Marţi 22 sept. 2015 – P.S. Visarion a săvârşit slujba de punere a pietrei de temelie la biserica cu hramul “Soborul Sfinţilor Apostoli” de la Schitul Periprava. Pe acel loc a funcționat în perioada comunistă un lagăr de concentrare, unde și-au pierdut viața 124 oameni,  intre 1958 si 1963. Pentru pomenirea lor, Părintele Justin, la rându-i închis în acest lagăr între 1960 și 1964, din 2012 a făcut demersuri pentru ridicarea unei mănăstiri de călugări. Cu voia Domnului, acest lucru s-a înfăptuit, deși au fost multe controverse cu un proprietar străin de pensiune aflat în incinta fostului lagăr, ce nu dorea “să bată clopotele” și să-i deranjeze turiștii.

La începutul anilor ’50 Periprava a funcționat ca secție a Formațiunii Chilia, devenind la 1 iulie 1957 o unitate penitenciară de sine stătătoare (Formațiunea 0830).

Scopul oficial al înființării coloniei a fost construirea unui dig pe o lungime de 16,5 km între localitățile Periprava și Sfiștofca pentru a proteja de inundații terenurile care urmau să fie defrișate de stuf și desțelenite în vederea utilizării lor ca suprafețe agricole.

De asemenea, se avea în vedere și înălțarea șoselei din comuna Periprava pe o distanță de mai mulți kilometri. Astfel, începând cu 1959, în zonă au fost aduși inclusiv mii de deținuți politici, care au devenit majoritari în colonie până în 1964, când au fost aplicate grațierile colective.

“Scopul nedeclarat și subînțeles al transferurilor de deținuți a fost exploatarea brutală a muncii acestora și supunerea lor la un regim cu valențe de exterminare. Condițiile nefavorabile din perioada în care unitatea a funcționat ca formațiune independentă au dus la decesul a cel puțin 124 de deținuți, identificați nominal, în majoritate politici, dar și de drept comun”

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a făcut public  raportul arheologic privind investigațiile de teren de la fosta colonie de muncă de la Periprava. Diagnosticul arheologic confirmă existența unei gropi comune cu rămășițe umane aparținând unor victime de la colonia de muncă.
“În urma investigațiilor întreprinse în septembrie 2013, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) la Periprava (jud. Tulcea) a identificat un loc de înhumare a deținuților decedați în perioada 1958-1963 în colonia de muncă Periprava. Locul de înhumare se află în perimetrul actualului cimitir al localității, într-o zonă lipsită de morminte ale comunității locale de ruși lipoveni. Săpăturile arheologice au acoperit un areal circa 700 mp, fiind identificate rămășițe umane aparținând unor defuncți depuși în modalități diferite, înhumați în mai multe perioade. continuare »

Avem informații că la Periprava s-au încheiat săpăturile în urma cărora s-au descoperit osemintele celor martirizați în colonia de muncă din perioada comunistă. Gropile comune au fost acoperite, în grabă, arătând ca și până înainte de săpături, fără ca sufletele celor îngropați să se bucure de o reînhumare creștinească. Care a fost scopul dezgropării lor? Să fie doar pentru condamnarea cu tam-tam a câtorva torționari șefi? Și asta ca să fie închisă gura celor care încă mai cer condamnarea reală a comunismului? Sau poate și de frica cinstirii unor noi sfinți ai închisorilor?

Se spune că la nivelul țării, în gropile comune de pe lângă lagărele comuniste ar fi în jur de 100. 000 de victime, îngropate pe ascuns, fără judecată și care așteaptă un gest de recunoștință și o slujbă de înmormântare, cum se cuvine fiecărui creștin. Mai importantă este cinstirea acestor martiri ai neamului decât vânătoarea de torționari octogenari, care până acum au huzurit pe bani mulți ai statului. Constatăm cu durere că statul şi-a făcut datoria, dar biserica încă mai are reţineri.

Preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Andrei Muraru, a declarat că o groapă comună a fost identificată la Periprava. În respectiva groapă se presupune că au fost înhumaţi foşti deţinuţi politici de la colonia de muncă, fiind identificate deja câteva schelete care au fost deshumate.

În zona coloniei au fost descoperite, în ultimele zile, gropi comune pline cu oseminte ale foştilor deţinuţi politici.

„Există indicii serioase că a fost identificată o groapă comună, în care se presupune că au fost înhumaţi foşti deţinuţi politici care au decedat la colonia de muncă de la Periprava. Această operaţiune a fost începută luni şi se desfăşoară pe parcursul întregii săptămâni. Există deja câteva schelete care au fost deshumate şi pentru care există toate indiciile că aparţin Coloniei de muncă de la Periprava”, a spus preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Andrei Muraru.

Institutul a solicitat, miercuri, Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie începerea urmăririi penale a lui Ion Ficior, fost comandant al Coloniei de muncă Periprava, pentru genocid. continuare »

O VIATA DE MARTIR

Parintele Ilie s-a nascut pe 6 Decembrie 1909 in satul Crapaturile, judetul Valcea, din parinti binecredinciosi. Isi doreste de mic copil sa-i slujeasca lui Dumnezeu si astfel, in 1934, termina Facultatea de Teologie din Bucuresti, si la putin timp dupa aceea este hirotonit.

Slujirea preoteasca i-a adus multe satisfactii duhovnicesti. Pentru marturisirea lui Hristos, a fost ca un ghimpe pentru regimul ateu al veacului trecut si, din acest motiv, a avut mult de suferit. Aceasta nu l-a impiedicat deloc in propovaduirea Cuvantului Adevarului, caci el mai mult se temea de Dumnezeu decat de oameni.
A suferit pentru biserica si neamul sau, pe care l-a iubit, ducandu-si crucea grea prin inchisori, asemenea parintelui Dumitru Staniloaie, a ieroschimonahului Daniil (Sandu) Tudor mort la inchisoarea Aiud, a preotului Dimitrie Bejan, a protosingherilor Nicodim Mandita, Arsenie Boca, Benedict Ghius, tanarului Constantin Oprisan mort la inchisoarea Pitesti,
Valeriu Gafencu si a multor altora. A fost arestat in anul 1952 pentru apartenenta la Miscarea Legionara si dus in judetul Constanta, la coloniile Gales si Peninsula. In 1954 este eliberat, iar din 1959 pana in 1964,este arestat si condamnat la munca silnica in Delta, la Periprava, unde-l intalneste pe parintele Iustin Parvu. Acolo s-au petrecut fapte demne de vietile sfintilor.
Dupa ce a fost eliberat, se stabileste fortat la Bolintin, unde lucreaza ca zidar. Intre anii 1965-1970, parintele Ilie a slujit intr-o parohie din judetul Teleorman, iar in 1970, este transferat in judetul Ilfov la Cucuruz, unde, in Ianuarie 1978, este pensionat.
Suferintele din timpul vietii I-au afectat foarte mult sanatatea si din acest motiv isi petrece sfarsitul vietii in spital, unde a spus ca, daca nu va muri pana la 22 Iulie, va mai trai inca 2 ani.
Dupa cum a spus, parintele Ilie trece la cele vesnice exact la 22 Iulie, acelasi an (1983).Tot atunci, a mai spus ca, daca sotia sa va inceta din viata peste 15 ani, sa fie ingropata langa el, ceea ce s-a implinit.

Pe 22 Septembrie 1998, la inmormantarea sotiei parintelui Ilie, cei prezenti s-au aflat in fata unui fapt neasteptat: trupul parintelui era neputrezit, uscat si placut mirositor.

La aflarea sfintelor moaste, fiica parintelui Ilie, Maria Sabina Spirache, singurul urmas inca in viata, sesizeaza descoperirea Arhiepiscopiei Bucurestilor, care primeste cu bucurie aceasta veste.
Cateva luni mai tarziu, pe postul national de televiziune, se difuzeaza filmul documentar Semne, realizat de regizorul Cornel Ciomazga, in care este prezentata descoperirea. continuare »