Tag Archives: revelion

FOTO Desfrâu, beţie şi violenţe! Cum au petrecut britanicii intrarea în noul an!

adevarul.ro | FOTO Desfrâu, beţie şi violenţe. Cum au întâmpinat britanicii Noul An Citeste mai mult: adev.ro/p1wcsk

Zeci de mii de petrecăreţi gălăgioşi au renunţat la orice rusine într-o noapte plină de alcool şi haos pe străzile din Marea Britanie, unde au întâmpinat noul an calendaristic.
Foarte puţini au părut interesaţi să se protejeze de vremea rece din Regatul Unit, ţinutele sumare şi provocatoare fiind nelipsite printre miile de tineri care, dimineaţa târziu, au părăsit cluburile şi barurile în care au sărbătorit trecerea dintre ani. Puţini dintre aceştia păreau capabili să ajungă acasă fără ajutorul prietenilor, mulţi petrecăreţi fiind văzuţi încercând să-şi revină chiar pe trotuarele străzilor. În unele cazuri s-a ajuns şi la situaţii de violenţă. Mulţimile de britanici şi turişti au umplut străzile într-o noapte plină de alcool şi haos, iar serviciile de urgenţă au fost pregătite pentru una dintre cele mai grele nopţi ale anului. În prima oră a noului an, Serviciul de Ambulanţă al Londrei a anunţat că a răspuns la 337 de apeluri de urgenţă – majoritatea pacienţilor fiind trataţi pentru răni cauzate de consumul de alcool.
„A fost o seară grea pentru noi, am primit circa 400 de apeluri pe oră, când într-o noapte obişnuită primim câte 250”, a afirmat Pauline Cranmer, director adjunct în cadrul sistemului de urgenţă. Purtătorul de cuvânt al forţelor de poliţie a afirmat că „marea majoritate” a celor prezenţi pe străzile din Marea Britanie au întâmpinat noul an doar cu voie bună, dar că un număr mic de persoane „nu au reuşit să se comporte în limitele legii”. Unul dintre cele mai vii oraşe în noaptea de Revelion a fost capitala Scoţiei, Edinburgh, unde peste 150,000 de oameni au umplut străzile oraşului.

continuare »

VINE REVELIONUL BETIILOR SI AL DESFRAULUI. Cum ne invata insa Sfantul Ioan Gura de Aur ca trebuie sa ne comportam de Anul Nou?

article-2532094-1a5da60000000578-834_964x1064

Vine revelionul … Multi barbati vor bea pana vor cade sub mese. Multe femei vor bea pana vor dansa pe mese. Si toti vor spune bancuri porcoase si vor rade grohaind ca porcii. Iar unde-i loc, o vor pune si de o orgie. Unde nu, se vor limita la dansuri, pipairi si inchipuiri erotice.

Noi ortodocsii sa nu facem astfel. Iata ce aflam din Cuvânt la Anul Nou.: continuare »

Părintele Gheorghe Calciu despre sărbătorirea Revelionului

p Calciu 2006“Acest sfârşit de an – Anul Nou pe care noi îl sărbătorim – nefiind stabilit şi sfinţit de Biserică, nu este un lucru sacru. Este un lucru omenesc. Noi n-avem de ce să-l sărbătorim. Noi n-avem de ce participa la artificii, la cântece, la tot felul de scandaluri, la dansuri deşucheate… Noi îl slăvim pe Dumnezeu în biserică. Noi aici aşteptăm sfârşitul, dacă Dumnezeu ar fi rânduit ca sfârşitul lumii să fie acum. Ce relaţie este între un eveniment sacru şi întâi ianuarie? Absolut nici una. De ce se zice că sfârşitul va fi atunci când a hotărât lumea că începe alt mileniu şi nu atunci când va veni Hristos? Sau cel mult, să zicem, la un praznic, la Naşterea Domnului, sau la Buna­vestire?

Toate acestea sunt înşelări diavoleşti. Ingrămădiri de oameni, delirul care-i apucă pe toţi, nebunia, artificiile, băuturile, şampania care curge… Mă uitam aseară. Vorbeam despre ce s-a întâmplat la Paris. Cineva spunea că la Roma, unde a fost adunarea Papei – nu înţeleg de ce s-a ţinut la 1 ianuarie 2000 şi a dat binecuvântare lumii şi cetăţii, când nu este nici un eveniment care să fie celebrat – spunea că au curs nu ştiu câte milioane de sticle de şampanie. Şi venea altcineva şi ne spunea: mai multă şampanie a curs la Paris! Atunci în Germania mai multă bere! Deci aceasta era măsura „sfinţeniei” Anului Nou!

Acest început de an nou lumesc este un lucru diabolic. A fost stabilit de satana prin slujitorii lui, ca să ne abată de la lucrurile creştineşti, de la adevărul credinţei. Şi Domnul a dovedit minciuna tuturor. Dumnezeu a dovedit minciuna celor care voiau să omoare mulţimea în masă, vorbesc de atentatele musulmane. Dumnezeu a dovedit minciuna celor care spuneau: în noaptea aceasta va coborî Iisus şi trebuie să omoram cât mai multă lume, să ne sinucidem ca să mărim suferinţa în lume şi să se îndure Dumnezeu de noi să vină, să fie sfârşitul acestei lumi! Toţi s-au dovedit mincinoşi, toţi au fost slugile satanei. Inspiraţia lor n-a venit de la Dumnezeu, ci de la diavol.

Adevărul a fost aici, în biserică. Aseară am făcut Vecernie şi ne-am rugat lui Dumnezeu, azi am făcut slujba. Sunt oameni care poartă numele Sfântului Vasile şi ştiau că azi e slujba Sfântului şi n-au venit. Noi ne-am rugat pentru ei, ca Dumnezeu să-i întoarcă de la petreceri, să vină să-şi sărbătorească numele în biserică…”.
Viața laică, dacă n-ar fi viața duhovnicească, nu ar fi decât o înșiruire de zile de muncă și, din când în când sau aproape deloc, de odihnă, căci statul, reprezentat prin guvernatori și conducători economici, are nevoie de munca fiecărui cetățean, și atât.
(fragment din Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii.
“A sluji lui Hristos înseamnă suferință”, Editura Bonifaciu, 2009)