Tag Archives: Pr.prof.dr. Mihai Valica

Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie – predica pr. prof. dr. Mihai Valică, căruia îi urăm La mulți ani întru mărturisirea Dreptei Credințe

Sf. Mc. Haralambie[soundcloud url=”https://api.soundcloud.com/tracks/78753181″ params=”” width=” 100%” height=”190″ iframe=”true” /]

Părintele profesor Mihai Valică a împlinit astăzi, 10 februarie, frumoasă vârstă de 55 de ani și îi suntem alături cu urarea de a mărturisi dreapta credință celor din jurul sfinției sale mulți ani de-acum înainte! Vă mulțumim că aveți curajul de a spune Adevărul, chiar dacă dușmanii lui Dumnezeu încearcă să vă reducă la tăcere.

Pr. prof. dr. Mihai Valică: Filantropia Bisericii în contextul mondialismului

Filantropia diaconală a Bisericii Ortodoxe în contextul mondialismului
Abordare din punct de vedere al Teologiei Sociale
(Acest subiect a fost titlul conferinţei pastorale de toamnă, ţinută de pr. Mihai VALICĂ la sediul protoieriei Câmpulung Moldovenesc pe 15 oct. 2012, articol apărut în nr. 26 al revistei ATITUDINI)

  1. 1. Introducere

A apărut „omul de tip social” sau „teologia socială” întrucât s-a produs o despărţire între teologie şi viaţă. Teologia Socială încearcă să reîncreştineze valorile sociale de azi, care sunt în parte un rezultat al educaţiei creştine, să le redea valoarea hristică şi eclesială, să refacă Trupul tainic al lui Hristos sau să invite cel puţin la dialog şi colaborare „socialul”, adică societatea civilă, medicală, culturală, ştiinţifică, etc., care nu este angajată religios, sau care nu ţine cont de valorile morale ale Teologiei.

Unii Sociologi[2] şi teologi[3] susţin unanim, că pentru omul social sau post modern[4] pentru a-i reda chipul şi asemănarea cu Dumnezeu, adică „omul-complet”, cu nevoile sale spirituale, religioase, culturale, etc., este nevoie de o abordare teologică complexă, care să cuprindă atât dimensiunea socială, ştiinţifică, academică, cât şi cea teologică într-o conlucrare şi unitate deplină.

În acest sens este nevoie de o Teologie pastorală vie, misionară, neprozelită, practică, contribuind astfel ca socialul să nu cadă liber spre secularism, ci meținerea lui în Trupul Tainic al lui Hristos cu valoare eshatologică și mântuitoare[5].

1.1. Filantropia diaconală între istorie, ”persecuția” bunăstării și mondializare

Este cunoscut faptul că perioadele de persecuţie și prigoană sunt cele în care cunoaștem cel mai profund teama, durerea, nesiguranța și nedreptatea, dar și fericirea interioară pe măsură, dată de harul lui Dumnezeu[6]. Istoria ne arată că vremurile (g)rele au fost pentru Biserică perioadele cu cea mai intensă creștere a solidarității creștine și de rodire duhovnicească, numite chiar” secole de aur ale Creștinismului”.

Există un har peste har al vremurilor (g)rele, pe care Dumnezeul îl rânduiește celor aleși. În vremuri de prigoană, lipsă și persecuție, definindu-te în opoziție cu ceea ce este în afară, ajungi mai puternic pe dinăuntru, prin harul, împreună lucrarea cu Dumnezeu și alegerea făcută de tine pentru Dumnezeu și pentru slujirea aproapelui prin slujire filantropică. continuare »

Distributism şi Ortodoxie din punct de vedere al Teologiei Sociale. Negoțul cu bună măsură nu e nici de dreapta nici de stânga, nici distributist sau civic, ci este doar de sus

  1. Lucrarea economică sau negoţul cu bună măsură

Economia este o ştiinţă a cărei esenţă o reprezintă ac­tivitatea economică. Aceasta este fără îndoială o latură importantă a acţiunii sociale. Activitatea economică a existat din cele mai vechi timpuri; chiar dacă unii specia­lişti consideră că ştiinţa economică a precedat toate cele­lalte ştiinţe sociale şi ale naturii, cu excepţia fizicii[2], omul în Rai, neavând grija zilei de mâine, nu făcea acti­vităţi economice, dar în schimb exista credinţa în Dum­nezeu. Ulterior, din pricina căderii în păcat şi alungării din Rai, omul a început să aibă grija zilei de mâine. Tot acum au apărut nevoile, care, în funcţie de cele trei di­mensiuni ale fiinţei umane (biologică, socială şi raţio­nală), se grupează în nevoi fiziologice (necesare pentru a trăi), nevoi de grup, nevoi spiritual‑psihologice. Aici se pune problema nevoilor, trebuinţelor, din punct de vedere biblic[3].

De‑a lungul secolelor, una dintre cele mai importante activităţi economice era comerţul, de aceea în Sf. Scrip­tură există multe trimiteri la această activitate. Comerci­anţii în spirit creştin sunt definiţi ca fiind negustorii cu bună măsură[4]. Esenţa activităţii economice o reprezintă profitul, sau mai bine spus, conform principiului hedo­nist, maximizarea profitului în raport cu efortul depus, sau minimizarea efortului, a resurselor intrate în raport cu efectul scontat aşteptat.

1.1. Repere biblice cu temă economică

În Sf. Scriptură există 2350 de versete[5] cu temă economică, prin care Dumnezeu ne transmite cum trebuie să ne administrăm bunurile. Sintetizez câteva idei principale biblice, care pot inspira şi îndruma viaţa economică. Vezi pe larg şi Studiul Biblic Finan­ciar[6] şi Afaceri ca la Carte[7]. continuare »

Parintele Mihai Valica: Filantropia ortodoxa romaneasca intre traditie si parteneriat social

="Pr.prof.dr.1.1. Introducere

Cei care vorbesc de o criza de identitate prin care trece acum Ortodoxia si vad in Legea privind parteneriatul dintre stat si culte mai degraba un ajutor social pe care il da statul Bisericii si o mita electorala, o seductie politica incercata de Putere si nicidecum o reinnodare si continuare a unei vechi traditii filantropice a BOR nu cunosc absolut nimic din istoria si traditia diaconal-filantropica a Ortodoxiei. Acestia inventeaza pericole imaginare: ca legea ar produce mai degraba o clientela sociala, in scop electoral, si un nou grup de birocrati eclesiali, vanatori de fonduri europene sau guvernamentale si ca Biserica ar intra intr-o competitie sociala nefireasca[1].

In primul rand, trebuie spus ca Statul nu face Bisericii nici o favoare, nici un hatar sau privilegiu, intrucat banii alocati pentru proiectele sociale sunt banii contribuabililor, care in proportie de 87% sunt ortodocsi. Ceea ce face Statul este sa invite civilizat si democratic Biserica sa ia parte la viata cetatenilor si sub aspect social.

Problema incepe dupa incheierea acestui parteneriat cu statul, depinzand de conditiile impuse de stat, de normele de aplicare, de criteriile de competitie si apoi de implementarea lui in cadrul moralei crestine.

In principiu, cred ca initiativa este buna. Astfel de parteneriate functioneaza si in alte state. Apoi, se recunoaste oficial principiul subsidiaritatii, aplicat activitatii cultelor religioase din Romania, si rolul lor benefic si necesar intr-o democratie.

Faptul ca BOR nu are fonduri proprii suficiente, cum au celelalte culte din Romania si din lume, deoarece a fost deposedata de patrimoniul ei in perioada comunista, este o alta problema. Daca Statul vrea ca BOR sa fie considerata partener egal, cu maxima eficienta si de perspectiva, atunci cred ca solutia ar fi ca statul sa retrocedeze BOR tot ce a confiscat. In aceste conditii s-ar putea spune, pe drept cuvant, ca este vorba de un parteneriat onest si nu de o relatie de vasalitate, cum pare a fi, dupa spusele unora, mai atenti la detalii.

In ciuda faptului ca Statul a jefuit in perioada comunista Biserica Ortodoxa, prin confiscarea totala a patrimoniului diaconal-filantropic, precum și a altor bunuri materiale, in postcomunim, cu multa ințelepciune și dragoste, Biserica Ortodoxa a construit cu banul vaduvei camine de batrani, orfelinate, cantine sociale, azile, brutarii, școli teologice, a contribuit la refacerea caselor dupa indundații și a acordat alte ajutoare materiale și banești celor aflati in nevoi.

Asadar, și fara ajutorul Statului, Biserica a facut activitate filantropica, mult mai mult decat a facut Statul activitate sociala cu banul public[2].

Hristos, Cel care a spus ca „atunci cand faci milostenie sa nu stie stanga ce face dreapta“ [3], ne spune de asemenea: „asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, asa incat sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri“ [4]. Iata misiunea si scopul hristic al filantropiei in Ortodoxie. continuare »