DE LA PATRISTIC LA POSTPATRISTIC
DEZICEREA DE SINE A CONDUCERII ORTODOXE 

pr. Gheorghios D. Metallinos, Profesor Onorific al Universităţii din Atena

Comunicare susţinută în cadrul conferinţei „Teologie patristică şi erezie postpatristică”, organizată de Sfânta Mitropolie a Pireului, Miercuri 15 februarie 2012

A) Continuarea tradiţiei patristice în timpul ocupaţiei otomane

Teologia şi practica pastorală a Bisericii Ortodoxe de până la cucerirea Constantinopolului de către otomani a urmărit cu precădere păstrarea Ortodoxiei, „credinţa dată sfinţilor, odată pentru totdeauna” (Iuda 3), continuând mărturisirea şi tradiţia Sfinţilor Părinţi din vechime. Acest lucru însă presupunea respingerea în cuvânt şi în faptă a ereziilor pentru a apăra turma de înşelare păstrând neştirbită posibilitatea mântuirii creştinilor, adică  a îndumnezeirii acestora. Uriaşă este prin urmare răspunderea conducerii bisericeşti care în fiecare epocă poartă pe umeri o asemenea lucrare. Pentru că, de atitudinea conducerii bisericeşti faţă de înşelarea eretică depinde urmarea sau nu a Tradiţiei noastre teologice şi, prin urmare, unitatea diacronică şi sincronică a Ortodoxiei. Întemeindu-ne pe textele dogmatico-simbolice ale Bisericii noastre vom investiga acest demers începând din perioada postbizantină până în zilele noastre, pentru a compara în amănunt poziţia conducerii ortodoxe de azi cu poziţia celei din perioada bizantină şi postbizantină. Aceste texte, Mărturisiri de credinţă şi enciclice mărturisitoare, exprimă concret conştiinţa panortodoxă, în contextul şi pe limba teologică a fiecărei epoci, şi îşi vădesc credibilitatea prin credinţa şi fapta apostolică şi patristică.

Conducătorii bisericeşti ai perioadei pe care o cercetăm urmează poziţia Patriarhilor Fotie cel Mare (€ 891)[1] şi Mihail Cerularie (€ 1058)[2], primii care au semnalat pervertirea credinţei adevărate în Apusul franc, rupt de Răsăritul ortodox. Adaosul la Crez (Filioque) şi primatul papal, ca premisă a tuturor diferenţelor, vor reprezenta de acum înainte învăţăturile inovatoare şi anticanonice fundamentale ale papismului şi punctele principale ale criticii antioccidentale. continuare »