituie o descoperire divina si nici nu au o putere mai mare decat hotararile Sinoadelor Ecumenice si decat invatatura si constiinta dogmatica a Bisericii. Critica exercitata se refera in principal la deschiderile, actiunile si textele care nu s-au facut in baza vreunei hotarari panortodoxe si nu au fost girate sinodal niciodata, ci, dimpotriva, au fost intampinate negativ de partea ortodoxa. Este vorba despre punerea in practica si acceptarea de facto a panereziei ecumenismului.

In scrisoarea sa catre Preafericitul Kir Ieronim, Patriarhul Ecumenic sustine: „contactele cu eterodocsii sunt aprobate prin hotarari sinodale de catre toate Bisericile Ortodoxe“. Noi punem intrebarea:
Care hotarari sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au aprobat participarea Patriarhului Ecumenic la liturghiile catolice de la Vatican?
Care hotarari sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au aprobat participarea ereziarhului Papa la Dumnezeiasca Liturghie ortodoxa si schimbarea sarutului liturgic cu Patriarhul Ecumenic? Care hotarari sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au aprobat participarea la rugaciunile in comun si la actele de cult cu eterodocsii?
Care hotarari sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au facut acceptabile pentru partea ortodoxa teoriile eretice ale ramurilor, Bisericilor surori, celor doi plamani, a acceptarii botezului eterodocsilor?
Care hotarari sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au recunoscut Vaticanul drept Biserica si pe Papa drept episcop canonic, coresponsabil pentru pastorirea crestinilor?

Invocarea insistenta a hotararilor sinodale si fetisizarea lor face cu totul lipsita de credibilitate argumentatia celor doua scrisori, de vreme ce – dupa cum se dovedeste, multitudinea acestor actiuni ale lor au fost realizate in lipsa, peste sau chiar contra unor hotarari sinodale. Semnalam, de asemenea, cunoscuta tactica a liniei duble de plutire. O linie foarte ortodoxa in cadrul Conferintelor Panortodoxe si in calatoriile prin Mitropoliile Greciei si in Sfantul Munte si o alta linie ecumenista in contactele cu eterodocsii. Nu ceea ce este da, da si ceea ce este nu, nu; ci uneori da, alteori nu. De pilda, hotararile celei de a III-a Conferinte Panortodoxe Presinodala (1986) pe care o invoca Patriarhul Ecumenic, au fost incalcate in mod repetat intr-un asemenea masura, incat de-acum ele constituie o litera goala. Mentionam ca pe un exemplu semnificativ textul final al celei de-a IX-a Adunari Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor de la Porto Alegre, care a fost semnat in comun si cu reprezentantii ortodocsi si in care se declara ca „marturisim Biserica cea Una, Sfanta, Universala si Apostolica, dupa cum este marturisita Ea de catre Simbolul niceo-constantinopolitan (381). Orice biserica (nota: care participa in Consiliul Mondial al Bisericilor) este Biserica Universala, si nu doar o parte a Ei. Fiecare biserica este Biserica Universala, dar nu in integralitatea ei. Fiecare biserica isi desavarseste universalitatea ei, atunci cand este in comuniune cu celelalte biserici” (Porto Alegre, februarie 2006). In tot ceea ce priveste Dialogul Teologic Bilateral cu romano-catolicii din cadrul Comisiei Mixte Internationale pentru Dialogul Teologic, este evidenta abaterea de la hotararile si angajamentele panortodoxe.

Este semnificativ faptul ca memoriile Intaistatatorilor ortodocsi pe care le invoca doar selectiv Inaltpreasfintitul Mitropolit de Pergam, pun ca si conditie prealabila pentru continuarea Dialogului si schimbarea tematologiei lui, condamnarea anterioara, in esenta, a Uniatiei. Desigur, problema Uniatiei nu a fost dezbatuta nici la Belgrad in 2004, nici la Ravenna in 2007, in cadrul respectivelor intruniri ale Comisiei Mixte pentru Dialogul Teologic. Mai mult, in Textul de la Ravenna se face o delimitare indirecta, dar foarte evidenta, intre tema Uniatiei si ceea ce se dezbate in faza prezenta a Dialogului. Textul de la Ravenna mentioneaza: „Din anul 1990 pana in anul 2000, tema principala care a fost dezbatuta de Comisie a fost cea a „Uniatiei” (Textul de la Balamand din 1993, Baltimore, 2000), tema pe care o vom examina mai departe in viitorul apropiat. In prezent, depasim aceasta tema care s-a expus la sfarsitul Textului de la Valaam si studiem teme referitoare la comuniunea bisericeasca, sinodalitate si autoritate”. Lasam la o parte inadmisibila si provocatoarea trecere sub tacere si absenta la Ravenna a condamnarii Uniatiei prin hotararea plenului la Freising (Monaco, 1990), care dovedeste cat de lipsiti de credibilitate sunt reprezentantii Vaticanului la Dialog, pentru ca unele hotarari sunt acceptate, iar altele sunt respinse tragand – conform zicalei –  spuza pe turta lor. Afirmatia ca tema Uniatiei se va dezbate in curand, in cadrul dezbaterii temei referitoare la primatul papal, este un pretext si un subterfugiu al Mitropolitului de Pergam.

Tema Uniatiei se parea ca s-a definitivat prin hotararea de la Freising (Monaco), unde ortodocsii si romano-catolicii au semnat condamnarea Uniatiei. Ar trebui sa se rusineze si nu sa ridice tonul cei care au umilit Ortodoxia la Balamand, in Liban (1993), unde, in absenta a sase Biserici Autocefale, Ierusalim, Serbia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Cehoslovacia, am fost atrasi spre o noua si inutila dezbatere despre Uniatie, prin care, la pretentia Vaticanului, am anulat hotararea de la Monaco (1990), am disculpat Uniatia si, ceea ce este mai rau, am mers mai departe spre cedari serioase in temele credintei; am egalizat acolo eclesiologic „Biserica Romano-Catolica” cu cea Ortodoxa, negand ca Biserica Ortodoxa este cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica. Singur acest lucru ar fi trebuit sa astupe gura si sa intepeneasca condeiul celor care indraznesc sa vorbeasca despre respectarea hotararilor sinodale, hotarari pe care le-au incalcat sistematic. Mai mult, continuam sa acceptam Uniatia ca partener co-vorbitor in cadrul Dialogului.

In ceea ce priveste Textul de la Ravenna, care a primit critici foarte dure din partea ortodoxa, deoarece cedeaza eclesiologia ortodoxa ereticilor, nici pana astazi nu a existat nici macar o dezbatere, informare, hotarare sau aprobare la nivel sinodal din partea Bisericii Greciei.
La ce hotarari panortodoxe se refera cei doi demnitari, cand nu exista nici macar aprobari sinodale ale Bisericii Greciei referitoare la cele zece texte ale intrunirilor anterioare ale Comisiei Mixte?
Cum se va duce trimisul sinodal al Bisericii Greciei sa participe la redactarea noului Text al Comisiei, cand nu a fost aprobat sinodal cel anterior, care desigur constituie si baza Dialogului prezent?
Ce credibilitate poate sa aiba un astfel de Dialog (sub co-presedentia Inaltpreasfintitului Mitropolit de Pergam), cand el este indiferent fata de aprobarea sinodala a concluziilor lui de catre Bisericile Ortodoxe Locale care participa la el?
De ce protesteaza impotriva „Marturisirii de Credinta impotriva ecumenismului”, care constituie o participare sinodala a pleromei Bisericii, pe care ar fi trebuit sa o caute, nu sa o afuriseasca ?

Aceasta nu inseamna eclesiologie ortodoxa, ci ierokratia (sfanta autoritate) papala. Aceasta ierocratica „autoritate si aprobare a hotararilor sinodale” o apara Mitropolitul de Pergam si acesta este „provocarea eclesiologica” pentru care se nelinisteste?
Intrebarea ce urmeaza este intr-adevar necrutatoare. Insa nu asa cum o perverteste Mitropolitul de Pergam incheindu-si scrisoarea, in care se intreaba daca „Exista Ortodoxie si dogme ale credintei in afara hotararilor sinodale?”, ci la modul in care aceasta este valabila in realitate. Adica: Exista hotarari sinodale in afara Ortodoxiei si a dogmelor credintei?

Aceasta este adevarata provocare: pazirea Adevarului si a scumpatatii Neprihanitei noastre Credinte Ortodoxe, exprimate sinodal de catre Preasfanta noastra Biserica in cadrul functionalitatii Ei neimpiedicate de Biserica Ortodoxa Locala Autocefala. Aceasta provocare nu vom inceta, prin harul lui Dumnezeu, a o apara si a o pazi neafectati si ramanand inflexibili in fata intimidarilor, amenintarilor si santajelor. Problematizarea celor doi Inalti epistolografi este neintemeiata. Eclesiologia ortodoxa este atacata de tendinte ierocratice, care ignora pleroma Bisericii din dispret fata de Predania ierocanonica si patristica, dupa cum a fost ea definita si formulata in cadrul Sinoadelor Ecumenice si Locale cu privire la pozitia noastra in fata ereticilor, dar si de implicarea puternica si nelimitata, relativ recenta, in problemele Bisericii Autocefale a Greciei.

Cu incredere in respectabila Ierarhie a Bisericii noastre, rugam filial pe Preafericitul Arhiepiscop si pe Inaltpreasfintitii Arhipastorii nostri sa hotarasca si sa se pozitioneze sinodal, prin luminarea Sfantului Duh, si sa odihneasca in Hristos turma lor, care se nelinisteste de lipsa de informare, asteptand glasul Mamei ei, Biserica.

Cu profund respect, Sinaxa Clericilor si Monahilor
Arhimandritul Markos Manolis, Intaistatatorul duhovnicesc al „Uniunii Ortodoxe Panelenice”
Arhimandritul Hrisostomos Pihos, Egumenul Sfintei Manastiri Longobarda
Arhimandritul Athanasios Anastasiou, Egumenul Sfintei Manastiri Marea Meteora
Arhimandritul Maximos Karavas, Egumenul Sfintei Manastiri a Sfintei Paraschevi din Milohorios-Ptolemaida
Arhimandritul Theoklitos Volkas, Egumenul Sfintei Sihastrii a Sfantului Arsenie Capadocianul, Halkidiki
Arhimandritul Grigorios Hatzinikolau, Egumenul Sfintei Manastiri a Sfintei Treimi din Ano Gatzeas, Volos
Arhimandritul Sarantis Sarantos, preot slujitor la Sfanta Biserica a Adormirii Nascatoarei de Dumnezeu din Amarousios, Attika
Protopresbiterul Gheorghios Metallinos, profesor emerit al Facultatii de Teologie din cadrul Universitatii din Atena
Protopresbiterul Theodoros Zisis, profesor emerit al Facultatii de Teologie din cadrul Universitatii din Tesalonic
Batranul Ieromonah Evstratios Lavriotul
Presbiterul Anastasios Gotsopulos, preot slujitor la Sfanta Biserica a Sfantului Nicolae din Patra.

Traducere din greaca: Ierom. Fotie, https://orthodoxia-pateriki.blogspot.com via Presa ortodoxa de limba greaca