Vasilică Militaru, reprezentantul Asociaţiei Neamul Românesc, a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău o plângere penală în care îl acuză pe Patriarhul Daniel şi pe membrii Sinodului BOR de concepţii rasiste şi xenofobe, care sunt prezentate în Biblie, scrie Mediafax. În replică, BOR consideră plângerea “o aberaţie”, pe care nu o va lua în considerare.
Plângerea cu pricina a fost trimisă și la agențiile de presă, fiind preluată de mai multe publicații online, chiar dacă textul este de-a dreptul patologic, în termeni teologici explicându-se ca un efect al demonizării unui om care până de curând se considera “teolog” și “preot”. Iar presa aservită ocultei are acum muniție nouă, căci pusese de câteva zile tunurile pe Biserică pentru că sprijină referendumul pentru căsătorie, sau cum îl numesc mai nou, “referendumul PSD”.
Iată cum își explică gestul hulitorul de Sfinți, Vasile Militaru:
Nu este vorba despre nemulţumirea mea, este vorba despre aplicarea legii în România. Atât timp cât legea a stabilit în mod clar şi explicit interzicerea şi condamnarea promovării în public a ideilor rasiste şi xenofobe, precum şi violenţa pe motive etnice şi rasiale sau religioase, descoperim texte biblice care conţin asemenea idei în care se prezintă explicit crime săvârşite de către sfinţi, proroci, respectiv Moise şi Ilie. (…) Aceştia sunt proslăviţi în mod special de Biserica Ortodoxă Română prin rugăciuni speciale şi sărbătorirea lor’, a declarat, autorul plângerii.
Biblia, dar şi celelalte cărţi religioase, ar trebui să conţină o atenţionare înaintea textelor care descriu acţiuni violente. Nu se pune problema a scoate textele Bibliei. Este un demers prea radical. Conform altor precizări făcute în sensul acestei legi, instituţiile statului român au recomandat ca în astfel de situaţie, respectivele texte care conţin astfel de crime să conţină o atenţionare care să prevină cititorul că acolo se poate întâlni cu un Dumnezeu care comandă crime şi un executant ca Moise, care ucide copii. (…) Vi se pare normal astfel de texte? Dacă justiţia românească va stabili că este normal, eu mă supun hotărârii. Eu nu condamn pe nimeni. Eu am supus justiţiei un aspect care afectează grav moralitatea copiilor noştri, pentru că ei învaţă la orele de religie că Biblia este o învăţătură scrisă sub inspiraţia Duhului Sfânt şi e cuvântul lui Dumnezeu‘, a mai precizat Militaru.
Patriarhul Daniel promovează personalitatea criminală’ a unor sfinţi: Plângerea e depusă pe numele făptuitorului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi membrii Sfântului Sinod ai Bisericii Ortodoxe Române care aprobă tipărirea Bibliei cu aceste texte, aprobă publicarea calendarului creştin ortodox care conţine cinstirea unor sfinţi criminali. (…) Am rămas stupefiat când am descoperit că Patriarhul Daniel a elogiat public personalitatea acestui criminal care a omorât prin înjunghiere 450 de oameni. (…) Criminalul acesta este Sfântul Ilie’.
Răspunsul Patriarhiei:
Acest domn care nu este nici teolog autentic şi nici preot, este un inginer care se recomandă că a studiat teologia, se ceartă cu Sfânta Scriptură, se ceartă cu Biblia şi cu cărţile din Vechiul Testament, cu profeţii biblici, pe care îi acuză la incitare la violenţă. (..) Îl acuză pe Patriarhul Daniel şi pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Române că fac trimitere, din când în când, ca orice teolog creştin, la cărţile din Vechiul Testament şi la exemplele din Biblie, pe care le consideră nepotrivite şi pline de mesaje violente. Acesta spune că inclusiv în manualele de religie s-ar fi strecurat uneori asemenea texte. Dumnealui are o problemă de înţelegere a realităţii şi nu poate discuta despre Sfânta Scriptură care este cartea fundamentală atât pentru catolicism, cât şi pentru tot creştinismul universal. Eu nu iau în serios o asemenea plângere şi nici un judecător evident nu va da curs unei plângeri care îi priveşte pe profeţii Vechiului Testament‘, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu.
Totodată, Bănescu mai precizează că plângerea depusă de Militaru este o aberaţie şi o tulburare de percepţie a realităţii cărţii’.
Plângerea penală a fost depusă în data de 13 septembrie 2018 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Nu cu multa vreme in urma spunea ca a trecut la islam: MILITARU VASILE a trecut la ISLAM?
Intr-adevar, s-ar putea ca procuratura sa nu trimita un asemenea dosar in instanta, insa ce va fi cand cineva va depune o plangere penala bazata pe recenta lege in care se interzice afirmarea adevărului biblic că Mântuitorul Hristos a fost răstignit de către Ponțiu Pilat ca urmare a acuzațiilor aduse Lui și ulterior chiar prefectului roman (Ioan 19,12) de către cărturarii și fariseii iudei?
Un cuvant n-au scos Patriarhul Daniel si Ierarhii la vremea cand respectiva lege era in dezbatere, nici in perioada dintre votarea ei in Parlament si promulgarea de catre Presedintele Klaus Johannis si nici dupa aceea.