Cultul şi asceza, componente ale vieţii duhovniceşti ortodoxe[1]

de Preot Gheorghe D. Metallinos,
profesor emerit al Facultăţii de Teologie,
Universitatea Atenelor, Grecia[2]

1. Viaţa duhovnicească şi teologia bisericească

Instituirea vieţii Bisericii, în realizarea ei locală şi mondială, are un scop unic şi neclintit: calea spre îndumnezeire a membrilor ei, adică integrarea lor desăvârşită (I Tes. 5: 23) în Trupul lui Hristos, fapt care reprezintă ţinta şi ţelul absolut al vieţii creştine. Posibila schimbare a acestui scop înseamnă în mod automat înstrăinarea Bisericii (în partea ei umană) şi reducerea ei la o grupare lumească (asociaţie, corporaţie etc.), în consecinţă, pierderea caracterului ei. De altminteri, falsificarea esenţială a Creştinismului, care alterează radical fiinţa lui, este considerarea lui ca o ideologie creştină sau un sistem de adevăruri[3], pe care credinciosul este chemat să să le accepte, pentru a-şi contura în mod analog viaţa. În cazul acesta, cineva învaţă Creştinismul, aş cum învaţă o anumită lecţie de şcoală. Dar Creştinismul nu este pur şi simplu o lecţie, ci mai întâi de toate o pătimire. Se oferă ca viaţă, ca integrare într-un mod de viaţă în Hristos, nou şi descoperit, adică viaţa pe care a introdus-o în istorie Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos. Credinciosul este chemat să ajungă, pe o cale concretă, la momentul în care să aplice şi pentru sine mărturisirea Sfântului Apostol Pavel: nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine (Gal. 2: 20). Acest fapt înseamnă luarea chipului lui Hristos în interiorul credinciosului, conform aceluiaşi Sfânt Apostol: Hristos va lua chip în voi (Gal. 4: 19).

Această cale, care echivalează cu procedura de vindecare a existenţei umane[4], este tocmai viaţa duhovnicească sau viaţa în Sfântul Duh. Acest lucru înseamnă participare la harul nezidit dăruit de către Sfântul Duh, care se sălășluiește în omul ce face asceză ca Împărăţie a Cerurilor (Împărăţie Cerească) şi se arată ca şi cale în Sfântul Duh. Destinaţia omului este să trăiască în lumina treimică şi sfântă, ca să fie într-adevăr om şi seamăn, iubind cu adevărat pe Dumnezeu şi pe aproapele său, în limitele bunei credinţe şi ale altruismului iubitor, după cuvântul apostolic: cu înţelepciune şi cu dreptate şi cu cucernicie să trăim în veacul de acum (Tit 2: 12). continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=SdQkW3U7Dy8]

Creştinii ortodocşi şi realitatea contemporană[1]

                                                           de Preot Gheorghe D. Metallinos, profesor emerit al
Facultăţii de Teologie,
Universitatea Atenelor, Grecia[2]

1. Epoca noastră este pecetluită în mod categoric de o nouă condiţie istorică, şi anume Noua Ordine Mondială a lucrurilor, care este determinată, cât priveşte începutul, de Războiul din Golf[3] şi distrugerea aşa-numitului Socialism existent[4], al cărui gol s-a grăbit să-l acopere Monarhia absolută mondială care a apărut, adică Pacea Americană (Pax Americana), care transferă lumea noastră, retrospectiv, la unitatea Păcii Romane (Pax Romana) şi la ceea ce aceasta poate să cuprindă pentru om şi lume. După cum atunci, aşa şi în zilele noastre, umanitatea este încadrată într-un sistem mondial de politică şi de valori, care controlează şi formează la nivel global, prin intermediul educaţiei omogenizate şi a mijloacelor de informare în masă care sunt dirijate, pe om şi societatea lui, ca pe un om planetar şi o societate planetaro-holistică.

În acest cadru a fost mitizat anul 2000, care este considerat inaugurarea pregătitei Noii Ere. În bibliografia imensă şi specifică mereu crescândă, Noua Ordine se află, în genere, în legătură cu Noua Eră (New Age), altfel spus, cu perioada care se doreşte să urmeze epocii lui Iisus Hristos, adică perioadei care este pecetluită de învăţătura Lui. continuare »