Ortodoxia mărturisitoare | Cuvânt de învățătură rostit de teologul Mihai – Silviu Chirilă, la Duminica Sfintei Cruci, înaintea lansării, în București, a cărții „Promovarea ecumenismului la nivel panortodox de către pseudosinodul din Creta”

În Duminica a treia – a Sfintei Cruci, din Sfântul și Marele Post, în Municipiul București, după săvârșirea Sfintei Liturghii la care au participat credincioși din toată țara, a avut loc un eveniment deosebit de important pentru cei care s-au îngrădit de panerezia ecumenismului și mărturisesc fără frică Ortodoxia prin respingerea hotărârilor pseudosinodului din Creta. A fost o atmosferă încărcată de emoție și bucurie, atât la Sfânta Liturghie la care au participat drept-slăvitori în mijlocul cărora au slujit părinții Grigorie Sanda și Claudiu Buză, cât și la fericitul eveniment ce a urmat liturghisirii. Cuvântul de învățătură, despre importanța Sfintei Cruci în viața noastră, care a precedat evenimentul lansării cărții „Promovarea ecumenismului la nivel panortodox de către pseudosinodul din Creta” – scrisă de Mihai Silviu Chirilă și prezentarea cărții tradusă în limba română – „Îngrădirea nu este schismă” – a Părintelui Profesor Teodor Zisis, a fost rostit cu dăruire și elocință de teologul Mihai – Silviu Chirilă.

Redăm mai jos frumoasa și ziditoarea predică a teologului Mihai – Silviu Chirilă, urmând ca, în cel mai scurt timp să oferim și înregistrarea video a conferinței în cadrul căreia a avut loc lansarea cărții domniei sale. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=L8SZm_5jV9o]

Iertați-ne și Dumnzeu să vă ierte!

Postul nu este lasat sa omoare omul

Unii nu postesc deloc, altii postesc o saptamana sau cateva zile, iar altii, o saptamana la inceput si o saptamana la sfarsit. Fiecare isi va lua plata dupa ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai si incurca in intelegerea postului. Unii postesc ajunand mai ales vinerea – si e foarte bine. Pentru ca postul si ajunarea dau bun prilej organelor noastre celor dinlauntru sa se repare – aceasta “uzina” care suntem noi insine si care merge asa, ca un automat: de pilda, nu ne dam seama cand se transforma painea in energie. Si cand postim, se bucura tot launtrul nostru, ne spune “mersi”, pentru ca se reface aievea. Asadar, cine tine post cu regularitate isi face el insusi foarte mult bine.

Este la cate unii aceasta panica: “Daca nu mananc, mor, ametesc!” Nu-i adevarat. Postul armonizeaza si invioreaza tot launtrul nostru. Postul crestin, supravegheat si tinut cu intelepciune, este recomandat de sfintii Parinti, iar unii din ei aveau studii de medicina inalta si ei urmareau sa ne faca noua bine, nu sa ne chinuiasca. Asa ca toate au fost randuite cu foarte multa luciditate si pricepere. continuare »

Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Patimilor este săptămâna de la sfârșitul Postului Paștilor, de la Sâmbăta lui Lazăr până la sărbătoarea Paștilor. Se mai numește și Săptămâna Mare.

 Istoric

Deși există puține surse care să indice modul în care era celebrată Săptămâna Patimilor în Biserica timpurie, se pare totuși că aceasta este o practică foarte veche. Deja în secolul al IV-lea celebrarea acesteia pare să fi fost deja o practică bine stabilită, structurată într-un mod asemănător celui din zilele noastre. Aetheria, aflată în pelerinaj la Ierusalim cândva la sfârșitul sec. al IV-lea d.Hr. descria astfel cele petrecute după slujba din Sâmbăta lui Lazăr: “…a început săptămâna Paștilor, pe care ei o numeau Săptămâna Mare”, amintind de procesiunile de pomenire a Intrării Domnului în Ierusalim în prima zi a săptămânii (duminică). În timpul acestei săptămâni, se face pomenirea Patimilor și Răstignirii Mântuitorului.

Săptămâna Patimilor

După Sâmbăta lui Lazăr (în care se face pomenirea învierii lui Lazăr de către Hristos și făgăduința învierii tuturor), se intră în ultima săptămână a Postului Paștilor (Postul Mare), Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, timp în care în slujbele bisericești se face pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ, înainte de Răstignirea și Învierea Lui. În timpul acestei săptămâni, slujbele Utreniei se săvârșesc în seara zilei dinainte (sub formă de Denie), conform obiceiului vechi care spune că ziua începe la apusul soarelui și se sfârșește la apusul soarelui din ziua următoare. continuare »

“Bucura-te foarte, fiica Sionului, propovaduieste, fiica Ierusalimului: iata, împaratul
tau vine la tine drept si însusi mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar“

Dumnezeiescul Proroc a prevestit mai bine de patru sute de ani înainte acea întâmplare pe care noi o pomenim si o praznuim astazi. Domnul nostru Iisus Hristos, terminându-si propovaduirea pe pamânt, a intrat sarbatoreste în împarateasca cetate a Ierusalimului, în cetatea închinarii la Dumnezeul Cel adevarat, în cetatea care era a lui Dumnezeu mai mult decât orice cetate.

Domnul a savârsit aceasta intrare ca împarat si biruitor, pentru a încununa slujirea sa cu nevointa hotarâtoare: calcarea mortii prin moarte, îndepartarea blestemului de la neamul omenesc prin luarea acestui blestem asupra Sa. El a savârsit intrarea în cetatea împarateasca pe “mânzul asinei” (Ioan 12, 15), “pe care nimeni din oameni niciodata n-a sezut”, ca sa înapoieze omenirii vrednicia împarateasca pierduta de stramosul nostru, sa i-o înapoieze prin suirea pe cruce (Luca 19, 30). continuare »

Nu lasam doar mancarea de dulce ci si cele ale lumii, ale secolului. Nimeni sa nu indrazneasca sa posteasca, daca nu s-a iertat cu aproapele, cu cei din casa sau daca cumva cineva nu vrea sa vada pe cineva nu are voie sa posteasca pentru ca se transforma in pacat inclusive osteneala noastra. Este important sa iertati din toata inima. Atunci cand noi ca preoti criticam anumite atitudini ale unor politicieni sau oameni din administratie, locala sau centrala, care ne-au dezamagit sau isi fac doar jocul lor si dintr-un dispret total ne pericliteaza viata, nu am nimic cu ei ca persoane, ci ca atitudine. Noi ca preoti, efectiv avem obligatia morala si preoteasca de a sanctiona derapajele de orice natura: de la cele politice, administrative sau de morala.

Incepe o perioada frumoasa, de parasire a secolului, adica a celor lumesti si un proces de indumnezeire si de despatimire in primul rand si apoi de luminare si indumnezeire. Deci, iata ce perioada frumoasa ne asteapta. Si cu dorinta de a posti, de a ierta in primul rand, de a ne desavarsi in cadrul Bisericii, intr-o armonie frumoasa va fac si o recomandare: sa postim si pentru tara noastra, iubiti credinciosi. Postim pentru viata noastra, dar postul este extrm de important si pentru viata noastra. Avem nevoie foarte mult, mai mult ca oricand ca bunul Dumnezeu sa ne ajute sa scapam de niste oameni care nu au nimic comun cu Romania, decat sa o fure, sa o predea si sa o vanda. De aceea ne rugam ca bunul Dumnezeu sa le lumineze mintea si sa lase tara asa cum este, sa nu o mai vanda, ca nu mai ce sa vanda.

Rugamintea mea este din tot sufletul sa postim si pentru tara noastra, sa ne randuiasca Dumnezeu oameni cu frica de Dumnezeu si iubitori de tara. continuare »

Sa incepem postul cu inima usoara, iertand pe aproapele si pe vrajmasul nostru, aducandu-ne aminte doar cu pace de necazurile ce ne-au fost pricinuite, caci daca Domnul i-a iertat pe ei, cine suntem noi sa nu iertam? Mai cu seama ca daca vrem sa fim iertati, trebuie la randul nostru sa iertam. Insa pentru ce am gresit altora sa ne mustram neincetat si sa incercam a indrepta greseala noastra prin ajutorul nostru fata de cel pe care l-am mahnit.

Rugam cititorii acestui blog sa ne ierte pentru ce le-am gresit, sa se ierte si intre ei, sa fie intelegatori unii cu altii si macar in perioada Postului sa lase deoparte polemicile si judecarea aproapelui.

Va dorim post binecuvantat, cu roade duhovnicesti care sa ne intareasca pentru vremurile in care traim. Sa ne intalnim bucurosi si luminosi in Ziua Invierii Domnului, ca intr-un cuget sa strigam: HRISTOS A INVIAT!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=DhM0AzlPl4I] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=t5_UCjkXusM] continuare »

„Luati, mancati, acesta este Trupul Meu… Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi..” (Matei 26, 26-28)

Iubitii mei frati,
Mare este sfanta zi de astazi. Ca mai inainte de patima Sa cea de buna voie, prea Bunul nostru Mantuitor a voit sa cineze pentru ultima data impre­una cu ucenicii Sai. Dar Cina aceasta nu este o simpla masa cu mancare, cu paine si vin. Cina cea de Taina este o mare taina, este o jertfa de dragoste, este prima Liturghie crestina savarsita de insusi Domnul nostru Iisus Hristos. Cina cea de Taina este ultimul popas duhovnicesc al lui Iisus, este un prilej de reculegere pentru ucenici; este un loc tainic de intalnire, de vorbire si de despartire a lui Hristos de ucenicii Sai, carora le da ultimele sfaturi si porunci.
Aici nu mai sunt multimi de oameni, nu mai sunt farisei, nici carturari iscoditori, nici bolnavi, nici minuni de vindecare. Ci singur Hristos, Mantuitorul lumii, inconjurat de cei doisprezece ucenici, sta in camara de taina, unde spala picioarele cele obosite de drum ale apostolilor, apoi se roaga, multumeste Tatalui, binecuvinteaza painea si vinul si le imparte, ca pe o Impartasanie, celor ce sunt de fata. Lipseste de aici insasi Maica Domnului, caci Cina are un caracter strict euharistic, iar foisorul inchipuieste altarul Bisericii, unde se jertfeste tainic Iisus Hristos de catre preoti si episcopi.
Numai Iuda tradatorul si vanzatorul este primit la Cina Domnului, din urmatoarele pricini: mai intai ca nu cumva sa se deznadajduiasca de a sa mantuire, daca nu ar fi fost primit la Cina. Apoi, ca sa nu-i sileasca libertatea, care este cel mai mare dar firesc al omului, caci fiecare este liber sa creada si sa vina la Hristos sau sa se lepede si sa fuga de Hristos. Iuda a fost primit la Cina, desi a facut cel mai mare pacat posibil, ca prin aceasta sa ne arate Dumnezeu ca primeste la pocainta pe cel mai mare pacatos, de se va cai de pacatele sale. Iuda a fost primit la Cina, desi purta la sine argintii vanzarii, ca sa primeasca si el spalarea picioarelor, ca sa guste din Trupul si Sangele Domnului, si prin aceasta sa scape de satana, care il chinuia.
Daca Iuda s-ar fi cait de greseala sa si ar fi aruncat banii diavolului, atunci spalarea picioarelor, ca o spovedanie, l-ar fi curatit, iar Painea si Vinul ce i s-au dat, ca o Impartasanie, l-ar fi sfintit. Dar pentru ca nici de tradare nu s-a lasat, nici pe arginti nu i-a lepadat, spalarea si Cina nu i-au folosit nimic. Caci in clipa cand a intins mana in blid cu Hristos si a gustat cu nevrednicie din Painea Domnului, a si intrat satana in el si a fugit afara.
Un alt motiv pentru care Iuda a fost primit la Cina a fost acela ca sa fie aratat inaintea tuturor ca el este vanzatorul. Si, in sfarsit, a fost primit ca un semn de taina, ca intotdeauna intre slujitorii lui Hristos vor fi si tradatori, vor fi si vanzatori, vor fi si eretici, vor fi si ucigasi, vor fi si apostati, vor fi si iubitori de argint care vor sfasia camasa lui Hristos si vor incerca, fara de toiag, sa pastoreasca oile Domnului numai pentru bani. continuare »

“Mergand Domnul spre patima cea de bunavoie, a zis Apostolilor pe cale: Iata ne suim in Ierusalim, si se va da Fiul omului, precum scrie pentru Dansul. Veniti dar, si noi cu ganduri curate sa mergem impreuna cu El si impreuna sa ne rastignim si sa murim pentru desfatarile lumesti, ca sa viem impreuna cu Dansul“. (Stihira I de la Vecernie)

De astazi, fratilor, incepe Sfanta si Marea Saptamana a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos. Timpul acesta este cel mai pretios din tot cursul anului si de aceea fiecareia dintre zilele acestei saptamani inca din vechime i s-a dat numele de “mare si sfanta“. Si, cu adevarat, zilele acestea sunt mari, pentru maretia lucrurilor ce s-au savarsit intr-insele. Cu adevarat ele sunt sfinte, pentru curatia cu care le petrec adevaratii crestini si pentru sfintenia pe care ele o pot aduce tuturor celor ce le petrec cum se cade.

Iata pentru ce Sfanta Biserica acum, la inceputul acestor zile marete si sfinte, ne desteapta auzurile noastre printr-un deosebit indemn, chemandu-ne sa le petrecem cu vrednicie. Si pentru ca indemnul acesta sa fie ascultat si urmat de noi, Sfanta Biserica ni-l adreseaza chiar in numele si din partea Domnului nostru Iisus Hristos: “Mergand Domnul spre patima cea de bunavoie, a zis Apostolilor pe cale…“.

Domnul a spus Apostolilor pe cale cele ce aveau sa se intample, dar se poate oare ca cele spuse de El sa nu se socoata spuse tuturor celor ce se numesc cu numele Lui? Mantuitorul indemna pe cei dintai ucenici ai Sai sa ia aminte la patimile Sale, dar care oare, chiar si dintre cei mai de pe urma ucenici ai Sai, nu se va crede dator a lua aminte la aceste patimi mantuitoare?

Noi am sarbatorit cu multa stralucire toate intamplarile insemnate din viata pamanteasca a Domnului nostru, am sarbatorit minunata Lui zamislire si prea slavita-I nastere, am sarbatorit aducerea Sa in biserica, dumnezeiescul Sau botez si, ieri, intrarea Sa domneasca in Ierusalim. Putem noi oare sa nu impartasim cu Dansul si cele de pe urma minute ale Sale? continuare »

In Sfanta si Marea luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos si de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului.

De astazi incep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Inainte de altele, este luat ca preinchipuire a Domnului, Iosif cel preafrumos. Iosif a fost un fiu mai mic al patriarhului Iacov, nascut din Rahila. Invidiat de fratii sai din pricina unor visuri, a fost ascuns mai intai intr-o groapa. Tatal lui este inselat de fiii lui printr-o haina muiata in sange, spunandu-i-se ca a fost rapit si a fost mancat de fiare salbatice. In urma a fost vandut ismailitilor cu treizeci de arginti, iar acestia la randul lor il vand lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului.

Pentru ca stapana lui s-a maniat pe el din cauza curateniei tanarului, ca n-a voit sa savarseasca nelegiuirea, a fugit lasand in mana ei haina sa. Ea l-a grait de rau stapanului sau, asa ca Iosif a capatat temnita grea si lanturi. Apoi, in urma talmacirii unor visuri, a fost scos din inchisoare, infatisat faraonului si a fost pus domn peste tot Egiptul. Cu prilejul impartirii graului a fost cunoscut iarasi de fratii sai. Traind intr-un chip minunat toata viala lui, a murit in Egipt si s-a aratat un om mare prin intelepciune, pe langa alte fapte bune ale sale.

Iosif este preinchipuirea lui Hristos. Si Hristos a fost invidiat de iudeii cei de acelasi neam cu el, a fost vandut de ucenicul lui cu treizeci de arginti, a fost inchis intr-o groapa intunecoasa, in mormant. Sculandu-se de acolo prin El insusi imparateste peste Egipt, adica peste tot pacatul, il invinge cu putere, conduce toata lumea si ca un iubitor de oameni ne rascumpara prin darea hranei celei de taina, dandu-se pe El insusi pentru noi si ne hraneste cu painea cereasca, cu trupul Lui cel purtator de viata.

Pentru acesata pricina facem in aceasta zi pomenire de preafrumosul Iosif. continuare »

rostit vineri 23 martie 1990, seara la Utrenie

 Frati crestini,

Am sa va spun cateva lucruri despre Lazar. Inainte de asta am sa subliniez ca in Ierusalim, catre sfarsitul vietii Sale pamantesti, Mantuitorul a savarsit trei minuni mari, amintite de sfantul evanghelist Ioan, care au indarjit foarte mult pe dusmanii lui Iisus Hristos impotriva Lui. Minunile au fost asa: vindecarea orbului din nastere, vindecarea slabanogului de la Vitezda si invierea lui Lazar. Vedeau ca acest Iisus, profet sau invatator, cum ii spuneau ei, face niste minuni mari si dumnezeiesti, dar vroiau sa-L tagaduiasca. Cautau toate mijloacele sa dovedeasca ca nu El le-a facut, sau daca le-a facut, le-a facut cu puterea celui rau, cu puterea lui Belzebut. Cand a inviat insa pe Lazar, nu mai aveau ce sa spuna. Si atunci de necaz, de ciuda impotriva lui Iisus, cautau sa-l ucida si pe Lazar, ca nu cumva lumea care venea la Ierusalim in vremea aceea — erau sarbatorile Pastilor — sa se intalneasca cu Lazar, sa-l vada ca a inviat, sa spuna el cum a fost si cum a inviat si sa creada si mai multi in Iisus. Si spunea marele arhiereu, atunci, poporului, in sinedriul lor: „Voi nu stiti nimic. Acest Iisus atrage poporul la El. Vor veni romanii, vor ocupa tara aceasta si vom fi pierduti ca neam. De aceea trebuie sa-L pierdem pe acest Iisus” (Ioan 11,47:50.). Fara indoiala, si-au implinit planul, dar nu numai din cauza rautatii lor, ci pentru ca Dumnezeu insusi voise ca Iisus sa-Si dea viata pentru lumea intreaga, pentru popor.

Iisus inviaza cu adevarat pe Lazar din morti, indarjind si mai mult acest popor indaratnic si rau, si-Si urmeaza drumul Lui. Ca astazi, sambata aceasta a lui Lazar, maine are loc intrarea in Ierusalim — de fapt duminica, in mare alai. Dupa aceea Iisus intra in saptamana Patimilor.

Ascultand sfanta Evanghelie din seara aceasta, v-ati dat seama cine era acest Lazar: prietenul lui Iisus Hristos, el si cele doua surori ale lui, Marta si Maria. Iisus, cand avea putin ragaz sa iasa din cetatea in care au fost ucisi prorocii, Ierusalim, mergea la Betania. Betania este aproape de Ierusalim, trei kilometri numai. In aceasta familie Se simtea cu adevarat foarte bine, la acesti trei prieteni ai Lui. De data aceasta, Iisus Se afla undeva, cum s-a spus in Evanghelia sfantului Ioan, departe, pe langa Iordan. Si de acolo afla despre boala lui Lazar si dupa aceea despre moartea lui. Despre moartea lui, Iisus insusi spune apostolilor: „Lazar a adormit”. Ei credeau ca a adormit de oboseala. Iisus, vazand ca nu inteleg, le spune clar: „Lazar a murit… dar am sa ma duc sa-l scol”. Iisus socoteste moartea ca un somn si de aceea in limba greaca cimitirul se cheama kimitirion, adica loc de dormit, pentru ca mortii nostri care au murit de la inceputul lumii si pana acum, de fapt nu mor definitiv, deplin, ci adorm. Desi trupul acesta se desface, putrezeste, insa… ei adorm si vor invia in ziua cea de apoi. Se vor destepta, cum spune Iisus: „Ma duc sa-l destept“. Tot El, Iisus, va scula si pe ceilalti morti la sfarsitul veacurilor. continuare »

[scribd id=53086692 key=key-y69ujsjnn2lhotoh2tj mode=list]

DESCARCATI COPERTA | DESCARCATI TEXTUL

(ckick dreapta pe link si alegeti save link as/ save target as)

Luni
Acestea zice Domnul: ”Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, care te invata pe tine cele de folos, care te duce pe calea pe care trebuie sa mergi. O, de-ai fi luat aminte la poruncile Mele! Atunci, pacea ta ar fi fost ca un rau, iar dreptatea ta – ca valurile marii; si ca nisipul s-ar fi inmultit samanta ta, iar fiii pantecelui tau – ca tarina pamantului: nu s-ar fi stins, nici ar fi pierit numele ei inaintea Mea”. Cu ce conditie? ”Iesiti din Babilon” (Is. 48,17-20)! Babilonul este chipul pacatoseniei de toate felurile. Paraseste pacatul, intoarce-te catre Domnul cu toata inima ta, si El nu va pomeni faradelegile tale, va da uitarii toate nedreptatile tale. Iarasi vei fi primit in mila Lui, si atunci nu-ti va ramane decat sa umbli numai in calea pe care te va invata El, ca pacea ta launtrica sa fie ca un rau, cugetarile cele bune ale inimii tale ca nisipul, iar roadele faptelor tale bune ca tarina pamantului.

Marti
”Cel ce-si astupa urechile sale ca sa nu auda pe cel sarman va striga si el si nu va fi cine sa-l auda” (Pilde 21, 13). Si ne mai minunam adesea: ”De ce Domnul nu asculta rugaciunile noastre?”. Iata pricina! Pentru ca s-a intamplat, pesemne, sa ne astupam urechile cind ne ruga vreun nevoias: iata ca nici Domnul nu ne asculta pe noi. Dar inca nu e mare necaz daca nu suntem ascultati cand ne rugam pentru vreun folos vremelnic; necazul adevarat va fi de nu ne va asculta Domnul cand ne rugam pentru iertarea pacatelor noastre. Si nu ne va asculta daca plangerea pe care o indreapta catre Dansul cei trecuti de noi cu vederea va fi mai puternica decat rugaciunile noastre. Trebuie sa ne grabim a preintampina aceasta nenorocire grozava, urmand pilda lui Zaheu, care pentru inteleptele sale hotariri a auzit de la Domnul: ”Astazi s-a facut mantuire casei acesteia” (Lc. 19, 9).

Miercuri
”Striga tare’‘, ii zice Domnul sfantului prooroc Isaia, ”nu te opri’‘, dand in vileag nelegiuirile poporului Meu. Dar ce facea poporul? ‘‘Ei Ma cauta, doresc apropierea de Dumnezeu.” Dar este asta, oare, un pacat? Tocmai asta era dator sa faca. Da, asa este, dar necazul este ca nu o fac asa cum se cuvine, ci asteapta sa isi atinga telul numai prin post, fara a se ingriji (potrivit traducerii ruse – n. tr.) de faptele dreptatii si dragostei. ”si postul imi e placut’‘, graieste Domnul, ”insa postul (adevarat este cel) la care oamenii, smerin-du-si trupul, adauga si iertarea jignirilor, a datoriilor, hranirea celor flaminzi, gazduirea celor lipsiti de adapost, imbracarea celor goi. Cand toate acestea se vor adauga postirii, cautarea Mea si apropierea de Mine vor avea spor”; ”atunci va iesi de dimineata lumina ta,… si slava Domnului te va inconjura. Atunci vei striga, si Domnul te va auzi; si inca graind tu, va zice: aici sunt!… Si va fi Dumnezeul tau cu tine pururea’‘ (Is. 58,1-11).
continuare »

Pilda pocaintei Sfintei Maria Egipteanca este atat de cuprinzatoare si de pilduitoare incat sfanta Biserica vrea in mod deosebit sa o intipareasca in inimile noastre. Ca atare, pe langa ziua pomenirii ei i s-a inchinat si cea de-a cincea Duminica a Marelui Post; si, afara de asta, cu numele ei e insemnata starea la care canonul ei este imbinat cu Canonul Mare. S-ar parea ca sunt destule imbolduri pentru a ne opri luarea-aminte asupra intoarcerii ei la Dumnezeu si a trage inva­tatura din ea. Sa ascultam, deci, aceasta lectie.

Nu voi intra in amanuntele vietii Cuvioasei. Ma voi opri asupra primei lucrari savarsite asupra ei de catre ha­rul lui Dumnezeu, care a trezit-o din somnul pacatului -si ma opresc nu pentru a va pofti sa ii urmati (caci cum ati putea urma ceea ce nu depinde de voi), ci pentru a va arata ca fiecare poate si trebuie sa dobandeasca dori­re de a castiga acelasi har.

Convertirea sfintei Maria Egipteanca tine de converti­rile extraordinare. Vedeti ca ea era cu totul cufundata in pacat si nici cu gandul nu gandea sa-l paraseasca: dar vine harul si, prin lucrarea sa covarsitoare, o trezeste din atipirea pacatului. Desteptata, ea vede cat de pierzatoare e starea sa si se hotaraste sa se schimbe in bine. Cu ea s-a intamplat acelasi lucru ca si cand cineva ar fi cufundat in noroi si altcineva, venind, l-ar smulge cu mana tare din adancul mlastinii si l-ar pune slobod pe pamant tare. La fel a fost convertirea sfantului Apostol Pavel si a multor altora.

Insa ceea ce tine de lucrarile aparte, extraordinare, ale lui Dumnezeu, prin insasi firea sa nu poate fi de obste tu­turor; si daca cineva, intemeindu-se pe aceste pilde, ar refuza cu totul orice grija de intoarcere a sa la Dumnezeu si orice silinta, parca spunand harului: “Vino, ia-ma – si o sa merg cu tine”, acela ar fi nedrept si s-ar da singur pierzarii, dandu-se pe mana caderii sale. Calea de obste a tuturor este aceasta: “Cautati si veti gasi; bateti si vi se va deschide”. Oricum, si la cei ce merg pe aceasta cale lucra­rea harului care intoarce la Dumnezeu este asijderea insemnata de o zguduire; pentru ea, insa, este nevoie de pregatire prin osteneala personala, trebuie sa ne rugam pentru ea, este smulsa, parca, de la Domnul. Domnul vede osteneala cea dureroasa si da dupa osteneala. De la cei ca sfanta Maria, El nu asteapta aceasta osteneala, ci lucreaza de-a dreptul; osteneala urmeaza dupa aceea. Asa lucreaza Domnul asupra alesilor Sai deosebiti; iar noi tre­buie sa mergem pe calea cea de obste si sa ne silim pe noi insine a ne intoarce la Dumnezeu, atunci cand avem vremea bineprimita si strabatem zilele de mantuire. continuare »

Potrivit Apostolului Petru, botezul este „fagaduinta cugetului bun catre Dumnezeu” (I Ptr. 3, 21). Cel care se boteaza fagaduieste sa-si traiasca restul vietii cu constiinta curata, tinand toate poruncile Domnului, pe care le primeste in constiinta sa. Curatia sufleteasca este o trasatura a celui botezat. Apostolul Pavel asemuieste stralucirea vietii lui cu stralucirea Domnului inviat: „Ca precum Hristos a inviat din morti prin slava Tatalui, sa umblam si noi intru innoirea vietii” (Rom. 6, 4). Prin botez, omul cel vechi, iubitor de pacat, moare, si invie om nou, ravnitor catre fapte bune. „Asa si voi”, cei botezati, „socotiti-va ca sunteti morti pacatului, dar vii pentru Dumnezeu, intru Iisus Hristos, Domnul nostru. Deci sa nu imparateasca pacatul in trupul vostru cel muritor, ca sa va supuneti poftelor lui; nici sa puneti madularele voastre ca arme ale nedreptatii in slujba pacatului, ci infatisati-va pe voi lui Dumnezeu ca vii, sculati din morti, si madularele voastre ca arme ale dreptatii lui Dumnezeu. Pacatul nu trebuie sa aiba stapanire asupra voastra” (Rom. 6,11-14).

Apostolul Pavel spune ca israelitenii, trecand marea, s-au botezat in ea (I Cor. 10,2). Acest botez le-a slujit ca despartire de Egipt. La randul sau, Apostolul Petru graieste: „Iar aceasta mantuire prin apa inchipuia botezul, care va mantuieste astazi si pe voi” (I Ptr. 3, 21). Si botezul nostru ne mantuieste si ne slujeste ca zid despartitor intre intunecatul taram satanic al pacatului si lumii si lumina vietii in Hristos. Cel botezat se rupe de toate nadejdile si reazemurile pamantesti si traieste in acest veac ca intr-o pustie, fara a se lega de nimic. Inima lui nu este pe pamant, inima lui este in veacul celalalt. Tot ce este aici il atinge in treacat, asa incat cel ce are femeie e ca si cum n-ar avea, cel care cumpara ca si cum n-ar stapani, si indeobste oricine se foloseste de aceasta lume – ca si cum nu s-ar folosi deplin (I Cor. 7,30).

In gradina Ghetsimani
Sa nu credeti ca doar pe Cruce a rabdat Domnul suferinte de nedescris, chinuri cumplite. Chinuri si mai cumplite au inceput in gradina Ghetsimani, la lumina lunii. Cum Il mai sfasia durerea pe Mantuitorul! Cat de fierbinte S-a rugat Tatalui Sau: Parintele Meu! De este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta! Insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti (Mt. 26, 39)! Poate ca oamenii obraznici se vor gandi: „Ce lasitate! De a cerut Tatalui ca paharul patimirilor sa il ocoleasca, daca pentru aceste patimiri a venit in lume?” Din pacate, nu toti adancesc ceea ce a trait Domnul in inima Sa atunci. Nu toti stiu de ce a fost atat de chinuitoare rugaciunea Lui catre Tatal Sau. Nu toti se cutremura la gandul ca de pe fata Lui cadea sudoare de sange. Totusi, se cade ca toti sa stie asta – sa stie ca lupta duhovniceasca pe care a trait-o Domnul rugandu-Se Tatalui Sau in gradina Ghetsimani a fost cea mai mare, si totodata cea mai grea si mai cumplita incercare din viata Lui.
Ei bine, de ce au fost atat de infricosatoare suferintele Lui sufletesti, chiar fata de suferintele Lui trupesti? De ce s-a intristat atat de mult Hristos inaintea patimirilor Sale pe Cruce? Ganditi-va: daca vreunul dintre voi ar ajunge sa ia asupra sa pacatele a o suta de oameni si sa dea raspuns pentru ele inaintea lui Dumnezeu, de cata groaza s-ar umple si cat de greu l-ar apasa pacatele straine? Iar Domnul a luat asupra Sa pacatele intregii omeniri. Oare n-ati auzit cuvintele marelui proroc Isaia: Iar El pentru pacatele noastre a fost ranit si pentru faradelegile noastre a patimit; certarea impacarii noastre asupra Lui, si prin ana Lui noi toti ne-am vindecat (Is. 53, 5-6)? Oare nu ati citit ce scrie in prima Epistola a Sfantului Apostol Petru: El a purtat pacatele noastre in trupul Sau pe lemn… prin a Carui rana v-ati vindecat (1 Pt. 2, 24)?
Asadar, inca din gradina Ghetsimani Domnul s-a intristat sub infricosatoarea greutate a pacatelor intregii lumi, pe care le-a luat de bunavoie asupra Sa, pentru care a trebuit saa devina Jertfa inaintea dreptei judecati a lui Dumnezeu, fiindca El – si nimeni altul – putea rascumpara pacatele intregii omeniri. Iata de ce sudoare insangerata picura de pe fruntea Lui, iata de ce S-a chinuit atata Domnul rugandu-Se Tatalui Sau. Putem oare sa ne inchipuim macar chinul acesta? Caci El, ca Om, era Drept, urator a toata nedreptatea si plinitor a toata dreptatea (Mt. 3, 15). Pe deasupra, El, Atoatestiutor fiind, stia si ce vedem noi in zilele noastre, stia ca vor trece veacuri si neamul omenesc Il va uita din ce in ce mai mult, chiar va huli si va defaima numele Lui cel sfant, stia ca la A Doua Sa Venire Fiul Omului de-abia va mai gasi credinta pe pamant (v. Lc. 18, 8). continuare »

„Fie ca inima ta sa nu pizmuiasca pre cei pacatosi, mai bine fii mereu in frica Domnului.” (Pilde 23:17)

1. Esti om botezat, adica curatit de necuratia dintru inceput si plivit de buruiana cea straveche. Necuratia cea dintru inceput si buruiana cea straveche au izvorat din pacatul cel dintru inceput si stravechi al stramosilor. Oare pretuiesti cum se cuvine mila si prea-marele dar ce ti s-a dat prin botez?

2. Dintr-o cocina murdara, botezul a facut din tine Biserica. Asadar, ce invidie poti avea oare in inima fata de cei ce preschimba iarasi o dumnezeiasca Biserica in cocina murdara? Inima ta sa nu invidieze pe cei pacatosi.

3. Sau daca cuiva i se curata, lumineaza, tamaiaza si impodobeste casa; si acesta, in loc sa tina casa sa in astfel de randuiala, ia lopata si arunca peste usi si ferestre toata necuratia – il vei invidia, oare, sau il vei plange?

continuare »