Deși geografic este situat undeva în centrul județului Neamț , satul Homiceni – din comuna Bârgăuani nu a reprezentat un punct de interes pentru autorități sau afaceriști. Cel puțin nu până în ultima perioadă.
70 de suflete își duc veacul aici. Media de vârstă a sătenilor depășește 65 de ani. Sunt oameni simpli, cu frică de Dumnezeu, care nu vor altceva decât să-și trăiască zilele în voie bună. Dar cum nu toate poveștile au un final fericit, cei 70 de săteni sunt terorizați de societatea Prospecțiuni SA, care își trimite oamenii și utilajele pe terenul localnicilor, sp le tulbure liniștea:
„Vin și vor să ne devasteze satul! Pe mine m-au băgat în toți sperieții! Au venit cu mașinile de la Prospecțiuni (…) Mai avea un sfert de metru și era să-l calce pe soțul meu! Nici nu au stat de vorbă, să ne explice măcar ce vor de la noi”, ne mărturisește vizibil speriată o bătrână din Homiceni.
Din spusele sătenilor, lucrările de explorare comandate de Romgaz și executate de Prospecțiuni SA în satul Homiceni se desfășoară pe proprietatea lor privată, deși sătenii nu și-au dat acordul. “Noi, cu orice preț, nu-i primim în satul nostru!” Spun ferm aceștia.
Cum obține Prospecțiuni SA acordul sătenilor?
Metoda 1: Angajații Prospecțiuni SA amenință bătrânii să iscălească documentele pentru a avea frâu liber:
„M-au amenințat să iscălesc! A zis că acolo sunt gaze de șist! N-am ieșit la poartă, mi-era frică!” (săteancă, 75 ani)
Și fiindcă amenințările n-au avut succes,
Metoda 2: „Care iscălește, primește bani în schimb, asa ne-au zis! Au insistat, veneau-plecau, veneau-plecau de la poarta mea!”, afirmă un alt sătean din Homiceni.
Reprezentanții companiei de prospecțiuni precizează că desfășoară o activitate perfect legală. Dacă a mitui și a amenința sătenii pentru obținere de semnături este legal, atunci vai de Justiția Română! Fie asta, fie mint cei 70 de locuitori ai satului Homiceni, majoritatea trecuți de vârsta a doua.
Sătenii au fost asigurați de către primar că nu există absolut niciun pericol. Tot primarul, care inițial a stabilit împreună cu sătenii că fără permisiunea lor, Prospecțiuni nu are ce căuta in satul Homiceni, s-a întors 180 de grade: „A zis că oamenii ăștia sunt chemați de Culiță Tărâță și el nu se poate pune rău cu Județul!” a conchis unul dintre săteni.