Pilda aceasta numai Dumnezeu o putea spune; caci limba omeneasca nicicand n-a putut cuprinde in mai putine cuvinte, mai simplu si mai profund toata tragedia omului, peste care El revarsa un ocean de iubire si intelepciune. Toti ne recunoastem in acest fiu risipitor, cazut de la cinstea de fiu al lui Dumnezeu, pana la „rangul” unui porcar decazut si cu sufletul in zdrente.
Tatal i-a respectat partea de avere, desi o avea in dar. I-a respectat darul libertatii, in baza caruia omul poate sui nebanuitele trepte ale desavarsirii, dar poate cobori si pana la cea mai grozava desfigurare morala.
„Cina cea de taina” – cel mai cunoscut tablou din Renastere – a fost lucrat de Leonardo da Vinci in vreme de 12 ani. A cautat mult un model pentru Iisus. In sfarsit l-a gasit intr-un tanar, frumos la chip, bun, bland, cu suflet mare si radiind de dragoste, un vrednic urmas al lui Iisus. L-a zugravit deci la locul de cinste. Pe ceilalti apostoli i-a gasit mai usor afara de Iuda. Acesta trebuia sa exprime – daca nu chiar sa fie – modelul neincrederii, veninul invidiei, incremenirea ingustimii, rautatea si tradarea.
Aproape se implineau cei 12 ani de cand incepuse tabloul, cand iata ca gaseste la Milano un om, care corespundea intocmai vederilor lui Leonardo. Il plateste ca model si-l aduce in trapeza manastirii, unde zugravea „Cina cea de taina”. Era model de Iuda: intunecat la chip, deci si la suflet, brazdat de patimi, vulcan de ura si de necredinta. Pictura se apropia de sfarsit. In sufletul lui „Iuda” se petrecea o framantare cumplita; cand, deodata, opreste pictorul si-i spune: „Tot eu am fost model si acum 12 ani, cand zugraveai pe Iisus !” Leonardo a strigat speriat: „Tu, esti acelasi?!” continuare »